Doi jurnalisti germani au fost ucisi în Afganistan
7 octombrie 2006Publicitate
Conform relatarilor cei doi jurnalisti germani, o femeie si un barbat, ucisi în nordul Afganistanului din motive, înca, necunoscute sunt colaboratori ai postului Deutsche Welle. Un purtator de cuvânt al ministerului de interne de la Kabul a anuntat ca persoane necunoscute au deschis focul noaptea trecuta asupra celor doi jurnalisti care se deplasau din provincia Baghlan catre provincia Bamijan, aflata în apropiere, dar au campat la caderea noptii în zona Abi Tootak. Politia a demarat cercetarile pentru stabilirea împrejurarilor în care a fost comis atacul. Seful politiei din Bamijan, generalul Mohammed Dschalal Haschimi, a declarat ca cei doi jurnalisti calatoreau singuri, fara sofer sau însotitor, si exclude posibilitatea unui jaf. Camera video, precum si alte obiecte de valoare, au fost gasite în cortul si autoturismul celor doua victime. Purtatorul de cuvânt al trupelor internationale ISAF, maiorul Dominic White, a declarat ca cei doi jurnalisti au colaborat pîna miercuri cu fortele de securitate ISAF, dupa care au plecat prin Afganistan pe propria raspundere. Purtatorul de cuvânt al gruparii radical-islamice talibane, Jussuf Ahmadi, respinge orice implicare a gruparii în uciderea celor doi germani. “Mujahedinul nostru nu ataca jurnalisti (...) Nu acesta este scopul nostru. Noi atacam numai americani si pe sustinatorii acestora” – a declarat el. Ambasada Germaniei de la Kabul si Ministerul Federal de Externe de la Berlin fac demersuri pentru elucidarea cauzelor în care si-au pierdut viata cei doi jurnalisti.
Publicitate