Pasionată de jurnalism și de cercetare, Emilia Șercan a investigat fenomenul plagiatului în rândul funcționarilor și politicienilor români. Fiind un subiect tabu, ea a reușit să scandalizeze societatea românească cu dezvăluirile de plagiat din tezele de doctorat ale lui Victor Ponta, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă. Pentru că și-a permis să scoată la iveală fenomenul plagiatului în rândul politicienilor, a fost învinuită adesea că propagă fake-news și a fost chiar amenințată cu moartea. Cu toate acestea, Emilia Șercan continuă să facă jurnalism de investigație și să predea cursuri la Universitatea din București, experiență pe care a împărtășit-o cu DW.

DW: Ați realizat mai multe investigații despre plagierile din lucrările de doctorat ale mai multor persoane publice, cum ar fi Mircea Geoană sau Nicolae Ciucă. Ce v-a motivat să faceți aceste investigații?

Emilia Șercan: Doctoratul este un titlu științific. Reprezintă practic cel mai înalt grad de calificare din punct de vedere academic. Totodată, doctoratul certifică competența unei persoane, pregătirea pe care o persoană o are într-un domeniu anume. Însă, dacă un doctorat este plagiat, de fapt, avem de a face cu o persoană care doar se bucură de un titlu, fără ca acele competențe și acea pregătire academică să fie reale. Iar, în România, cel puțin în ultimii 25-30 de ani, doctoratele au fost un fel de magnet pentru o mare parte din politicieni, dar și funcționari publici, care au dorit la un moment dat să ajungă în poziții publice. Politicienii din România și înalții funcționari ai statului au înțeles că, dacă au un doctorat, au mai multe șanse să ajungă să fie numiți în diverse funcții publice. Și atunci foarte mulți și-au căutat diverse universități, unde să meargă să obțină aceste doctorate. Nu-i o problemă că un politician își dorește așa ceva. Problema este atunci când politicianul obține prin fraudă un astfel de titlu. Și mai e o problemă. Dincolo de tot ceea ce spune un plagiat despre un politician, aceste plagiate în tezele de doctorat spun foarte multe lucruri despre mediul universitar din România. Un politician poate să facă un lucru, dar acolo sunt niște filtre care trebuie să blocheze ca astfel de lucruri să nu treacă de ele. Avem coordonatorul de doctorat, apoi este comisia de susținere, apoi este Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care tocmai ar trebuie să blocheze în final acordarea unui titlu pentru o teză fraudată. Nu s-a întâmplat aceasta. Pe de o parte avem un eșec al mediului academic și, de partea cealaltă, avem eșecurile individuale ale unor persoane care au obținut aceste titluri prin fraudă.

DW: Ce s-a întâmplat după apariția acestor investigații? Au fost cumva sancționate aceste persoane?

E.Ș.: Cazul plagiatului lui Victor Ponta e unul crucial în tot ceea ce s-a întâmplat în România în privința dezvăluirilor despre aceste teze de doctorat. Victor Ponta a îngropat practic orice urmă de respectabilitate a mediului academic. A îngropat-o sub munți de decizii politice, pentru că la vremea respectivă fiind prim-ministru a desființat Consiliul CNATDCU, care ar fi trebuit să valideze tezele de doctorat. A făcut aceasta chiar în momentul în care el se întrunea ca să decidă cu privire la teza lui. Apoi, au urmat o mulțime de schimbări care practic au anulat orice posibilitate ca un titlu de doctorat să fie retras pentru o perioadă. După care, în 2016, când a venit guvernul tehnocrat, s-au produs o serie de schimbări. Însă ceea ce a urmat arată, de fapt, amploarea fenomenului plagiatelor în tezele de doctorat și nu numai. Pentru că, în acest moment, schimbările de legislație, interpretarea de lege, chiar aceea făcută cu sprijinul justiției, face aproape imposibilă retragerea titlurilor de doctor. Ca să spun mai pe scurt. Sunt rarisime cazurile care au demisionat sau au plecat din funcție din cauza unui plagiat. Mult mai multe au rămas în funcție, așa cum s-a întâmplat cu Nicolae Ciucă, despre care am scris în urmă cu doi ani. De exemplu, o surpriză foarte mare pentru mine a fost faptul că NATO nu a dat nici măcar o simplă declarație atunci când am scris despre Mircea Geoană. În general, politicienii din România nu au făcut pasul înapoi, ci au rămas pe poziții, având în spate structuri politice de partid, chiar și justiția, care le-au oferit clemență și posibilitatea cel puțin să spună: „Domnule, ok. Scrie cineva că sunt plagiator, dar eu am în continuare titlu de doctor”.

DW: De ce persoanele cu funcții înalte plagiază? Este oare atât de important ca un politician să aibă titlul de doctor?

