Să ajungă ţara arabă de cea mai mare importanţă strategică şi cu cea mai numeroasă populaţie în mâna islamiştilor - această perspectivă li s-a părut occidentalilor mai de temut decât falsificarea alegerilor sau brutalitatea poliţiei. De aceea l-au sprijinit pe Mubarak, un despot care părea să garanteze măcar stabilitate în plan intern şi regional.

Avea Mubarak dreptate?

O privire aruncată pe schema de împărţire a mandatelor din Parlament, în urma alegerilor libere care tocmai s-au încheiat, vine să confirme temerile lui Mubarak. Mai bine de 70 la sută din deputaţi provin din formaţiuni islamiste.

Nu numai frăţiile musulmane adânc înrădăcinate în societatea egipteană, moderate în comparaţie cu alte partide şi grupări islamiste, se pot simţi biruitoare în alegeri, după ce au întrunit mai bine de 45 la sută din voturi. Victorioşi se pot socoti şi salafiştii radicali, care au obţinut cu uşurinţă mai bine de 25 la sută din voturi.

Marii perdanţi ai scrutinului sunt partidele laice şi liberale precum şi aşa-numitul tineret revoluţionar, adică exact foreţele care l-au alungat pe Mubarak de la putere prin curajoasele lor acţiuni de protest.

Rezultatul la urne este mai mult decât grăitor. Chiar dacă zdrobitoarea victorie a islamiştilor poate fi parţial explicată prin cumpărare de voturi şi sprijin financiar din statele bogate de la Golful Persic, este clar că egiptenii, în marea lor majoritate, nu sunt deloc atraşi, cel puţin în actuala fază, de idealurile democraţiei şi egalităţii în drepturi.

Rezultatul nu pledează nici pentru o societate civilă modernă, nici pentru întărirea rolului femeii în societate, şi nu este de natură să liniştească importanta minoritate creştină din ţară. Poporul vrea mai mult islam.

Totuşi, aceasta nu înseamnă neapărat că egiptenii au votat pentru un stat teocratic. Ei cred doar că islamiştii pot instaura mai multă echitate şi moralitate în societate, că pot şi vor să combată corupţia. Pe fundalul crizei economice, islamiştii au însă şanse reduse să onoreze aceste mari aşteptări şi de aceea nu poate fi exclusă o rapidă erodare a imensei lor popularităţi.

Din perspectivă europeană, victoria islamiştilor este problematică fiindcă pune sub semnul întrebării drepturile minorităţilor şi valabilitatea acordului de pace încheiat cu Israelul.

O şi mai mare problemă o constituie hotărârea armatei de a nu ceda puterea din mâini. Chiar dacă s-a stabilit ca transferul de putere să aibă loc în vară, după alegerea unui nou preşedinte, este puţin probabil că generalii vor fi dispuşi să se subordoneze unui guvern ales democratic.

Într-o astfel de situaţie sunt posibile mai multe scenarii, începând cu o luptă pentru putere între parlament şi armată, şi până la o împărţire secretă a puterii între armată şi frăţiile musulmane. Această ultimă variantă este deja subiect de speculaţii la Cairo. În ambele situaţii sunt de aşteptat noi proteste de stradă şi noi violenţe.

La un an de la alungarea de la putere a lui Mubarak, Egiptul are pentru prima dată un parlament ales democratic. Dar, până la democraţie, ţara mai are un drum lung de parcurs.

În lunile ce vin, SUA şi UE vor fi nevoite să stea de vorbă atât cu frăţiile musulmane cât şi cu armata. În interiorul frăţiilor musulmane există curente foarte diferite, iar UE trebuie să sprijine forţele politice care militează pentru democraţie, echitate socială şi dezvoltare paşnică. Mulţi îşi doresc în Egipt asta, chiar dacă nu sunt capabili pentru moment să strângă în jurul lor majoritatea.

Autor: Rainer Sollich / ia
Redactor: Medana Weident