Kirill, 32 de ani, analist principal de sisteme IT în Moscova

Când a început "operațiunea specială", am fost îngrozit și am răspândit diverse mesaje împotriva războiului din Ucraina. Una dintre rudele mele, care are o mare pasiune pentru Vladimir Putin, s-a autosesizat rapid. Este un om în a cărui locuință, la fel ca în școli și instituții de stat, atârnă un portret al lui Putin. Mi-a trimis atât de multe filme de propagandă pe WhatsApp, că devenise pur și simplu insuportabil. La început l-am ignorat, apoi l-am contrazis și în cele din urmă am arhivat chatul. 

Într-o zi, mă trezesc că îmi bate poliția la ușă. Agenții mi-au spus că au o plângere împotriva mea și că ar trebui să vin cu ei. La secția de poliție mi-au arătat capturi de ecran ale contului meu de Instagram și ale corespondenței mele cu această rudă. Apoi, polițiștii au întrebat: "Este ruda dumneavoastră?". Am răspuns afirmativ. 

În timpul conversației, am aflat că nu era prima dată când rudele îi dădeau în gât pe oamenii care sunt împotriva războiului. Polițiștii au recunoscut că ei înșiși se temeau să nu fie trimiși în Ucraina. În cele din urmă m-au lăsat să plec, dar întâmplarea m-a înfiorat. Așa că am restricționat vizibilitatea postărilor mele, accesibile acum numai pentru cei din lista de prieteni. 

Nici măcar nu m-am supărat atât de tare pe denunț, ci mai degrabă pe faptul că oamenii nu sunt deloc dispuși să-ți accepte părerea, ba chiar fac tot posibilul să te facă să te răzgândești. Acesta este cel mai dificil lucru. Printre prietenii și colegii mei, nu cunosc pe nimeni care să susțină această "operațiune specială". 

Problemele apar adesea cu rudele care lucrează în birouri guvernamentale, urmăresc televiziunea de stat și cunosc doar punctele de vedere apărate de aceasta. 

Ruda care m-a trădat se află acum pe lista mea neagră de WhatsApp, dar continuăm să comunicăm. Nu sunt o persoană care să poarte ranchiună. El are doar o mentalitate sovietică și simte admirație pentru un anumit tip de lider. Îi sfătuiesc pe cei care trec prin așa ceva să rămână oameni. În acest moment, mulți oameni înnebunesc, dar trebuie să-i ierți și să ai grijă să nu o iei și tu pe arătură. 

Chiar înainte de război, m-am gândit să părăsesc Rusia. M-am gândit la Serbia. Însă nu pot să-mi las familia în urmă, care cu siguranță nu vrea să plece. Undeva, în adâncul sufletului meu, vreau să rămân în Rusia. Este o țară frumoasă, dar nu și sub acest regim.

„Tata m-a denunțat”

Anna, 21 de ani, studentă, Moscova

Pe 10 aprilie mă sună mătușa. ”Vezi că a venit poliția la noi acasă și vrea să vorbească cu tine”, îmi zice ea și pasează telefonul polițistului. Acesta mă informează că am fost reclamată de tatăl meu - chipurile aș fi scris mesaje împotriva războiului, discreditând armata rusă și îndemnând la uciderea rușilor. De scris am scris mai multe postări, dar cu siguranță nu astfel de apeluri. Polițistul îmi spune că tata este beat iar mătușa mea îl confirmă, adăugând: ”Păi, este alcoolic”. 

Când am ajuns la poliție, anchetatorii erau destul de neliniștiți din pricina lui tata. Elementele doveditoare în ceea ce mă privește ar fi fost furnizate, vezi Doamne, de cineva din Thailanda, care l-ar fi sunat pe tatăl meu și i-ar fi spus despre postările mele. În timp ce eram la secție, mi-a scris mesaje în care îmi spunea că este victima unei înscenări. În cele din urmă, șeful de secție m-a lăsat să plec. A doua zi, tatăl meu m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. I-am spus că nu prea bine, pentru că mă reclamase. El a răspuns: "Da, dar nu ai fost închisă".

Am crescut cu bunica și mătușa mea. Îl vizitam adesea pe tatăl meu pe vremea când încă țineam legătura. În 2014, am urmărit împreună Jocurile Olimpice de la Soci și am vorbit despre Ucraina și despre mișcarea Maidan. Chiar și atunci aveam opinii opuse și mă certam cu tatăl meu. Însă el doar râdea de opiniile mele politice și nu era agresiv. 

O vreme, tata a locuit la noi, ceea ce mă cam enerva. Când aveam 13 ani, am fugit de acasă pentru că m-a amenințat că-mi scoate ochii iar poliția nu venea niciodată. Niciun adult nu dorea să mă creadă că bea prea mult.

Situația din țara noastră este următoarea: există război, se întâmplă lucruri îngrozitoare iar oamenii nu vor să vadă aceste grozăvii, pentru că le este greu să le accepte. Am deja o depresie severă iar acum situația mea personală se suprapune și peste cea a întregii țări. Mă simt și mai rău. La un moment dat vreau să plec, dar în acest moment nu am mijloacele necesare. Oamenii din Rusia ar trebui să fie mai atenți, chiar și atunci când au de-a face cu rudele lor, deoarece și acestea pot să îi denunțe la poliție.

"Nu vreau ca pruncul meu să mai meargă la școală în Rusia"

Ksenia, 30 de ani, fostă profesoară din Rostov-pe-Don

Pe 28 februarie am desenat două steaguri pe balconul meu de la etajul 16: unul rusesc și unul ucrainean. Iar pe 2 martie am început să lipesc pliante cu "Nu războiului" la intrarea în clădire și în lift. La câteva zile după aceasta, pe 4 martie, m-a căutat poliția. Agenții mi-au relatat că vecinii au făcut o sesizare din cauza steagurilor și a pliantelor iar eu aș fi o teroristă. Polițiștii s-au uitat la steaguri și asta a fost tot. După aceea, am continuat să distribui pliantele, dar cineva continua să le rupă.

Pe 20 martie, când predam la școală, poliția a venit la directoare. A trebuit să merg cu ei la secția de poliție. Administratorul nostru a trimis poliției imagini de la camerele de supraveghere din liftul blocului nostru de apartamente. 

După un avertisment, mi s-a permis să mă întorc la școală. Acolo mi-au dat hârtie și pix și mi-au spus să îmi scriu propria demisie. Directoarea a spus că, dacă eram atât de împotriva statului, atunci nu trebuia să lucrez pentru el. În definitiv, școala este o instituție de stat. De atunci trăiesc din ajutorul social și sunt atentă cu cine vorbesc despre aceste probleme.

Nu vreau să rămân în Rusia și am de gând să fac ceva în această vară, astfel încât copilul meu să nu mai meargă la școală în această țară. Bineînțeles, îi explic fiicei mele ce se întâmplă cu adevărat în țară și în lume. Obișnuiam să merg la proteste în orașul nostru pentru ca ea să aibă un viitor mai bun. În acest moment sunt complet confuză, nu am economii și nu știu ce să fac.