Conform Parchetului Bruxelles, ar fi vorba de oferte publice în valoare de zeci de milioane de euro, ceea ce face ca posibila fraudă să se ridice la „milioane de euro”. În afară de sediul clădirea Berlyamont şi o altă clădire a Comisiei, Departamentul Relaţii Externe, s-au mai făcut percheziţii în Luxemburg, Italia şi Franţa la sediile unor bănci, firme şi persoane private. Deşi datele sunt deocamdată confidenţiale, se pare că există o reţea mult mai numeroasă de persoane implicate în acest caz. Departamentul Relaţii Externe (RELEX) are în administrare, delegaţiile CE în statele membre, inclusiv posibilitatea achiziţionării de terenuri, imobile sau alte dependinţe.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Laitenberger a precizat ieri, că ”este vorba de o anchetă aflat în curs despre un caz de corupţie şi manipulare a pieţei de achiziţii publice în care au fost implicate delegaţii ale Comisiei Europene din state terţe. (cele care nu sunt membre ale UE, n.mea)". Deocamdată, singurele achiziţii vizate sunt cele de la sediile delegaţiilor de la New Dehli şi Tirana. Nu se ştie cu certitudine cine a anunţat prima dată OLAF (Oficiul de Luptă Anti-Fraudă).

Se pare că, încă de pe vremea Comisiei ”Prodi” (până în noiembrie 2004) OLAF începuse o investigaţie dar nu este clar cine a făcut plângerea: firma privată căruia i s-a cerut mită sau Comisia Europeană, care ar fi avut cazul în vizor. Conform jurnalului Corriere della Sera, o companie finlandeză ar fi raportat Comisiei că i s-a cerut 345 000 euro mită pentru a câştiga o ofertă publică în India.

Pare bizar de ce ancheta a început atât de târziu însă cel mai probabil este că procurorii belgieni, împreună cu OLAF şi Comisia Europeană au aşteptat dovezi clare şi infailibile ,pe care le-au găsit la începutul acestei săptămâni. Având în vedere că bugetul anual al Delegaţiilor Comisiei Europene este de 56 de milioane de euro, frauda este importantă şi poate avea consecinţe neprevăzute pentru Comisie dar şi pentru Parlament.

Aparent, un caz asemănător s-a întâmplat la 15 martie 1999. Atunci, Comisia „Santer” a trebuit să demisioneze ca urmare a unor nereguli constatate într-o serie de domenii, de la acţiuni desfăşurate de Oficiul de ajutor umanitar al UE (ECHO), continuând cu activitatea Biroului de asistenţă pentru programul „Leonardo da Vinci” precum şi ca urmare a divulgării de informaţii confidenţiale de către un înalt oficial. Comisarul Edith Cresson - fost prim ministru al Frantei a fost acuzat, printre altele, de încălcarea deontologiei profesionale si favoritism iar alţi membrii ai Comisiei, în frunte cu fostul preşedinte Jacques Santer, de neglijenta, proastă administrare, tolerare a unor acte de indisciplină, etc.

Cazurile sunt însă radical diferite, dacă avem în vedere că, în privinţa Comisiei ”Barroso” acţiunile făptuitorilor erau monitorizate împreună de OLAF şi Comisie, cu mai mult timp în urmă. Pe de altă parte, faţă de nepotismul Comisiei „Santer”, faptele de corupţie săvârşite de un funcţionar cu rang mic din Comisia „Barosso”, sunt mult mai grave fiindcă afectează imaginea Executivului european în statele membre într-o perioadă decisivă pentru construcţia Uniunii.

În plus,cetăţenii europeni sunt foarte atenţi când este vorba de cheltuirea banului public, mai ales de către Comisia Europeană. În conferinţa de presă de ieri, Emma Udwin, purtătoare de cuvânt a Departamentului Relaţii Externe a asigurat că „există un control foarte riguros ori de câte ori se cheltuiesc bani pe achiziţii publice, „ceea ce înseamnă controale înainte ca un contract să fie semnat, apoi pe tot parcursul derulării sale. În plus, contractele sunt publice.

După reforma „Prodi” controlul este cu mult mai riguros, în sensul verificării fiecărui contract în parte şi comparării lui cu obiectivele care trebuiau atinse, în sensul contrului asupra modului cum se alocă fonduri. Nu există niciodată numai o singură persoană care să ia decizii, ci fiecare hotărâre se ia cu o atentă supervizare”.