Într-una din încăperile răcoroase, cu pereți groși și vechi podele de lemn ale casei parohiale din satul sibian abandonat de sași, mama fetei cu nume de floare îi cere bătrânului preot reformat, rămas singur, fără enoriași, un sfat: cum să strângă bani de chiuretaj. Nu pentru ea. Ea a născut deja de multe ori. Copila ei a rămas însărcinată. Și are doar 13 ani.

Părintele nu-i vorbește despre învățătura creștină și nici nu o amenință cu pedeapsa cerească. Așezat în scaunul balansoar, o întreabă dacă s-a gândit că fetița ar putea păți ceva pe masa de chiuretaj. „Apoi mi-a spus că eu am crescut deja nouă copii ai mei și pe câțiva ai copiilor mei, și că unde au fost atâția mai merge unul”, povestește femeia.

Fata cu nume de floare a născut la 14 ani. Un țâr de om cu trup firav, fără forme. Așa e și acum, când bebelușul ei începe să meargă. Un copil cu copil. Vor crește împreună, o vreme, în apartamentul mic și înghesuit de la parterul unui bloc construit, în timpul regimului ceaușist, în centrul satului Roșia, de unde trebuiau să fie făcute dispărute urmele trecutului săsesc. Totul, în încăperile întunecoase și neîncăpătoare, trădează un nivel de trai sub limita vulnerabilității sociale.

Fata cu nume de floare este una dintre 732 de minore despre care există informația că au devenit mame în România, în 2020, înainte de a fi împlinit 15 ani. Or mai fi și altele, într-o țară care nu știe nici măcar câți cetățeni are. Cele mai multe din aceste 732 rămân doar elemente statistice. „Nu se merge în profunzimea cazurilor. Autorii rapoartelor discută mai ales cu specialiștii, mai puțin cu fetele”, este de părere Marinela Rață, fondatoarea și președinta Dream Project, o asociație din București dedicată mamelor vulnerabile.

O lege boantă care poate mutila viitorul multor copii

Când fata cu nume de floare a rămas însărcinată era încă elevă. Nu intenționase să devină mamă. Copii la vârsta asta nu făceau parte din planurile ei - în măsura în care la 13 ani și în mediul din care provine e loc de planuri. Sarcina a fost un accident. Sau neatenție. Sau, mai degrabă, întâmplare. Neștiință.

Mama fetei cu nume de floare dă din umeri, crede că fiica ei nu a învățat la școală despre cum să se protejeze, nici despre pericolul de a lua boli cu transmitere sexuală. Dar recunoaște că nici ea nu s-a gândit că ar fi momentul potrivit pentru a îi vorbi despre așa ceva. Nici ea n-a avut parte vreodată de vreo discuție educativă despre sex, nici de educație. De unde să știe?

În România, sexul este subiect tabu în majoritatea familiilor, de-a lungul copilăriei. Iar școlii îi lipsește cadrul legal să îi educe pe copii și să-i avertizeze asupra riscurilor la care îi expune precocitatea sexuală. Pe 21 iunie, Camera Deputaților de la București a votat, după lungi tergiversări și într-o atmosferă nedemnă de un Parlament european, o lege castrată. În forma lui mutilată, trimisă la Președinție pentru ratificare, documentul introduce, dar doar cu acordul părinților, o așa-numită educație pentru sănătate predată în clasa a opta, ultima de gimnaziu. Adică după ce fata din satul de lângă Sibiu și altele peste 700 de copile asemeni ei din România au născut. Disciplina, care ar trebui să includă și noțiuni de prevenire a sarcinilor și a bolilor cu transmitere sexuală, urmează să fie inclusă în programa școlară din anul școlar 2023-2024.

„Ar trebui să înceapă din clasa I cu educația sexuală, cu limbaj și informație adaptate. Cu copiii trebuie să te joci, să-i provoci prin povești, nu e cazul să le vorbești despre corpul lor”, spune Marinela Rață, care are pregătire de antropolog. „Sunt fete, în zilele noastre, care la opt ani au deja menstruație. Copiii din ziua de astăzi chiar se maturizează mult mai devreme. În Danemarca vorbesc despre sexualitate de la grădiniță iar acolo nu vine părintele să spună că nu vrea. Statul e puternic și categoric: facem asta ca să nu ajungem noi, statul, să îți plătim ție sarcina”.

