Este de notorietate faptul că romii reprezintă una dintre minoritățile etnice cel mai puțin educate formal din Europa. Această situație este recunoscută de majoritatea guvernelor naționale ale Europei, de Comisia Europeană și de alte organizații internaționale. Astfel, cel mai recent raport al Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE arată rezultate devastatoare în 10 țări UE, printre care:

- Proporția romilor care s-au simțit discriminați atunci când au contactat autoritățile școlare a crescut în ultimii cinci ani.

- Segregarea etnică școlară a crescut pentru copiii de 6-15 ani.

- Proporția tinerilor romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani care au absolvit cel puțin școala secundară superioară a rămas în mare parte la același nivel scăzut.

După mai bine de trei decenii de încercări timide, chiar dacă cea mai comună soluție pentru „incluziunea” romilor este educația, politicile publice au eșuat în cea mai bună parte în toate statele europene. Performanțele educaționale, retenția școlară și pregătirea copiilor romi pentru viitor par doar intenții abandonate, lăsând hazardul să facă minuni în locul politicilor publice.

Sunt romii "neintegrabili"?

Dacă aș privi doar spre guverne, cu siguranță, această situație dramatică persistentă e descurajantă și, dacă nu aș cunoaște în profunzime problematica, m-aș întreba și eu așa cum fac mulți cetățeni europeni, dacă merită totuși efortul? Asta în contextul în care sunt o pleiadă de măsuri clamate, politicile publice trăncănite și bugete cheltuite din fonduri europene care ar fi trebuit să producă o schimbare. Sunt oare romii „neintegrabili”, nu-si doresc să aibă un nivel educațional mai ridicat, locuri de muncă respectate și recompensate în consecință, sau problema este în altă parte, la sistem?

Evident, întrebarea e retorică, problema slabei performanțe școlare și a ratei ridicate de abandon în rândul populației de romi este o problemă sistemică, autoritățile fiind incapabile să ofere soluții pentru comunitatea romilor, în schimb se mulțumesc cu succesul individual al unor romi pe care îi expune ca exemplu de tipul „uite că se poate”.

Rasism sistemic

Pentru claritate, istoria de opresiune la care romii au fost expuși în toată Europa ar trebui să fie fundamentală pentru înțelegerea situației actuale a romilor. Da, o populație care a oscilat în Europa între sclavie, interioritate, excluziune, criminalizare, rasism, toleranță, exotism și marginalitate ar trebui să facă, în așteptarea romantică a unora, un salt istoric fără politici publice adecvate. Din păcate, așa ceva nu este posibil, comunitățile de romi nu au singure instrumentele necesare acestui salt, căci sunt captive într-un vacuum istoric, un cerc vicios care menține această stare de vulnerabilitate socială. Și, dincolo de acest fapt ce ține de constrângerile sociale și economice, mai există o barieră extrem de importantă în actul educațional formal, respectiv rasismul sistemic.

Incluziune fără asimilare

Profesorii care predau în școlile din comunitățile de romi fie sunt foarte slab pregătiți, fie suplinitori, fie pedepsiți sau aventurieri ideologici. Investițiile în aceste școli sunt comparabil mai reduse decât în alte instituții similare.

În cele mai multe școli din Europa, copiii romi nu învață nimic despre romi, nici istorie, nici literatură, nici limba romani, nici nimic altceva care să aibă legătură cu ei. Practic învață, așa cum a constatat și filozoful brazilian Paulo Freire, doar elemente identitare ale opresorului. A învăța despre tine, despre poporul tău, despre interacțiunea strămoșilor tăi cu ceilalți, literatura înaintașilor tai sau limba ta înseamnă, în definitiv, o acceptare a ta, a identității tale, ca una dintre cele existente în statul pentru care urmează să plătești taxe. Brusc, școala ar deveni mai echitabilă, căci nu mai e doar un mediu ostil, cu profesori slab pregătiți și frustrați, ci un spațiu care îți oferă informații relevante pentru consolidarea demnității individuale. Școala ar deveni un spațiu de incluziune, nu unul de asimilare, așa cum din păcate pare astăzi. Căci, o analiză mai profundă, fără nimic legat de romi în educația oferită romilor (dar și majoritarilor) ar putea să ne indice faptul că incluziunea în educație înseamnă mai precis incluziunea într-un proces de asimilare culturală.

Nouă strategie

Roma Education Fund, în noua sa strategie, s-a angajat într-un proces prin care își propune să compenseze hazardul sistemelor educaționale. Sigur, o ambiție în limitele unei organizații neguvernamentale, dar care va demonstra că romii nu sunt incapabili, nici dezinteresați de educația formală – așa cum se poate crede după eșecul politicilor guvernamentale menite, din evaluarea mea, doar să bifeze un interes în școlarizarea romilor – ci, dimpotrivă, comunități care au o capacitate de reziliență, adaptabilitate extraordinară și care pot performa. Nu doar succesul individual ne interesează, ci creșterea graduală a performanței școlare la nivelul comunității; nu doar trecutul istoric, ci și viitorul tehnologic; nu doar romii, ci romii ca parte constituentă a societăților europene.