1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăGlobal

Elon Musk intervine prin rețeaua X în politica mondială

Janosch Delcker
10 august 2024

Cel mai bogat om al planetei își folosește platforma pentru a interveni în dezbateri din întreaga lume. Comentariile sale pun la îndoială neutralitatea rețelei de socializare pe care o patronează.

Elon Musk
Ambițiile lui Musk de a influența politica nu sunt nicăieri mai evidente decât pe X, reţeaua pe care o patronează. Imagine: Gonzalo Fuentes/REUTERS

Revoltele în Marea Britanie, alegerile prezidențiale în Venezuela, pericolul extremismului de dreapta în Germania - trei exemple recente de subiecte la care Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a intervenit în dezbaterile politice din țări aflate departe de casa lui din Texas.

Înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, care vor avea loc în luna noiembrie, Musk nu folosește platforma sa de socializare X doar pentru a sprijini candidatura lui Donald Trump. Miliardarul, care are pe Twitter peste 193 de milioane de urmăritori, comentează adesea în dezbateri politice din alte țări, chiar dacă nu de puține ori pare să aibă o înțelegere limitată a subiectelor abordate și a situației din zona la care se referă.

Tesla: Angajaţii europeni sunt nemulţumiţi

02:00

This browser does not support the video element.

”Elon Musk este departe de a fi o voce informată și autorizată cu privire la dezbaterile de aici, din Europa, ceea ce nu este surprinzător, deoarece locuiește în SUA și comunică în principal în zona SUA”, este de părere Jan Philipp Albrecht, membru al consiliului de conducere al Fundației Heinrich Böll, afiliată partidului german Verzii, într-o conversație cu Deutsche Welle.

În ciuda unei varietăți de subiecte abordate, postările lui Musk urmează în mare parte un model similar: miliardarul denunță adesea ceea ce el percepe drept idealuri și tendințe de stânga care, în opinia sa, contribuie la declinul societăților. ”Se simte că aparține de o bulă foarte specifică de voci ultra-libertariene și populiste de dreapta, reacționare. Prin urmare își obține informațiile în primul rând din aceste cercuri și răspândește adesea mituri și dezinformări conspiraționiste”, spune Albrecht, fost ministru pentru tranziție energetică, agricultură, mediu, natură și digitalizare în landul Schleswig-Holstein. Iar ”acest lucru este extrem de îngrijorător dacă luăm în considerare expunerea pe care o are și, mai ales, acoperirea pe care i-o oferă platforma sa”.

Avere în creștere, influență politică în creștere

De când și-a fondat prima companie, la mijlocul anilor 1990, antreprenorul de origine sud-africană Musk a construit o serie de afaceri de succes, strângând o avere estimată la aproape 210 miliarde de dolari. În ultimul deceniu, participația sa în companii precum compania spațială SpaceX și filiala acesteia specializată în sateliți Starlink l-au ajutat să își crească, în mod constant, influența politică.

Ambițiile lui Musk de a se implica în politică nu sunt niciunde mai clare decât în postările pe care le face pe X. A cumpărat în 2022 platforma Twitter iar de atunci a atras acolo un întreg ecosistem de creatori de conținut de dreapta. Rebotezată X, rețeaua socială a devenit din ce în ce mai populară printre susținătorii dreptei politice, potrivit unui studiu Pew Research Center. Musk însuși publică și distribuie mai multe postări pe zi - de la meme sau anunțuri despre companiile sale până la intervenții în diverse dezbateri politice.

Musk a cumpărat Twitter în 2022 pentru 44 de miliarde de dolari. Imagine: IMAGO/ANP

Multă vreme, Musk a fost considerat dificil de clasificat ideologic. ”Dar de când a achiziționat platforma, a susținut în mod deschis opinii de dreapta și politicieni de dreapta”, constată, într-o discuție cu DW, Matthew Facciani, specialist în științe sociale la Universitatea Notre Dame din Statele Unite. Activitatea online a lui Musk sugerează că miliardarul ”consumă o cantitate semnificativă de conținut de dreapta pe platforma sa”.

Facciani, care cercetează rețelele sociale și polarizarea politică, afirmă că „mulți oameni se pot pierde în camerele de ecou informațional de pe rețelele sociale, iar Elon Musk nu pare să fie diferit – în afară de faptul că dispune de bogăție și are o influență enormă”.