În ziua dezbaterii finale din Parlament, deputata REPER Simina Tulbure a încercat cu un ultim efort să le arate colegilor ei ce este greșit în legea pe care o votează. A fost tratată cu jigniri din partea unor domni aleși de la mai multe partide, dar și cu tăcerea complice a multora dintre doamnele reprezentante ale votanților români. Doamne care ar fi trebuit să fie vocale în a nu lăsa legea să expună încă o generație de românce, la fel cum s-a întâmplat înainte de 1989, când nici o sarcină, dorită sau nu și indiferent de vârstă, nu putea fi întreruptă, când nu se punea problema contracepției, când natalitatea și pântecele femeilor erau politică de partid și stat iar sexualitatea era, la fel ca acum, un subiect interzis. „Multe din femeile generației mamelor noastre au născut la 18 ani. Nici nu aveau altă opțiune: dacă apărea copilul, trebuia să-l vrei”, rememorează Marinela Rață.

Între ignoranță și fuga de asumare

Dacă înainte de 1989 nu se vorbea despre sexualitate dintr-o pudoare impusă de regimul opresiv al vremii, de data aceasta, adversarii subiectului se tem că dacă nu-i pun bețe în roate pierd voturi, susține Simina Tulbure: „Mulți colegi fug de teme sensibile ca de boli. Probabil e vorba despre frica de a nu pierde voturi, de a nu deveni ținta unor campanii de denigrare sau să li se pună diverse etichete. E o lipsă de asumare. Legea votată în forma actuală este mai moale decât e necesar să fie și restrânge aplicabilitatea ei. O generație de părinți care nu a avut educație sexuală și nu are sănătatea ca valoare trebuie să-și dea acordul pentru participarea copiilor la orele de educație pentru sănătate. Operăm cu frâna de mână trasă probabil pentru că multor colegi politicieni le este frică să se poziționeze mai ferm”.

Într-o discuție cu Deutsche Welle, deputatul REPER a apreciat că în România „încă mai avem parlamentari care nu înțeleg despre ce este educația sexuală și își rezumă explicațiile la sex, la teama că elevii vor învăța la aceasta disciplină cum să facă sex, când de fapt această disciplină este despre cunoașterea corpului uman, înțelegerea schimbărilor prin care acesta trece în adolescență și acceptarea de sine, despre metode de contracepție și pregătirea pentru viața de adult”. Iar aici se mai adaugă o altă problemă: teama că la lecțiile despre sexualitate se va vorbi despre orientările sexuale și identitatea de gen, două subiecte diabolizate de cercurile tradiționaliste.

În momentul în care s-a ajuns la discuții serioase despre introducerea educației sexuale, puși în fața vocilor opoziției conservatoare, politicienii și Ministerul Educației au ales calea mult mai simplă de a evita subiectul. „Acolo ai nevoie de abilități de mediere, de negociere”, este de părere Răzvan Cherecheș, profesor de politici publice de sănătate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, care explică și ce nu au înțeles grupurile conservatoare de părinți: „Există o asumpție că expunerea la informații care vin prin educația sexuală ar facilita inițierea mai cu ușurință a vieții sexuale a copiilor. Ceea ce e fals. Viața sexuală nu se inițiază fiindcă tinerii află că sexul există ci pentru că se activează hormonii sexuali și le pornesc instinctele sexuale, când începe pubertatea. Asta îi împinge către viața sexuală”.

Profesorul universitar crede totul are de-a face cu modul în care generațiile de părinți au fost văduvite la rândul lor de ceea ce le refuză acum copiilor lor: „Trebuie să ținem cont de societatea în care trăim, de istoria pe care o avem, de nivelul de informație. Pasul firesc următor ar fi fost să se inițieze un proces de comunicare cu reprezentanții părinților și cu părinții, programe de informare, inclusiv simulări de cum ar arăta aceste cursuri. Poate că unii dintre părinți nu înțeleg exact ce s-ar preda și nu pricep care ar putea să fie consecințele”.

„Nu ne permitem să le vorbim fără suport legal”

Sunt fete care, la 13-14 ani, nu realizează până după jumătatea sarcinii ce li se întâmplă. Nu le-a spus nimeni că dacă nu mai au menstruație sunt gravide. Că dacă nu mai au menstruație ar trebui să se ducă la un medic. În școală nu se învață așa ceva iar în mediile vulnerabile rar ajunge câte un medic sau un asistent comunitar care să le examineze și să le vorbească.

