Deutsche Telekom pierde dar şi câştigă
28 februarie 2008Câştigul Deutsche Telekom a scăzut anul precedent cu 82% la doar 569 de milioane de euro, a anunţat conducerea concernului astăzi la Bonn.
Cu toate acestea, managerul Deutsche Telekom, René Obermann, a declarat că firma germană a atins toate ţelurile impuse pentru 2007.
Cifra de afaceri a Telekom a crescut puternic la peste 62 de miliarde de euro, majorare susţinută atât de preluările firmelor concurente din Austria, Olanda şi Polonia cât şi de câştigurile din sectorul de telefonie mobilă din Statele Unite.
În Republica Federală, Deutsche Telekom a continuat să piardă teren în faţa concurenţilor de pe piaţa internă, pierzând 2,1 milioane de clienţi în domeniul telefoniei mobile şi fixe. Doar în sectorul accesului rapid la internet, Telekom a înregistrat o majorare a numărului de clienţi cu 22%.