E.Ș.: Sunt mai multe cauze care au determinat politicienii să își dorească atât de mult un titlu de doctor. Pe de o parte, cred că în a doua parte a anilor 90 politicienii au văzut că primele guverne de după revoluție erau formate majoritar din oameni care aveau legătură cu mediul universitar. Mulți au crezut că deținerea unui titlu de doctor este un fel de card care îți dă acces spre funcțiile importante ale statului. Atunci, ei și-au dorit foarte tare să obțină un titlu de doctor, crezând că în viitor vor putea ocupa funcții importante în stat. O altă explicație este că undeva în perioada guvernului condus de Adrian Năstase s-au dat mai multe facilități. De exemplu, cei care dețineau titlu de doctor primeau un spor salarial de 15% la salariu în fiecare lună, ceea ce pentru vremurile respective însemna o creștere importantă. A mai existat și un alt gen de beneficii. Dacă erai colonel în armata română puteai să devii general fără să treci examenul, care era unul foarte greu. Și atunci mulți au decis că e mult mai ușor să obțină un titlu de doctor decât să dea examenul de general. Nicolae Ciucă a fost scutit de acest examen de general pentru că el deținea titlu de doctor. Pentru cei din poliție, la fel, ca să ajungă chestori de la comisar șef nu mai existau examene. Au fost și alte genuri de excepții. De exemplu, cei care voiau să intre în barou, deoarece examenul era foarte greu. Este și cazul lui Victor Ponta, care nu a dat acest examen, ci s-a dus și a intrat în barou în baza titlului de doctor. Deci, au existat foarte multe beneficii, care i-au motivat pe oamenii politici să meargă să se înscrie la aceste școli doctorale. Problema nu este că ei s-au înscris. Problema este cum au finalizat și că ei au compromis mediul universitar din România, din pricina acestor practici.

DW: Se știe că în multe țări din Balcani se scriu la greu lucrări de licență, master sau doctorat la comandă, adică pentru bani. În aceste cazuri este plagiatul un act de corupție?

E.Ș.: Da. În primul rând este un act de corupție morală, iar, apoi, putem să vorbim și despre încadrarea lui într-o formă juridică. Pentru că, toate persoanele care susțin o lucrare, fie doctorat sau licență, semnează o declarație de originalitate. Atunci avem două chestiuni. Pe de o parte, avem falsul în declarații, deoarece semnezi că lucrarea este originală, iar tu ai plagiat. Pe de altă parte, mai avem și încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, pentru că ai furat din munca unei alte persoane. Pentru că plagiat înseamnă furt de idei, de conținut, de cuvinte.

Societatea i-a sancționat din punct de vedere moral. Societatea îi blamează pe acești oameni. Nu toată societatea. O parte a ei pentru care contează să avem politicieni competenți, pregătiți, capabili să ia cele mai bune decizii pentru noi. Pentru că, dacă noi avem un doctor, să spunem, în științele militare, așa cum este fostul premier Nicolae Ciucă, așteptarea noastră ar fi ca el să aibă competență superioară în zona de științe militare. De exemplu, eu nu l-am văzut acum, când o serie de drone au intrat recent cam 75 de kilometri în spațiul aerian al României, să vină cu o declarație sau să spună ceva ca general cu patru stele și fost ministru al Apărării. Adică, unde avem noi omul care are competențe pe zona militară, inclusiv din perspectiva academică, dacă tu nu vii și nu-ți folosești competența tocmai în beneficiul cetățenilor.

DW: Mai sunt oficiali români care au teze plagiate? Lucrați acum și la alte investigații?

E.Ș: După 1990, în România au fost acordate peste 80.000 de titluri de doctor. Ceea ce înseamnă enorm de multe. Da, sunt în continuare foarte mulți politicieni care dețin un titlu de doctor. Ceea ce e acum mai complicat e accesul la tezele de doctorat. Durează digitalizarea lor. Adică, după ce au văzut politicienii cât de ușor se poate demonstra că o teză de doctorat este plagiată, și-au luat măsuri ca accesul la aceste teze să fie unul foarte complicat. Și atunci eu trebuie să mă duc la Biblioteca Națională. Să fac o cerere. Să fie digitalizată teza. Pentru teza domnului Ciucă am așteptat cam un an și 4-5 luni de zile să primesc acces. Bineînțeles că cineva a temporizat decizia să îmi dea acces la teză. Eu cerusem cu mult înainte ca el să fie premier. Doar în momentul în care a fost numit și în care a fost un mare scandal public, Biblioteca a ținut cont de cererea mea și mi-a dat acces și am putut să văd teza. Deci, da, tot timpul ai pe cineva de verificat.

DW: Ați avut și un scandal în care ați fost amenințată. Sunteți în continuare amenințată, vă este frică pentru securitatea personală?

E.Ș: Ultima amenințare cu moartea am primit-o acum două săptămâni și jumătate. Da, primesc amenințări continue. Am în continuare o serie de dosare în justiție în care eu am depus plângere împotriva unor persoane care au încercat, sub o formă sau altă, să-mi facă rău din cauza muncii mele. Nu m-am lăsat. Cred că am luptat supraomenește pentru ca să îmi găsesc dreptatea și bătălia încă nu e încheiată. În justiție abia s-a deschis un ultim dosar, care fusese închis acum aproximativ un an de către un procuror.

Iar acum practic o luăm de la capăt cu cercetarea penală. Sper ca de data aceasta să nu ajungem la o închidere de dosar și să nu fie așa un fel de cerc în care eu să mă învârt, ca într-un final dosarul să ajungă să se prescrie. Pentru că aceasta este una dintre modalitățile folosite de procurori – trag de un dosar cât de mult pot.

Interviu realizat de Simion Ciochină.