Gimnaziul din Roșia are parteneriate cu asociații non-guvernamentale și cu instituții ale statului care organizează periodic discuții cu copiii. Dar, deplânge directoarea adjunctă, a lipsit o lege clar definită legată de educația sexuală. „Nu ne permitem să le vorbim copiilor, neavând un suport legal. Au fost situații - nu la noi, dar în alte orașe - în care părinți au avut ceva împotriva discuțiilor”.

Pe de altă parte, adaugă profesoara de limbă română Danka, „nici nu sunt calificată să le vorbesc. Ar trebui să fie cineva pe domeniu, cineva care să aibă mult mai multă informație decât mine. Așa cum fiecare disciplină trebuie predată de un om calificat, așa ar trebui să fie și respectivele noțiuni”. La începutul anului școlar 202-2021, Ministrul Educației recunoștea că doar 20% din școlile din România aveau cabinet medical propriu. Cu atât mai puțin psiholog sau personal specializat care să le explice copiilor noțiunile de sănătate sexuală. „Aș deveni extrem de îngrijorat de cine va preda cursurile de educație sexuală”, mărturisește profesorul Cherecheș. „E un domeniu sensibil. Cei care predau trebuie să aibă și o abordare diplomată, să reușească să transmită copiilor informațiile, fără să le jignească credințele, fără să îi împingă către zone care ar putea să fie periculoase. Nu ne putem aștepta ca cineva care a terminat biologia și e profesor de biologie să poată preda educație sexuală, pentru că sexul nu este numai biologie. Implică și aspecte psihologice multiple, aspecte sociologice, aspecte de dinamică sau despre cum să te protejezi de violența dintr-o relație. Noi nu avem un program de formare pentru profesori și nici o curriculă testată și validată".

Sarcina care a terminat fără corigențe clasa a opta

Fata cu nume de floare și-a dat seama că poartă un copil în pântec aproape de luna a treia de sarcină. „A avut pofte mai multe zile la rând. Apoi, într-o zi, când a venit de la școală, s-a culcat pe burtă. O durea. Am întrebat-o dacă a făcut ceva, mi-a zis că nu, Doamne ferește”, povestește mama lui Iris. Au chemat o vecină ceva mai iscusită iar femeia le-a întărit suspiciunea: era gravidă. S-au dus la control medical și au primit și confirmarea oficială. „Cum să facă un copil? Să facă școală, e tânără, nu trebuie să treacă prin necazurile prin care am trecut eu”, a fost prima reacție a mamei fetei cu nume de floare. Discuția cu Eginald Schlattner, părintele reformat din satul fără reformați, a făcut-o să se răzgândească, să abandoneze ideea chiuretajului..

Băiatul cu care a rămas copila însărcinată avea pe atunci 17 ani. Nu vrea nici până astăzi să își asume paternitatea. Părinții, în schimb, nu au renegat-o, cum se întâmplă de foarte multe ori. „Am fost chiar impresionată că au venit să vorbească cu noi, la școală. Și tatăl s-a implicat, a fost preocupat”, povestește Daniela Danka, directorul adjunct al școlii gimnaziale din comună. Fata chiar a mers la școală până în ultima clipă, fără să fie blamată de colegi, de familiile acestora sau profesori. În felul ei trist, povestea aceasta tot are doza ei de „din fericire”: cele mai multe minore rămase însărcinate în România nu au parte nici de un tratament binevoitor din partea anturajului, nici de supraveghere specializată.

O parte chiar din colegi au venit să o viziteze, după ce a născut, i-au mai adus diverse lucruri de care are nevoie o mămică și bebelușul ei. Și diriginta a avut vorbe de încurajare, admite mama fetei, și crede că s-a întâmplat așa pentru că „n-a fost copilă rea la școală, n-avea compartimente rele. Le-a părut la toți milă de ea”.

