Reuniunea la vârf de la Bruxelles a fost un eşec răsunător. Gremiul reunit în capitala Belgiei trebuia de fapt să semneze, după doi ani de pregătiri, noua Constituţie europeană. Dar, în loc ca acest lucru să se întâmple, şefii de stat şi de guvern europeni s-au despărţit sâmbătă într-o atmosferă de discordie. Germania şi Franţa pe de-o parte, pe de alta Spania şi Polonia au insistat atât de mult asupra interesului lor naţional în chestiunea modalităţii de vot a viitoarelor decizii europene, încât ajungerea la un consens a fost imposibilă. Între timp, guvernele de la Paris şi Berlin ameninţă că la nevoie îşi vor fixa drept ţel crearea unei "Europe cu două viteze", în care să funcţioneze un nucleu de ţări care vor să-şi intensifice cooperarea, asistate periferic de restul statelor. Dar, este aceasta oare o perspectivă pentru Europa demnă de a fi luată în serios? Suntem de părere că nu.

Preşedintele Franţei Jaques Chirac şi cancelarul german Gerhard Schroeder au mers aşadar şi la Bruxelles braţ la braţ, pentru a-şi apăra poziţiile comune. Lăsând la o parte faptul că relaţiile dintre cei doi lideri nu au fost mereu atât de cordiale, nici linia comună nu i-a fost Uniunii Europene de folos pentru a-şi încheia opera constituţională. În ciuda acestui fapt, este posibil ca perspectiva Europei să fie una franco-germană.

Oricum am analiza ultima propunere a Parisului, de realizare a unei uniuni franco-germane, rostită pentru prima dată de către ministrul francez de externe, Dominic de Villepin, la începutul lunii noiembrie, ideea nu a apărut întâmplător. Desigur, este mult prea devreme pentru a ne putea închipui cum ar putea să funcţioneze cooperarea extinsă dintre două naţiuni, poate cu drapel, imn şi guvern comune. Dar, începând din ianuarie anul acesta, când s-au împlinit 40 de ani de la semnarea Tratatului istoric de la Elisee, care a marcat debutul reconcilierii dintre cele două state, Franţa şi Germania au depus eforturi susţinute pentru a demonstra lumii întregi că interesle comune lasă să pălească toate rivalităţile trecutului. Pentru prima oară, însuşi cancelarul Germaniei s-a lăsat reprezentat la dezbaterile europene de şeful statului francez. De atunci se pomenesc din ce în ce mai des concepte cunoscute deja, cum ar fi "locomotivă", "motor", "axă", "tandem" sau "duo".

Guvernul francez a pregătit în noiembrie discret terenul pentru planul ambiţiosului ministru de externe de Villepin. Astfel, premierul Jean-Pierre Raffarin afirma într-o declaraţie că în cazul în care Europa celor 25 va eşua, Franţa şi Germania vor avea obligaţia să preia cârma. Documentul a fost prezentat cu precauţie drept o posibilă viziune, fiind însă de fapt o ameninţare mascată la adresa partenerilor europeni care se văd tentaţi să apuce pe căi proprii. Berlinul nu a contrazis cu nimic acţiunile Parisului, chiar dacă reacţia nu a fost întru totul euforică.

Curajoasele scenarii de viitor ale Parisului au devenit acum o încurajare pentru toţi cei care, indiferent de partidele din care fac parte, au vorbit deceniul trecut despre "nucleul european", despre "avangardă" sau "state-pionier". Se vorbeşte acum chiar şi despre o "Europă cu două viteze".

Trebuie spus însă, că planul de viitor are din păcate şi un viciu ascuns. Ţările candidate privesc linia comună franco-germană cu scepticism. Ele nu au uitat divergenţele aprinse dintre Franţa şi Germania existente în 2000, care au impus până la urmă compromisul de la Nisa. Acum, aceleaşi două ţări vor să anuleze compromisul în cauză, chiar înainte ca acesta să fie pus în practică. În plus, Franţa şi Germania nu s-au dovedit a fi exemplare în privinţa respectării Pactului european de stabilitate monetară. De aceea, indiferent dacă Berlinul şi Parisul lucrează sau nu la un concept comun pentru o Europă mare, restul membrilor Uniunii Europene, şi mai ales statele candidate, aşteaptă mai multă credibilitate de la acest tandem.

Să mai adăugăm aici că Gerhard Schroeder i-a transmis ieri dimineaţă preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, un document semnat de şefii celor şase aşa-numite state contributoare la Bugetul comunitar, deci de ţările europene bogate, în care se arată că pe viitor europa celor 25 va trebui să se descurce cu fondurile pe care le-a avut europa celor 15. Schroeder a precizat că aceasta nu este o măsură îndreptată împotriva celor care au blocat summit-ul de la Bruxelles, recte Spania şi Polonia, fiind mai degrabă o salbă de avertisment la adresa tuturor acelora care pun în prim plan egoismul naţional. Şeful executivului de la Berlin a precizat:Oton: " Nu este posibil ca europa să aibă cheltuieli din ce în ce mai mari. Cei care au devenit mai bogaţi graţie solidarităţii celorlalţi trebuie să le dea câte ceva celor care încă nu sunt avuţi. Nu se poate însă acţiona conform principiului "hai să mai luăm câte o înghiţitură, fiindcă sticla nu mai este atât de plină", a spus Schroeder. Romano Prodi a răspuns deja, respingând propunerile celor 6 state finanţatoare. Prodi a explicat că acestea nu sunt conforme cu ţelurile şi nevoile unei UE extinse.