1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Doar dialogul şi reformele pot scoate Albania din criză

24 ianuarie 2011

După baia de sânge din centrul capitalei albaneze, opoziţia şi guvernul se învinuiesc reciproc. Nu există învingători, ci doar perdanţi, în plan politic şi moral.

După incidentele sângeroase de la Tirana, albanezii aprind lumânăriImagine: dapd

Demonstraţia contra guvernului de centru-dreapta, la care chemase opoziţia socialistă pentru a atrage atenţia asupra criminalităţii crescânde din Albania, a luat un final sângeros: trei morţi şi numeroşi răniţi. Morţii şi răniţii zăceau pe principalul bulevard al Tiranei, în imediata apropiere a sediului primului ministru albanez, Sali Berisha, care, după cum însuşi a declarat, s-a aflat în clădire în timpul confruntărilor dintre poliţie şi demonstranţi.

Protestele au fost declanşate de aflarea conţinutului unei înregistrări video, în care vicepremierul Albaniei, Ilir Meta, se făcea vinovat de corupţie. Meta a demisionat, ce-i drept, două zile mai târziu, dar pentru opoziţie acesta este doar unul din cazurile de corupţie de care se fac vinovaţi guvernanţii de la Tirana. Ca atare, protestatarii au cerut demisia întregului cabinet.

Corupţia este problema numărul unu în Albania, ţară considerată a fi una dintre cele mai corupte la nivel european. Populaţia se plânge că acest fenomen şi criminalitatea organizată nu sunt combătute eficient.

De la ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în 2009, climatul politic din Albania este marcat de confruntarea dintre guvern şi opoziţie, aceasta din urmă acuzându-i pe actualii responsabili politici de la Tirana de manipulare a scrutinului. De fapt, de la prăbuşirea comunismului şi până astăzi, nici un partid albanez care a suferit o înfrângere la urne nu a acceptat rezultatul alegerilor. Dezbaterile politice nu se poartă la obiect, ci au luat forma unor atacuri la persoană. Astfel de dezbateri crează o stare de nervozitate în ţară.

Era de aşteptat ca mii de oameni să dea curs apelului lansat de opoziţie, participând la demonstraţia de vinerea trecută. O escaladare a situaţiei nu era exclusă. Din acest motiv, în pragul manifestaţiei de protest, reprezentaţi ai guvernelor occidentale apelaseră la calm.

După protestele sângeroase de vienri, situaţia din Albania a rămas incendiară. Liderii politici ai marilor partide nu reuşesc să găsească un limbaj al raţiunii, conciliant. Dimpotrivă, taberele adverse continuă să pună paie pe foc, acuzându-se reciproc. O retorică, fără îndoială, contraproductivă.

Conflictul ar putea fi aplanat doar prin acceptarea compromisurilor. Dar politicienii albanezi nu au învăţat încă această lecţie a democraţiei. Ei rămân fermi pe poziţie, deşi ştiu prea bine că o criză de politică internă periclitează integrarea europeană a Albaniei.

Singura cale de ieşire din criză este dialogul purtat pe principii democratice, care să creeze condiţiile adoptării reformelor atât de necesare, menite să facă posibilă combaterea corupţiei în justiţie şi administraţie, consolidarea structurilor statului de drept şi garantarea libertăţii presei. Acestea sunt principalele reforme pe care UE le solicită responsabililor de la Tirana şi pe care Albania s-a angajat să le adopte.

Autor: Vilma Filaj-Ballvora, M.W.
Redactor: Robert Schwartz

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră