Cu ceva timp în urmă, preşedintele Traian Băsescu îi acuzase de „laşitate” pe cei care au amânat timp de 12 ani o decizie clară privind proiectul minier de la Roşia Montană. Ce înseamnă însă „laşitate” în acest caz? Declaraţia a fost ambiguă, căci „laşi” ar putea fi numiţi şi cei care ar fi dorit aprobarea proiectului, dar şi ceilalţi, care în sinea lor s-au opus. Toţi miniştrii implicaţi s-au scăldat într-o lumină ambiguă, căci nu a fost niciodată suficient de limpede în ce tabără se plasează. Un singur „naiv” a ieşit repede din ecuaţie: ministrul Culturii Teodor Paleologu, pe care nu s-a mai obosit nimeni să-l tenteze şi să-l corupă, căci îşi formulase convingerile preventiv şi categoric. El a fost pur şi simplu remaniat, fără explicaţii şi fără zgomot. De fapt oricine îşi expune astăzi convingerile, într-o manieră cuprinzătoare şi lipsită de echivoc face figură de naiv. De regulă cei care urcă trepele politicului adunând totodată bunuri de diferite feluri, nu spun nimic decisiv, lasă lucrurile în vag şi toate porţile deschise. Ei par sceptici faţă de proiectul RMGC când stau de vorbă cu iubitorii antichităţilor romane, dar denunţă autohtonismul „anticapitalist” când discută cu investitorii pe bursă. Nimic nu este spus până la capăt, nimic nu este ferm, totul este negociabil. De altfel preşedintele însuşi s-a plasat vreme îndelungată într-o stare de echivoc până când, printr-o revoltă poate împotiva propriei „laşităţi”, s-a hotărât să pledeze activ şi făţiş în favoarea RMGC.

Dacă majoritatea politicienilor aflaţi la un moment dat în poziţii de influenţă au fost „laşi”, nici cei curajoşi nu au fost curajoşi până la capăt. Militanţii PDL care dezaprobă proiectul nu au avut curajul să se opună direct preşedintelui, cu toate că acesta şi-a asumat el însuşi un rol proeminent. Nimeni nu mai poate invoca faptul că Guvernul este cel chemat să se pronunţe, de vreme ce preşedintele trasează Guvernului o linie politică în direct la televiziune. Aşadar până şi opozanţii cei mai hotărâţi şi mai bine articulaţi ai proiectului manifestă o prudenţă maximă şi nu riscă prea mult în demersurile lor. Din ceea ce ştim, o singură persoană a dus opoziţia faţă de proiect până la despărţirea de preşedintele Traian Băsescu. E vorba de fostul senator Péter Eckstein Kovács care a fost o vreme şi consilier al preşedintelui Băsescu. El a demisionat din funcţie invocând diferenţa de puncte de vedere în privinţa exploatării aurului cu cianuri, deşi, e important de spus, el nu avea atribuţii legate de mediu sau de patrimoniul cultural şi nu era nici consilier juridc.

Opoziţia politică este şi ea destul de neclară. Dacă unii militanţi PSD (ca senatorul Toni Greblă mai ales) sau unii de la PNL au fost de multă vreme câştigaţi de partea proiectului, liderii Opoziţiei au fost împărţiţi. Victor Ponta a denunţat proiectul, dar Crin Antonescu, a cărui soţie a organizat în cadrul PE o manifestare favorabilă RMGC, a evitat să se pronunţe.

În general investiţiile americane de la RMGC (compania este canadiană numai cu numele!), par să intimideze întreaga societate. Oficialii companiei au arătat, la un moment dat, că societatea românească nu mai trebuie să aştepte prea multe beneficii, deorece a profitat deja de o parte însemnată a investiţiei. Cu toate că afirmaţia a fost cel puţin surprinzătoare nimeni nu a cerut explicaţii. Şi nici nu era nevoie, căci cei avizaţi ştiau la ce se referă. Era vorba de toate „investiţiile” publicitare şi de persuasiune publică, de „investiţiile” făcute în „cercetarea arheologică” şi „conservarea patrimoniului”, menite toate să îmblânzească pe cei care au puterea de a forma opinia publică şi de a semna cu mâna lor avize. Aşadar după ce au cheltuit atâţia bani cu toţii scepticii adevăraţi sau prefăcuţi din România, americanii de la RMGC nu sunt dispuşi să renunţe aşa uşor la proiect. Mai trist este că dacă vor reuşi în cele din urmă să-şi atingă scopul nu îi vor preţui deloc pe partenerii lor din România.

Iata de ce preşedintele are dreptate să pună problema în termeni morali. Mai înainte de a fi un subiect juridic, unul de mediu şamd, este vorba de o chestiune de caracter.