Ziua Copilului este sărbătoare națională, așa că la Palatul Parlamentului a fost Ziua Porților Deschise. Or, cum vremea a fost urâtă, la București, de 1 iunie, și nu s-a putut ieși prin parcuri, la joacă, multă lume a profitat de acțiunea de PR a celei mai importante instituții a democrației. Acțiune care, însă, cum se întâmplă la astfel de evenimente, a fost deturnată de actorii politici. S-au grăbit să se pozeze cu copiii pentru a da bine la părinți și nu s-au sfiit să lanseze declarațiile pompoase, cum a fost cea a președintelui Camerei, Ludovic Orban: "E o instituţie importantă a statului şi e important ca şi copiii să vadă practic unde se iau deciziile, unde se fac legi şi, până la urmă, cum se iau aceste decizii care le afectează şi lor viaţa."

Desigur, mulți dintre copii nici măcar nu aveau vârsta la care să înțeleagă unde sunt, cu atât mai puțin care e treaba cu legile și luatul deciziilor. De fapt, declarația lui Ludovic Orban ar fi doar ridicolă dacă nu ar fi chiar ipocrită: în România, participarea copiilor la luarea deciziilor care-i privesc nu reprezintă o preocupare a societății. Și, spune un studiu al organizației Salvați Copiii, asta nu se întâmplă doar la nivelul forurilor înalte ale statului, ci chiar în cotidianul tinerilor. Asociațiile și consiliile elevilor au solicitat să li se asigure prezența în consiliile de administrație ale școlilor, însă legea educației permite participarea a unui singur elev, cu condiția ca acesta să fi împlinit 18 ani.

Foame de hrană și afecțiune

România rămâne pradă șanselor inegale, spune raportul, ai cărui autori solicită Parlamentului și Guvernului măsuri urgente pentru problemele grave ale unei țări în care un copil din doi este supus unei forme de abuz - fizic, emoțional sau sexual - iar unul din trei se află în risc de sărăcie și excluziune socială, fără acces la servicii socio-educaționale și de sănătate.

Veniturile familiilor sunt insuficiente pentru a asigura un trai decent în cazul a cel puțin 1,2 milioane de copii. Aceasta înseamnă o nutriție neconformă nevoilor biologice și care, uneori, poate pune sub semnul întrebării chiar supraviețuirea. Din diverse cauze ce țin în special de precaritatea condițiilor de viață, șase copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an.

Peste 100.000 de copii trăiesc fără cel puțin unul dintre părinți, plecați la muncă în străinătate. Sunt lăsați acasă în grija bunicilor, a fraților mai mari sau chiar a unor străini. Cifra exactă este greu de estimat: datele centralizate de Ministerul Educației diferă de cele înregistrate la agențiile din subordinea Ministerului Protecției Sociale. În perioada pandemiei s-au accentuat dificultățile emoționale, sociale și educaționale ale acestor copii, dar și anxietatea părinților plecați, acestea generând lacune de comunicare, înstrăinare și izolare socială.

Bătaia, încă sfântă

Nici copiii care trăiesc lângă părinți nu sunt întotdeauna fericiți. În 2013, două treimi dintre minorii români mărturiseau că sunt bătuți acasă de părinți. Date preliminare ale unei cercetări mai recent realizate de aceeași organizație Salvați Copiii indică o scădere a incidenței pedepsei corporale - la 45%. Dar situația e departe de a fi rezolvată. Și nu doar pentru că e vorba despre o subraportare a abuzurilor. Fenomenul violenței fizice se menține la un nivel ridicat pentru că problemele sunt înrădăcinate în mentalitatea colectivă: un părinte din cinci consideră că pedepsele fizice sunt un mijloc eficient de educare a copiilor sau de corectare a comportamentelor neadecvate ale acestora. 

Violența este prezentă și în școli. Sunt cadre didactice care continuă să își bată elevii dar sunt și elevi care practică bullyingul asupra colegilor lor - fenomen asociat de regulă cu discriminarea, homofobia sau rasismul și care de cele mai multe ori degenerează în violența verbală și chiar fizică. În completarea tabloului scenei educaționale: conform evaluărilor PISA, în anul 2020, aproape jumătate dintre copiii români s-au plasat în zona analfabetismului funcțional. Scorurile la matematică și științe scad constant, fiecare al doilea elev are dificultăți în realizarea de calcule simple, în vreme ce cunoștințele generale despre societate sau univers sunt limitate.

Un sistem eșuat

Abandonul școlar (35.000 de cazuri într-un an) este un indicator al incapacității sistemului de a se ocupa de copiii din mediile vulnerabile. Fiecare al șaselea tânăr cu vârsta între 18 și 24 de ani a terminat doar opt clase sau chiar mai puțin. În prezent, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nici măcar nu merg la școală. Unul dintre efectele captivității în precaritate este şi fenomenul mamelor minore: cele mai recente statistici spun că 750 de fete sub 15 ani nasc anual, în România.

La sfârșitul anului 2020, sistemul de protecție specială se ocupa de aproape 35.000 de copii, mulți dintre ei fiind victime ale violenței îngrijitorilor sau altor copii. La aceasta se adaugă și prescrierea abuzivă a substanțelor psihotrope, ce denotă deficiențe în selecția personalului care îi îngrijește. Iar pentru cei aproape 80.000 de copii cu dizabilități, statul nu asigură condițiile necesare integrării socio-educaționale. 

Înainte de pandemie, viața în sărăcie varia de la 14,5% dintre copiii marilor orașe la 27,8% în orașele mici și suburbii și la 44,3% în rural. Criza economică, generată de cea sanitară din ultimul an, nu a făcut decât să expună și mai mulți copii lipselor acute de oportunități. Și, spun reprezentanții Salvați Copiii, pentru oboseala, frustrările, tristețile sau plictiseala acumulate în pandemie nu există nici un program coerent de psihoterapie. Dependența de comunicarea online a expus copiii la conținut negativ sau știri false și a generat neînțelegeri cu părinții.

Pentru cei câțiva copii norocoși care au fost aduși astăzi la Palatul Parlamentului, deputații au organizat prezentări ale unor tradiții militare, jocuri de detectivi sau simulări de mânuirea armelor. În România sunt însă și copii care nici nu au auzit că există un Parlament și sigur nu vor afla că deputatul PSD Gabriela Holban și-a amintit, la ”această frumoasă sărbătoare (...) de responsabilitatea uriaşă pe care o avem faţă de copii”. Și nici că deputatul PSD Marius Țuțuianu le promite că şi viaţa va fi mai frumoasă dacă vor păstra ”inocenţa şi jocul, veselia şi poveştile, cerul senin şi minunile, amintirea îmbrăţişării mamei care ştergea orice grijă. Adu-ţi aminte cât de uşor şi simplu era să fii fericit”.