Politicieni luați în derâdere

Miliardarul nu se implică doar în dezbaterile din interiorul granițele americane. La începutul acestei luni a scris că ”războiul civil este inevitabil” în Marea Britanie, în urma atacurilor asupra moscheilor și a hotelurilor care găzduiesc solicitanți de azil.

Comentariile lui Elon Musk privind revoltele au forţat guvernul britanic să reacţionezeImagine: Hollie Adams/REUTERS

Afirmațiile sale au fost luate în serios de autoritățile de la Londra, un purtător de cuvânt al Guvernului britanic fiind mandatat să respingă comentariile mogulului social media, apreciind că nu există ”nicio justificare” pentru ele. Musk a revenit cu un contraatac și l-a descris pe premierul britanic Keir Starmer drept un premier ”cu două niveluri”, o referire la o narațiune care circulă în cercurile de dreapta, potrivit căreia poliția britanică ia măsuri mai dure împotriva protestatarilor albi de extremă dreaptă decât împotriva minorităților.

Înainte de comentariile sale despre Marea Britanie, Musk a avut o ceartă aprinsă de la distanță cu politicianul socialist venezuelean Nicolas Maduro, în urma controversatei realegeri a acestuia în funcția de președinte: l-a numit ”dictator” și a scris că îl va duce personal ”pe un măgar” în lagărul american de la Guantanamo Bay. Câteva zile mai târziu, Maduro a emis un decret prin care a dispus blocarea în țara sa, timp de de zece zile, a platformei X, pentru că ”planurile de a semăna ură și violență și de a ataca Venezuela din străinătate trebuie să înceteze”. În săptămânile dinaintea alegerilor din 28 iulie, Musk sprijinise opoziția, iar după l-a acuzat pe Maduro, pe care îl consideră responsabil pentru declinul economic al țării, de manipulare și fraudă electorală.

Simpatii pentru populiștii germani de dreapta

Musk a exprimat în mod repetat opinii favorabile față de partidul Alternativa pentru Germania (AfD), pe care Oficiul Federal pentru Protecția Constituției îl consideră parțial extremist de dreapta. În toamna anului trecut, antreprenorul a distribuit o postare în care critica gestionarea de către guvernul german a migrației ilegale și își exprima sprijinul pentru AfD.

De curând, în iunie, a răspuns postării unei voci influente din cercurile germane de dreapta: „Întotdeauna sunt numiți extremiști de dreapta, dar politicile AfD pe care le-am citit nu sună extremist. Poate îmi scapă ceva”.

Posibile pedepse, ca pentru oricine nu respectă regulile

Jan Philipp Albrecht este din 2022 unul dintre cei doi membri ai consiliului de administrație al Fundației Heinrich Böll, afiliată ecologiștilor.Imagine: Sibylle Fendt/OSTKREUZ

Musk este liber să-și exprime opinia în cadrul legal existent, spune politicianul ecologist Albrecht, unul dintre cei mai vocali critici ai declarațiilor antreprenorului referitoare la actualitatea germană. Problema, potrivit lui Albrecht, este că folosește în acest scop propria sa platformă, pe care a cumpărat-o și acum o controlează. Or, această situație pune sub semnul întrebării neutralitatea rețelei, un atu de care aceasta se bucura pe când funcționa ca Twitter.

Când primele rețele sociale au apărut, în anii 2000, legiuitorii din Uniunea Europeană au decis să le trateze în general ca pe niște platforme de comunicații neutre, similare furnizorilor de telecomunicații. Acum, că a intrat în vigoare un nou pachet de legi la nivelul UE pentru rețelele sociale, Digital Services Act (DSA), această abordare ar trebui rediscutată.

Comisia Europeană a deschis deja o investigație împotriva companiei care deține X, în baza noului DSA, tocmai datorită conținutului dăunător de pe platforma de socializare. Dacă UE ajunge la concluzia că administratorul rețelei sociale nu respectă reglementările actuale de combatere a conținutului ilegal și a dezinformării, sau cerințele comunitare de transparență, Bruxellesul ar putea impune amenzi usturătoare de până la 6% din cifra de afaceri globală.

”Comisia Europeană trebuie să aplice cu strictețe legea împotriva unui actor precum Elon Musk”, cere Albrecht, fost eurodeputat din 2009 până în 2018. "Nu este vorba despre dispariția acestei platforme și nici despre faptul că lui Elon Musk nu i s-ar permite să-și exprime părerea - dar trebuie să respecte regulile, la fel ca toți ceilalți. Oricine nu le respectă trebuie sancționat”.