Dresda, în 2004. Consiliul local înfiinţează o comisie interdisciplinară cu principala misiune de a descoperi câţi oameni au murit în timpul bombardamentelor din 13, 14 şi 15 februarie 1945. Decenii la rând, în jurul acestui subiect, s-a speculat masiv. S-a vehiculat cifra de 70.000 de morţi. Ceva mai serioase păreau estimările care indicau 35.000 de persoane decedate, însă erau numai nişte estimări.

În raportul final, dat publicităţii în 2010, Comisia de la Dresda a stabilit: bombardamentele din 1945 au făcut 25.000 de victime.

Distrugere în 23 de minute

Mult mai precis au putut fi documentate atacurile lansate asupra oraşului Dresda, cu 70 de ani în urmă. Pe 13 februarie 1945, 245 de bombardiere "Lancaster" au decolat din Marea Britanie. Era cea de-a cincea flotă aeriană britanică. Ţinta avioanelor de luptă: Dresda, pe atunci un oraş cu 630.000 de locuitori care găzduia şi câteva sute de mii de refugiaţi. Sub aspect strategic şi economic, oraşul saxon nu era era un punct relevant pe harta războiului - a cărui soartă fusese oricum decisă în 1944.

La ora 21:39, sirenele din Dresda au început să sune. Aproximativ 3.000 de bombe grele, 250 de bombe incendiare şi 400.000 de proiectile explozive de mare putere au fost lansate asupra "Florenţei de pe Elba", cum era supranumit oraşul datorită bijuteriilor sale arhitectonice şi numeroaselor sale opere de artă. Totul s-a petrecut în numai 23 de minute.

Centrul Dresdei era, literalmente, în flăcări. Incendiul a fost atât de puternic încât se zărea şi de la o distanţă de 320 de kilometri depărtare şi o altitudine de 6.700 m - după cum se menţionează în protocoalele piloţilor britanici. Două raiduri aeriene executate de britanici şi un atac cu bombe întreprins de americani au făcut Dresda una cu pământul.

Sute de piloţi englezi şi americani au executat atunci ordinul generalului Arthur Harris - comandantul Royal Air Force, omul lui Winston Churchill. Harris a coordonat distrugerea Dresdei - un atac menit să demoralizeze duşmanul, Germania nazistă.

Arthur "The Butcher" Harris

"Nu avea hobby-uri. N-a citit niciodată o carte. Nu-i plăcea muzica. Trăia numai pentru meseria lui." Aceasta este caracterizarea succintă a controversatului comandant. Politeţea îi era complet străină, era grosolan şi jignea deseori. Mulţi l-au poreclit simplu "Măcelarul". Harris şi-a descoperit pasiunea pentru atacuri aeriene între cele două războaie mondiale.

În Pakistan şi Irak a fost fost comandant de escadrilă a RAF. Pilota deseori şi lansa cu predilecţie proiectile împotriva arabilor şi kurzilor ale căror case din paie erua cuprinse rapid de flăcări. Harris era fascinat de efectele atacurilor aeriene.

La fel ca mulţi alţi ofiţeri, inclusiv din afara Marii Britanii, Arthur Harris era convins de eficienţa militară a bombardierelor. Încă din 1943, acesta promitea să obţină capitularea Germaniei numai cu ajutorul atacurilor aeriene, fără intervenţia trupelor terestre. Un an mai târziu, în 1944, 45 din cele 60 de oraşe germane mari şi importante erau distruse, printre care Hamburg şi Köln. Şi restul va trebui distrus, a ordonat Harris. Printre oraşele vizate se afla şi Dresda.

Război cu oraşele

Unii istorici consideră atacul asupra Dresdei un indiciu al consolidării cooperării militare între puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, în faza finală a războiului. Din cauză că ofensiva aliaţilor contra Germaniei, pe frontul de vest, era blocată de la sfârşitul lui 1944 şi, în acelaşi timp, Armata Roşie înainta mai repede în Est, în luna ianuarie, înaintea conferinţei de la Yalta, Churchill şi-a propus să verifice dacă nu cumva "Berlinul...şi alte oraşe mari din estul Germaniei... ar trebui considerate ţinte valoroase". Toate acestea pentru a impresiona Moscova căci Stalin era cam suspicios. Ani la rând el le ceruse puterilor occidentale deschiderea unui al doilea front.

O altă teorie ar fi următoarea: întrucât centrul Germaniei se afla deja practic sub ocupaţie sovietică înaintea conferinţei de la Yalta, britanicii şi americanii au permis distrugerea din mânie a Dresdei şi altor oraşe din estul ţării.

Dresda era inclusă în planul lui Harris, iar avertismente au existat înaintea datei de 13 februarie. Din mesajele aliaţilor şi din anumite publicaţii ale vremii se contura scenariul, conform căruia fiecare oraş german ar putea deveni un front de luptă.

Dresda era joncţiunea şoselelor şi căilor ferate pe direcţia est-vest şi nord-sud. În plus, oraşul mai trecea drept zonă de refugiu pentru Hitler în cazul în care infrastructura Berlinului şi Leipzigului n-ar mai fi putut fi folosită ca linie de aprovizionare.

Aşadar, Dresda era în vizor. Iar Churchill a făcut mai mult decât să tolereze bombardamentul nemilos al strategului său, Harris. Cu puţin timp înainte de moartea sa, Harris nota într-un protocol că distrugerea Dresdei a fost "o operaţiune militară considerată drept necesară de oameni mult mai importanţi ca mine".

Fapta şi făptaşii

În februarie 1945, Armata Roşie sub mareşalul Jukov se afla la doar 80 de kilometri depărtare de Dresda. "Armata sovietică n-ar fi comis niciodată o asemenea barbarie", declara el mult mai târziu. Şi în Marea Britanie, bombardamentul de acum 70 de ani a rămas un subiect controversat.

În 1992, când în centrul Londrei era instalată uriaşa statuie din bronz întruchipându-l pe Harris, în timp ce regina Marii Britanii rostea cuvinte elogiase la adresa fostului comandant, sute de demonstranţi scandau: "Ucigaşul, ucigaşul!"