De vreme ce între serviciile secrete schimbul de informaţii circulă, pe ascuns ce-i drept de pe un ţărm pe celălalt al Atlanticului, profiturile maxime revenindu-i Americii, de ce nu ar circula şi mărfurile, eliberate de povara taxelor vamale? De profitat ar avea astfel întreg apusul crede DIE WELT. Dar pînă atunci se cer depăşite şi cîteva oprelişti emoţionale majore care la ora actuală, în urma dezvăluirilor făcute de Ed Snowden, grevează asupra ducerii la bun sfîrşit a celui mai mare proiect al occidentului, opinează ziarul citat amintind că jumătate din potenţialul economic al omenirii este deţinut de Statele Unite ale Americii şi Europa.

Cui prodest încheierea acordului? Chiar şi SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, a cărui orientare de stînga este vădită, afirmă că Europa este cea care ar avea cel mai mult de cîştigat. Ea se află la ora actuală într-o stagnare economică, iar Oceanul secolului al XXI-lea nu mai este Atlanticul ci Pacificul. Cel mai dinamic pulsează economia între Shanghai, Kuala Lumpur, Jakarta, Silicon Valley şi Los Angeles. Impreună cu Statele Unite europenii ar putea influenţa în baza propriilor valori, standardele economiei mondiale în domeniul protecţiei datelor, a internetului. Cu cine altcineva decît cu America ar putea-o face?

Deşi iritaţiile produse de dezvăluirea excesivei supravegheri a Europei de către NSA sunt legitime, ar fi neproductiv şi pe deasupra ridicol ca ele să blocheze negocierile în vederea instituirii zonei atlantice a liberului schimb, crede FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG amintind că America dispune de mai multe opţiuni. Cotidianul crede că America îşi va da ea singură seama de contaminarea terenului politic de către scandalul NSA, ceea ce pledează o dată în plus pentru începerea negocierilor.

A negocia nu echivalează cu a semna deja acordul şi nici nu obligă Europa să renunţe la înaltele ei standarde, menţionează LUDWIGSBURGER KREISZEITUNG amintind că o zonă a liberului schimb este şi produsul unor compromisuri necesare, inevitabile. De ce natură sunt aceste compromisuri, ziarul nu precizează.

Cît despre negocieri, valoarea lor simbolică este direct proporţională cu cea a ponderii economice a zonei liberului schimb, dă de înţeles THE INDEPENDENT. Ziarul britanic consideră că a sacrifica această zonă pe altarul scandalului de spionaj ar fi de-a dreptul o prostie.

De prostie şi de o nemărginită poftă de răzbunare dau dovadă în Egipt adepţii Frăţiei Musulmane, lansînd o chemare la răzmeriţă generală. Ei mizează pe factorul „haos” demonstrînd astfel că nici nu se sinchisesc de viitorul Egiptului, lăsîndu-se dominaţi doar de instinctele vindicative, atrage atenţia MANNHEIMER MORGEN. In spatele islamiştilor fanatizaţi se află însă susţinătorii din Arabia Saudită, care au interes ca şi ţara de pe Nil împreună cu Siria să devină un stat fundamentalist.

Egiptul pare sortit în actualul stadiu al confruntărilor să împărtăşească soarta Algeriei cînd în 1992, după ce militarii au anulat victoria electorală a islamiştilor, a izbucnit un război civil care a durat zece ani, soldîndu-se cu zeci de mii de morţi, se teme LE FIGARO. Iar DE VOLKSKRAANT insistă asupra includerii islamiştilor în structurile puterii, la Cairo.

In răstimp, unica superputere manifestă o neaşteptată reticenţă faţă de deteriorarea situaţiei în Egipt, o ţară de maximă importanţă strategică.

Iar guvernul Obama refuză să considere un puci, intervenţia militarilor în înlăturarea de la putere a preşedintelui Morsi. Motivul este simplu, explică LE REPUBLICAIN LORRAIN: dacă ar face-o, în baza legislaţiei americane ar trebui încetată orice formă de ajutor de le cel economic la cel militar, acordat Egiptului.

Ziarele mai analizează azi şi vizita Papei Francisc pe insula Lampedusa unde sunt cazaţi temporar refugiaţii africani. Supremul Pontif i-a pus Europei oglinda în faţă, apelînd la milostenie şi mărinimie, amintind că de soarta crudă a năpăstuiţilor ajunşi pe ţărmurile continentului sunt vinovate şi reglementările foarte severe în materie de drept de azil politic, sugerează NÜRNBERGER NACHIRCHTEN.

Vizita Papei echivalează şi cu o misiune morală, el fiind promotorul unui nou ethos religios ce transgresează frontierele confesionale, un apel la iubirea aproapelui dar şi un avertisment că pentru faptele lor, oamenii vor trebui să dea socoteală la Judecata de Apoi, este de părere KIELER NACHRICHTEN.