În clasa fetei cu nume de floare predominau băieții. Profesorii le-au spus de la bun început celorlalți elevi ce se întâmplă și că, deși nu este normal, din perspectiva sănătății, ca o colegă să rămână însărcinată la vârsta aceasta, nu trebuie să aibă vreo rezervă față de ea, dimpotrivă, să o accepte așa cum este, să o ajute cum poate fiecare. „Copiii au înțeles. Mai ales că am mai avut cazuri în școală - și nu doar din familii aflate în medii sociale vulnerabile. Copiii se cunosc între ei. Sunt din aceeași localitate și chiar știu mai totul, unul despre celălalt. Dar au și respect, unul față de altul. Suntem o școală incluzivă. Nu vă imaginați că suntem toți profesorii pe aceeași lungime de undă. Fiecare are părerea lui, dar colegii sunt deschiși la dialog și îi susțin pe elevi”, spune directoarea adjunctă, pentru care una dintre mândrii este mansarda școlii, transformată într-un club de lectură la care elevii încep să se simtă bine printre cărți viu colorate și povești captivante.

În cazul fetei cu nume de floare, „am considerat că e normal să finalizeze gimnaziul. Se mai întâmpla să nu vină la școală fiindcă îi era rău sau își cerea voie să plece de la ore pentru că nu se simțea bine. A venit și pandemia. Dar a încheiat clasa a opta fără nici o corigență. A fost și înscrisă la o școală profesională din Sibiu iar mama a promis că după ce va mai crește bebelușul o va trimite la școală”.

Cele mai multe nu mai ajung să se întoarcă în sistemul de învățământ. Destul de multe îl părăsesc de cum se află că sunt însărcinate, spune Marinela Rață, citând statistici oficiale.

Statul, al treilea părinte absent

În satul ei natal, eleva însărcinată a avut parte de un tratament fericit. În general, în astfel de situații, sarcina uneia dintre eleve este interpretată ca o anatemă aruncată asupra întregii clase sau chiar școli. Părinții colegilor fac presiune asupra profesorilor, profesorii duc presiunea mai departe așa că la trauma sarcinii nedorite se adaugă trauma copilului-elev nedorit printre alți copii-elevi. „Avem fete care acuză stigma”, povestește fondatoarea Dream Project, vorbind despre mamele cu care asociația lucrează. Și adaugă: „De fapt, în România nici nu știi de unde să apuci problema mamelor minore, dacă vrei să o rezolvi. Situația asta e o oglindă a noastră, a tuturor. Statul este părintele absent al copiilor României. Pentru mulți al treilea părinte lipsă, lângă cei plecați în străinătate”.

De aici apare și una dintre cauzele tentației sexului prematur - o indică și un raport UNICEF: nevoia de confirmare. De a primi dovezi de afecțiune și acceptare. Dacă nu vin din familie sunt căutate în afara ei. Și oricine dă un semn în acest sens poate ajunge foarte ușor la acești copii cu discernământul necopt, de care vor profita, pe care îi vor abuza.

Mai există și un alt traseu spre sarcinile nedorite: cei mai mulți dintre tați sunt și ei minori, la fel de puerili în înțelegerea vieții sexuale pe care au început-o precoce.

Rămași acasă cu bunicii sau cu frați mai mari, copiii se bucură de foarte devreme de prea multă independență. Cei care ajung să învețe de la profesori sau preiau de la ei un anume tip de comportament  merg acasă, unde un anturaj mult mai influent șterge ce s-a muncit la școală. „Un comportament negativ e mai ușor de preluat”, spune directoarea adjunctă a școlii gimnaziale.

Nici susținerea părinților, atunci când aceștia sunt prezenți fizic, „nu este, însă, mereu ceea ce ne dorim noi”, completează Daniela Danka. „Au deschidere și vor un viitor mai bun pentru copiii lor. Dar, de fapt, nu discută cu ei. Se simte absența unor discuții sincere în familie. Poate că părinții nici nu le înțeleg nevoile”.

„Suntem o societate hipersexualizată în care, de regulă, femeile sunt transformate - mai frecvent decât bărbații - în obiecte sexuale”, punctează Simina Tulbure. Foarte devreme, completează Marinela Rață, „copilul nu mai râde când aude despre organe sexuale, știe deja cum arată și ce face fiecare. Știe de pe internet. Întrebarea e de unde vrem să afle copiii noștri? De pe internet, acolo unde știu să ajungă la un video absolut nepotrivit pentru vârsta lor, oricâte parole am pune? Ce așteptări îi setează unui copil un astfel de video? Dacă le dăm șansa să afle lucrurile dintr-o perspectivă sănătoasă, le dăm șansa să afle că sexul nu este doar despre contact fizic ci, în primul rând, despre relaționare, despre cum te raportezi la celălalt, la fata sau băiatul cu care vrei să faci asta”, conchide președinta asociației Dream Project.