E vorba, fireşte, de surprinzătoarea decizie dată ieri publicităţii de către tânărul politician liberal. Fostul secretar general al FDP, Christian Lindner, unul din purtătorii de speranţe ai liberalilor germani a anunţat, la numai 32 de ani, că se retrage din funcţia de conducere deţinută în importantul partid guvernamental, partenerul de coaliţie ai creştin-democraţilor Angelei Merkel.

Ceea ce a provocat o imensă perplexitate nu doar în clasa politică şi în cabinet, ci şi în rândul observatorilor. Cu atât mai mult cu cât Lindner a omis să clarifice mobilul gestului său. Motiv pentru care ziarele germane se dedau celor mai diverse şi pe alocuri stranii speculaţii. Unele comentarii dau însă dovadă de luciditate.

Mai toţi analiştii sobri scot în evidenţă degringolada partidului liberal şi galopanta erodare, în ultimii doi ani, a popularităţii acestei formaţiuni. În acest context, Süddeutsche Zeitung din München afirmă că demisia lui Linder este, de bună seamă, expresia resemnării profunde care l-ar fi cuprins pe fostul secretar general, care n-ar mai vedea ieşirea din criză. Mai puţin probabil ar fi, potrivit ziarului, ca demersul să indice intenţia fostului secretar general de a porni o campanie împotriva actualului şef al partidului, Philipp Rösler.

La rândul ei Hannoversche Allgemeine afirmă că pasul înapoi făcut de demnitarul liberal constituie semnul eşecului întregii trupe de tineri aflate la conducerea partidului.

Die Welt se raliază acestui punct de vedere, subliniind că nu ajunge să ai gura mare şi să doreşti puterea, ca să reuşeşti, mai e nevoie şi de oarecari capacităţi politice, de care cei trei puştani de la cârma FDP, între care Rösler, Lindner şi ministrul sănătăţii, Bahr ar fi dus lipsă. Deloc de mirare că atât cotidianul berlinez cât şi alţi comentatori consideră că a sosit momentul ca în acest partid să se afirme Rainer Brüderle, ultimul demnitar liberal în stare să-şi scoată partidul din marasm.

Dat fiind că FDP e partid guvernamental iar cancelara a pierdut puncte şi din pricina acuzelor de coruptibilitate planând asupra preşedintelui Germaniei, Wulff, un creştin-democrat propulsat în funcţia reprezentativă supremă de şefa CDU şi a executivului berlinez, situaţia e albastră pentru Merkel.

Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, se înmulţesc glasurile pesimiste care nu cred că Germania va mai putea salva moneda euro. În publicaţia Der Spiegel Wolfgang Münchau compară criza actuală cu situaţia de dinaintea izbucnirii marilor războaie din trecut, cea din 1914, care a premers primei conflagraţii mondiale, ca şi cea pregătind războiul de 30 de ani.

Spre a se evita catastrofa, Angela Merkel ar trebui, potrivit lui, să accepte "un număr nerealist de mare" de revendicări pe care le-a refuzat până acum categoric. De pildă, să revoce angajamentul băncilor de a suporta o parte a pierderilor implicate de posesia obligaţiunilor greceşti, să permită ca Banca Centrală să fie ultima instanţă care să cumpere obligaţiunile statelor falimentare şi să obţină o autentică integrare fiscală, cu tot cu eurobonduri.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder