Obiectivitate, respect faţă de adevăr, faţă de valorile democraţiei, ale libertăţii, ale demnităţii umane. Acestea ar fi în doar cîteva cuvinte, liniile de forţă ale emisiunilor difuzate în cei 50 de ani de existenţă a programului în limba română. Voci şi personalităţi diferite i-au ţinut în contact cu lumea liberă pe ascultătorii ţinuţi prizonieri de dictatura comunistă, dincolo de Cortina de Fier. Toţi cei care le-au vorbit în timpul Războiului Rece şi fireşte, şi după încheierea acestuia, ascultătorilor din România de la microfonul Deutsche Welle, au păstrat cu fidelitate intacte valorile în slujba cărora şi-au pus energia, cunoaşterea, forţa creatoare, angajamentul moral, insuflîndu-le curaj şi încredere în vremuri mai bune, ascultătorilor de departe, pe care i-au simţit totuşi, mereu, foarte aproape.

Istoricul an 1989, prăbuşirea regimului ceauşist, dificila perioadă a tranziţiei, fragila democraţie post comunistă, sunt principalele momente de cotitură ce marchează jumătatea de secol de existenţă a programului în limba română. Revoluţiile tehnologice şi informaţionale şi-au pus amprenta asupra canalelor de transmisie şi a formelor de recepţie ale mesajelor postului de radio DEUTSCHE WELLE, în toate cele 30 de limbi.Valorile difuzate, au rămas intacte. Personalităţi marcante ale societăţii civile, ale vieţii intelectuale şi culturale din România, au urmărit programele noastre, au participat la elaborarea lor. Amintirile, mărturiile lor, pot cel mai limpede exprima ce a însemnat Deutsche Welle în limba română în cei 50 de ani, ce înseamnă Deutsche Welle în prezent şi în viitor.

Ana Blandiana: Ascultam DW ca să ştiu pe ce lume sunt

Deutsche Welle a fost pentru mine, mult timp, unul dintre posturile de radio (alături de „Europa Liberă” şi BBC) pe care le ascultam ca să simt că am legătură cu lumea, ca să ştiu pe ce lume sunt.

Mai tîrziu, când am ajuns să mă împrietenesc cu cei care fuseseră pînă atunci doar nişte voci virtuale, în condiţiile de libertate, DW a devenit una dintre sursele de informaţie credibile şi locul în care îmi plăcea şi îmi place să ştiu că ajung, locul de unde se transmit relatări despre ceea ce fac împreună cu colaboratorii şi colegii mei.

La împlinirea respectabilei vîrste de 60 de ani, la cei 50 de ani pe care-i împlineşte Redacţia în Limba Română, îi doresc prietenului care a fost întotdeauna pentru mine DW să fie în continuare la fel de important ca şi pînă acum pentru ascultătorii lui, deci şi pentru mine.

Mircea Cărtărescu: o voce a democraţiei autentice

Postul de radio Deutsche Welle a însemnat pentru mine, întotdeauna, o voce a democraţiei autentice, un standard pentru exigenţele mele de profesionalism şi credibilitate în lumea mediilor. În toată perioada post-comunistă, a fost un post de ştiri şi comentariu politic, social şi cultural de mare autoritate în România, care a prezentat cu ochi critic şi realizările, dar şi derapajele legalităţii şi democraţiei din societatea noastră.

Mai cu seamă în ultimii ani, când mass media românească, aflată de multe ori în solda partidelor politice, a depăşit orice limite ale decenţei şi deontologiei profesionale, ajungând "o ameninţare la adresa securităţii naţionale", cum s-a pronunţat preşedintele Băsescu, rolul postului Deutsche Welle a crescut mult. Astăzi e greu de imaginat cum ar arăta peisajul mediatic românesc în absenţa acestei oaze de obiectivitate şi informare ireproşabile.

Felicit colectivul postului Deutsche Welle în limba română la această frumoasă aniversare şi îi doresc să aibă la fel de mult profesionalism şi curaj şi în anii care vin.

Emil Hurezeanu: DW a fost, este şi trebuie să ramînă Vocea Germaniei

Ocazia acestor jubilee, pe care Deutsche Welle, spre deosebire de oameni, le aniversează concomitent - pentru că acest post de radio este şi german şi internaţional - este pentru mine prilejul unei priviri în oglindă.

