Dominique de Villepin renunţă la legea privind contractul de primă angajare
10 aprilie 2006Publicitate
„Preşedintele Republicii a decis înlocuirea articolului 8, referitor la şansele egale cu măsuri ce vin în sprijinul tinerilor, pentru ca aceştia să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei, făcut după o nouă rundă de consultări între şeful statului, premierul Dominique de Villepin şi reprezentanţii Uniunii pentru Mişcare Populară. Modificarea controversatului act normativ vizează reducerea şomajului în rândul tinerilor, în prezent de 22%, dorindu-se stoparea acţiunilor de protest şi salvarea imaginii premierului. Studenţii şi liderii sindicali au solicitat retragerea legii contractului de primă angajare, urmând ca aceştia să decidă dacă vor continua protestele. Premierul francez a declarat într-o scurtă declaraţie la televiziunea naţională că proiectul era menit să vină atât în sprijinul tinerilor cât şi a angajtorilor, şi că regretă că acesta nu a fost înţeles de toată lumea. Potrivit unui sondaj de opinie publicat de Libertion, popularitatea premierului de Villepin a scăzut la 25% din cauza acestei controverse, faţă de 49% în ianuarie 2006.