Dezvoltarea Africii stagnează
23 decembrie 2005De curând, în Kenia, o femeie însărcinată a murit în faţa spitalului deoarece medicii şi asistentele se aflau într-o grevă prin care solicitau o creştere salarială de 600%. Din Ruanda sunt exportate forţat tone de aur şi diamante în ţara vecină,democratică Kongo. Poliţia şi armata etiopiană au împuşcat în acest an peste 100 de demonstranţi şi au deportat căteva zeci de mii în lagăre de muncă forţată pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva falsificării alegerilor parlamentare.
Africa se află în 2005 la limita dintre Evul mediu şi epoca modernă. Dar oare nu politicieni africani au fost cei care cu câţiva ani în urmă răspândeau lozinci de genul: problemele Africii au soluţii africane? Şi oare nu tot ei au elaborat cu ţările bogate un proiect pentru dezvoltare numit atunci NEPAD „noi parteneriate pentru dezvoltarea Africii”?
De la intrarea în vigoare a acestui proiect în Africa ar fi trebuit să se dezvolte democraţia. Însă deja de câţiva ani, diplomaţi internaţionali recunosc că proiectul NEPAD a fost doar o farsă. Asemeni tuturor proiectelor dinaintea lui, care vizau dezvoltarea şi democratizarea Africii.
În această situaţie nici noile programe de ajutor elaborate de G8 nu vor duce probabil la nici un rezultat. Fondul Monetar Internaţional a făcut primul pas şi a anulat datoriile mai multor state africane.
Uganda se numără din nou printe ţările care profită cel mai mult de această măsură. Deja în 1998 Ugandei i-au fost şterse datorii de peste 3 miliarde de dolari. Recent FMI a scutit Uganda de datorii de aproape 5 miliarde de dolari. Curios este doar faptul că deşi înglodată în datorii, Uganda îşi permite să aibă 68 de miniştri, 73 de consilieri prezidenţiali, dublându-şi în ultimii ani bugetul pentru apărare şi administraţie.
Însă în ţările în care problema sărăciei este acută, precum Ruanda, comunitatea internaţională refuză să se amestece. Ajutoarele pentru dezvoltare sunt risipite în alte regiuni ale globului. În fond şi la urma urmei avem nevoie de aliaţi în lupta contra terorismului sau ne temem că vin chinezii şi preiau pieţele bogate în materii prime ale Africii. Politica de dezvoltare a comunităţii internaţionale se orientează doar după interesele economice sau politice .
Din 53 de state africane doar câteva au avut în ultimii ani o evoluţie pozitivă, iar laureata premiului Nobel pentru pace, Wangari Maathai din Kenia, nu are ppe propriul continent nici o rezonanţă când cere africanilor să se ajute singuri în loc să aştepte ajutorul comunităţii internaţionale.