Mai întîi, priveşte în oglindă ascultătorul şi cititorul. Ani în şir, din România, pînă în l982 şi după 2002, anii cînd am părăsit ţara şi apoi m-am reîntors în ea, am remarcat, ca ascultător pe unde scurte, apoi ultrascurte şi, în cele din urmă ca cititor online, cît de distinctă, de neasemănătoare este Deutsche Welle. Nu avea nici vehemenţa Europei Libere, nici aplombul distant al BBC, nici aerul de siguranţă dat prin distanţă, la propiu şi la figurat al Vocii Americii. Nu are nici febrilitatea şi graba posturilor româneşti interne de azi, ci mai multă răbdare şi informaţie calmă şi comparată.

În limba română puteai auzi noutăţi despre România şi Germania, din Europa şi din lume. Corectitudine, familiaritate, expertiză, politeţe. Germania de Vest era în timpul războiului rece un partener economic necesar, o democraţie eficientă şi calmă, locul de unde primeam Der Spiegel şi Die Zeit, patria mai veche şi mai nouă a clasicilor filosofi, muzicieni şi poeţi, dar şi atîtor prieteni germani din Sibiu şi Transilvania multiculturală, în care m-am născut, am învăţat, de unde am plecat şi unde m-am intors. Un mesaj complex, mereu înnoit şi îmbunătăţit despre Germania şi România, care a inclus dezacordul şi critica, în interesul lor, atît cît Cortina de fier a permis acest lucru.

După l983 şi pînă în l995 am fost redactor la Europa liberă, serviciul român, la München. Un post de radio american din Germania, a cărui misiune a fost deopotrivă transmiterea mesajelor libertăţii, în numele valorilor europene şi americane, dar din interiorul lumii germane.

Cînd în l995 am ajuns la Köln, la conducerea serviciului român al Deutsche Welle, am găsit acolo o atmosfera incitantă, cu oameni tineri şi foarte competenţi, gata să-si adapteze rolul la noile condiţii din Europa şi Romania. Atitudinii critice i s-au adăugat simpatia şi pedagogia nepaternalistă a fratelui mai mare, care încerca să-i arate calea fratelui mai mic. Au fost anii cînd România ajungea cu întîrziere în tabăra ţărilor europene democrate şi cu economie de piaţă. Erau şi primii ani cînd români din România, scriitori, politicieni şi ziarişti, de primă mînă, deveniseră colaboratorii postului de la Köln. Această asociere între privirea germană cu percepţia din interior a românilor asupra noilor evoluţii post război rece a fost mereu atuul indiscutabil al Deutsche Welle, cartea de vizită inconfundabilă prin care această instituţie s-a impus în mass media româneşti şi internaţionale.

In 2002 am făcut pasul înapoi, spre Romania. În anii din urmă am rămas colaboratorul frecvent al programului românesc în mai toate momentele dificile ale integrării României în comunitatea euro-atlantică. Am redevenit şi ascultător iar apoi, dupa ce frecvenţele din eter s-au ridicat defintiv la ceruri, am recunoscut tot mai mult amprenta Deutsche Welle şi pe online, şi la TV.

Deutsche Welle a fost , este şi trebuie să ramînă Vocea Germaniei.

O voce influentă, competentă, respectată dar şi îndrăgită. Vocea şi chipul noii Republici Federale a Germaniei, de care mă leagă atîtea lucruri, atît în intimitatea biografiei pesonale, cît şi pe platforma opţiunilor şi afinităţilor intelectuale. Am trăit în Germania ultimului deceniu al războiului rece. Apoi, de la Deutsche Welle, am fost martorul anilor care au urmat reunificării, ani de încercări grele dar şi de refacere a noii încrederi în misiunea umanistă reintregită a Germaniei europene.

În ultimii 10 ani, în sfîrşit, de la Bucureşti sau Sibiu, în această “brave new world”, în care Germania şi România sunt ţări alăturate în acelaşi demers euro-atlantic, navigînd şi pe valurile periculoase ale crizelor, am avut şansa să redevin ascultătorul, telespectatorul şi cititorul vocii de pe malul Rinului. Un far de pe malul drept al geopoliticii, mutat de la Colonia la Bonn, pe acelaşi mal drept.

Cînd în decembrie 2006 l-am întîlnit pentru mai multe ore la Bucureşti pe fostul cancelar Helmut Kohl, căruia i-am luat un amplu interviu pentru televiziune, în pragul aderării României la UE, acesta mi-a spus, la un moment dat: “Se vede că aţi lucrat la Deutsche Welle. M-am simţit şi în Germania şi în România, în timpul discuţiei.”

Deutsche Welle , 60. Deutsche Welle Rumänisch, 50. Eu între ele. Sunt foarte recunoscător acestei şanse.