Până şi câteva publicaţii de dreapta din Ungaria au fost indignate: „Niciodată nu am urât atât de mult străinii“, titra mandiner.hu, unul dintre portalurile conservatoare cele mai cunoscute. Motivul? La începutul săptămânii trecute, institutul de sondare a opiniei publice, Tarki, a publicat rezultatele unui studiu. Conform acestuia, xenofobia şi rasismul nu au fost niciodată mai răspândite în Ungaria post-comunistă, ca acum. Dincolo de arabi, romii se confruntă cu o ură crescândă în Ungaria. Peste 80 la sută dintre cei chestionaţi îi consideră pe romi o problemă majoră.

Ca o confirmare a acestui studiu, la câteva zile mai târziu după publicare, s-a încheiat procesul aşa-numitei serii de crime împotriva romilor, în Ungaria. Vinerea trecută, Curtea de Apel de la Budapesta a confirmat sentinţa dură pronunţată împotriva ucigaşilor în prima instanţă, în august 2013 – într-un dezinteres major din partea opiniei publice şi a mass media.

Este vorba, ca în cazul crimelor NSU în Germania, despre o crimă fără egal în istoria Ungariei postbelice: un grup de terorişti de dreapta a împuşcat în 2008/2009 şase romi aleşi aleatoriu, rănind parţial grav alte 55 de persoane, majoritatea tot romi. În august 2013, trei dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă din prima instanţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată, iar un complice a primit o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani.

Curtea de Apel a confirmat acum aceste sentinţe. Definitivă este până acum numai sentinţa dată complicelui István Csontos, şoferul grupului care a comis crimele din aprilie şi august 2009. Ceilalţi trei prezumtivi criminali, fraţii Arpad şi Istvan Kiss, cât şi Zsolt Petö, au depus o plângere la Curtea Supremă a Ungariei. Curtea nu va schimba însă sentinţa, ci va analiza numai dacă au existat greşeli de procedură. Este puţin probabil să dea curs plângerii.

Sala de proces a fost aproape goală vinerea trecută. “Interesul a fost modest şi redus“, a declarat politicianul liberal József Gulyás, care în 2009/2010 fusese membrul unei comisii parlamentare pentru crimele împotriva romilor şi care se ocupă, împreună cu un grup de activişti pentru drepturile omului, de familiile victimelor.

Activistul pentru drepturile romilor, Jenö Setét, a comentat finalul procesului, la postul TV RTL-Klub în felul următor: “Aceste crime nu au provocat mare empatie, e ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat”.

Acest diagnostic este simptomatic pentru întreaga evoluţie politică din Ungaria: partidul de extremă dreapta, Jobbik, se află, conform sondajelor, la 28 de procente, cu numai câteva puncte procentuale în urma partidului de la guvernare, FIDESZ, al premierului Viktor Orbán. Acesta încearcă să oprească picajul propriului partid şi ascensiunea extremiştilor de la Jobbik, prin preluarea tematicii extremiste de dreapta – dar toate acestea cu puţin succes. Cei mai mulţi politologi maghiari sunt de părere că Orban nu a făcut decât să consolideze extremiştii de dreapta prin această strategie.

Majoritatea de la guvernare a contribuit parţial şi la indiferenţa crasă faţă de victimele acestor crime îndreptate împotriva romilor: nu s-a organizat în Ungaria până acum nicio ceremonie oficială de comemorare a victimelor, iar supravieţuitorii atacurilor şi rudele victimelor au primit într-un final despăgubiri simbolice, dar numai după insistenţele activiştilor pentru drepturile omului.

În plus, statul ungar poartă o parte din responsabilitate pentru uciderea romilor, la fel ca în cazul crimelor NSU în Germania: dacă investigaţile ar fi fost mai temeinice şi dacă serviciile secrete ar fi transmis mai departe informaţiile pe care le deţineau, poate că ultimele două crime din aprilie şi august 2009 nu ar mai fi avut loc.

Supravieţuitorii nu au primit nici scuze oficiale din partea fostului premier socialist, Ferenc Gyurcsány. Pe perioada mandatului său au avut loc erorile de investigaţie şi cele mai multe dintre crimele împotriva romilor. În acelaşi timp, rămân în continuare multe semne de întrebare cu privire la aceste crime, după cum constată Jozsef Gulyas: “A fost cel puţin încă un complice şi probabil suporteri şi finanţatori, despre care nu ştim nimic”, spune Gulyas. “Autorităţile nu au dat nici un răspuns acestor întrebări, până în prezent”.

Supravieţuitorii seriei de crime împotriva romilor şi rudele acestora trăiesc aproape fără excepţie într-o sărăcie lucie; de aceea, nu şi-au permis să meargă vinerea trecută nici la procesul din Budapesta. Statul nu le-a pus la dispoziţie nici măcar transportul gratuit.

Nici lui Krisztián Rontó. Avea 19 ani, când unul dintre ucigaşi a îndreptat, pe 15 decembrie 2008, o armă de precizie de mare calibru către el, de la 70 de metri, nimerindu-l în zona bazinului. Krisztián Rontó a supravieţuit cu greu, iar munca fizică va fi o problemă pentru el toată viaţa. Speră ca sentinţa dură, dată criminalilor, să rămână în picioare. Dar şoferul ar fi trebuit, după părerea sa, să primească cel puţin 20 de ani. Nu va înţelege niciodată ceea ce i-au făcut ucigaşii: “Ce drept au avut ei să decidă asupra viaţii altora?”, se întreabă. “Ce drept, să decizi cine aparţine etniei romilor şi trebuie să moară din cauza asta?”