Aceste rugăciuni sunt, evident, îndreptate către cer: ”Doamne Dumnezeule, dă-i te rog puterea tatălui meu să închidă ochii și ai grijă de fiul meu în Afganistan.” ”Să-i păzească Dumenzeu pe toți cei care suferă de cancer.” ”Îți mulțumesc, Doamne, pentru bărbatul meu!”

Mulțumiri și depresie, boli, catastrofe și carieră - în mesajele din caietele de însemnări aflate în bisericile de la marginea autostrăzilor se reflectă sufletul Germaniei.

Vizitatorii ”bisericilor de autostradă” își caută acolo o insulă de liniște, eliberare de stres, părăsind pentru câteva minute tumultul din trafic. Fac parte dintr-o comunitate tot mai mare - anonimii din micile lăcașuri de cult de la marginea autostrăzilor.

Anonim și atractiv

”Biserica este pentru mine ca un cort, un loc ferit, un loc unde nu mi se poate întâmpla nimic”, spune Katharina Schulz (nume anonimizat), în vârstă de 19 ani, după scurta oprire la biserica din regiunea Siegerland, de pe marginea unei autostrăzi din Germania. ”Întotdeauna vin aici atunci când am probleme.”

Gerhard Sauer, din apropiata localitate Neunkirchen, se bucură de rugăciunile săptămânale de seară. ”Am intrat deja de multe ori aici pentru a reflecta, a medita singur. Dar și scurtele servicii divine sunt balsam pentru suflet. Te ating exact acolo unde ai nevoie”, spune bărbatul de șaizeci și ceva de ani. 

Biserica Siegerland, deschisă în 2013 pe autostrada A45, oferă un colțișor de liniște în mijlocul tumultului continuu și al zgomotelor infernale produse de cauciucurile rulând în mare viteză. În jur de 2.000 de vizitatori vin aici lunar. Au umplut deja 11 caiete de însemnări cu dorințe, rugăciuni și mulțumiri.

Nici urmă de mânie

Însemnările dezvăluie o Germanie lipsită de ură. ”Oamenii își consemnează grijile lor și mulțumirile, mai puțin mânia”, spune Ute Pohl. ”Spre deosebire de chat-ul de pe mediile sociale moderne, aici se regăsește exact elementul căutării”, spune președinta asociației de susținere a bisericilor de autostradă din regiunea Siegerland.   

Mulți vizitatori se regăsesc în gândurile și rugăciunile pe care le citesc în caietele de însemnări. De multe ori își adaugă și propriile gânduri. Și Alessia speră că rugăciunile ei vor fi auzite, în special în ceea ce-l privește pe prietenul ei, care a părăsit-o. Vine în mod regulat la capela St. Rafael de pe autostradă, aflată lângă orașul Köln și își așterne acolo pe hârtie inima frântă. 

Sub ochii arhanghelului Rafael, tânăra își deschide inima. ”Doamne, Dumnezeule, intenționam să vin aici în fața ta cu gânduri pozitive”, își începe fata rugăciunea în caietul aflat pe un suport în colțul din dreapta capelei. ”Te rog dă-i lui Stefan înapoi încrederea în relația noastră”. 

Speranță în divinitate

Acest dialog indirect între parteneri se regăsește și în bisericuța din Siegerland. Ute Pohl cunoaște problema. ”Oamenii care scriu astfel de lucruri așteaptă un răspuns” și adaugă: ”La urma urmei, vrem să credem că divinitatea ne va auzi rugăciunea”. 

Comunitatea credincioșilor din bisericile de pe marginea autostrăzilor crește. Circa 1 milion de oameni își oferă câteva minute de liniște lângă asfaltul fierbinte. Prima capelă de autostradă a fost deschisă în Germania în anul 1958 pe autostrada A8 din Bavaria. Între timp, există 47 de lăcașuri de cult pe autostrăzile germane. Și în Austria și Elveția există astfel de biserici.

Deciziile de a le construi se iau la nivel local. Ca în cazul bisericii din Siegerland, deseori persoane private, asociații sau comunități bisericești locale construiesc aceste lăcașuri de cult din banii proprii. 

Spre deosebire de bisericile tradiționale, vizitatorii bisericilor de pe autostrăzi nu-și petrec mai mult de cinci sau zece minute la rugăciune, conform unui studiu sociologic realizat de Universitatea Catolică din Freiburg. Majoritatea este formată din credincioși trecuți de 50 de ani, bărbați căsătoriți, care locuiesc în Germania.

Cinci minute de meditație

Anonimitatea pe care o oferă bisericile de autostradă atrage. Cine a oprit o dată aici o va face și a doua oară. Credincioșii nu sunt deranjați de faptul că rareori întâlnesc acolo un duhovnic. Dimpotrivă. Două treimi dintre vizitatori opresc spontan, aprind o lumânare sau îi pomenesc pe cei dragi. Șoferul de tir Herbert (nume anonomizat) este și el un vizitator regulat. Se oprește cel puțin de două ori pe săptămână la biserica de autostradă din dreptul localității Medenbach, pentru ”a se calma și a-și găsi liniștea”. 

Bărbatul solid poartă pantaloni scurți, albaștri. Pășește apăsat spre ușa din sticlă, o deschide cu grijă, trece de altar și aprinde o lumânare. Apoi se așază pe unul dintre scaunele din lemn, își pleacă capul, reflectează, ținând un moment de reculegere.

Privirea îi rămâne ațintită asupra multitudinii de lumânări aprinse. ”Ideea de a aprinde o lumânare pentru prieteni sau pentru persoanele dragi am învățat-o de la o fostă prietenă. Pe ea am uitat-o, dar ritualul a rămas”.