În mai multe cartiere ale Teheranului au avut loc explozii în urma atacurilor israeliene.

În cadrul discuțiilor de la Geneva s-ar fi înregistrat progrese semnificative. Așa declara încă vineri, la postul american CBS News, Badr Albusaidi, ministrul de externe al Omanului, țară care mediază între SUA și Iran. Iranul ar fi garantat în negocierile nucleare cu SUA că nu va deține niciodată material nuclear pentru fabricarea unei bombe atomice. Această promisiune reprezintă ”un progres foarte important”, care ”nu a mai fost atins până acum”, a spus ministrul de externe al Omanului. El a reiterat acest lucru și pe rețeaua socială X.

În mod similar s-a exprimat și ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Și el a vorbit despre un ”progres” al discuțiilor. S-a dezvoltat ”o înțelegere reciprocă”, a scris diplomatul joi pe X.

Sâmbătă dimineața devreme, SUA și Israelul au atacat, însă, Iranul. Președintele american Donald Trump a justificat loviturile aeriene prin ”amenințările” venite din partea Republicii Islamice. ”Forțele armate ale Statelor Unite au început operațiuni militare de amploare în Iran”, a declarat Trump. ”Obiectivul nostru este să apărăm populația americană prin eliminarea amenințărilor imediate din partea regimului iranian”.

În mod similar a argumentat și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Nu trebuie permis ca ”regimul terorist criminal să se înarmeze cu arme nucleare care i-ar permite să amenințe întreaga omenire”, a spus șeful Guvernului de la Ierusalim într-un mesaj video.,

Discuții interpretate greșit?

Pe acest fundal se naşte întrebarea dacă evaluarea negocierilor a fost marcată de neînțelegeri fundamentale – și cât de plauzibile par justificările oficiale pentru atac.

Marcus Schneider, directorul proiectului regional pentru pace și securitate în Orientul Mijlociu al Fundației Friedrich Ebert din Beirut, consideră puțin probabilă o astfel de confuzie. ”Nu cred că a fost o neînțelegere”, spune el. Mai degrabă ”o ultimă încercare a omanezilor de a preveni, într-un fel, războiul care începe acum”. Americanii s-ar fi exprimat ”mult mai puțin entuziast” cu privire la negocieri.

Și Diba Mirzaei, expertă în aspecte legate de Iran la Institutul German pentru Studii Globale și Regionale (GIGA) din Hamburg, nu vede percepții fundamental diferite asupra discuțiilor; ”Nu cred că aceste negocieri au fost interpretate diferit”. Faptul că ministrul omanez de externe a vorbit atât de deschis despre un posibil acord mai bun decât cel din 2015 arată mai degrabă ”ce este de fapt în joc în acest moment”.

”Poziții extrem de diferite”

Schneider subliniază cât de îndepărtate au fost pozițiile încă de la început. ”În principiu, negocierile probabil că nu ar fi putut avea succes niciodată, pentru că pozițiile erau extrem de diferite”, spune el. Ceea ce a cerut Washingtonul ar fi echivalat cu ”o capitulare completă” - iar Republica Islamică nu era dispusă la așa ceva.

Mirzaei consideră de asemenea improbabil ca șeful diplomației omaneze să fi făcut declarații fără o bază solidă. ”Nu cred că ministrul de externe al Omanului a inventat pur și simplu aceste lucruri”, spune ea. ”Mai degrabă a mers la presă pentru a sublinia încă o dată ce oportunitate ar pierde SUA dacă ar ataca Iranul”.

Totuși, atacul nu a surprins-o, afirmă Mirzaei. Dacă SUA au mutat de săptămâni nave de război și echipamente militare în număr mare în regiune, este ”puțin plauzibil” ca acest lucru să fi fost doar o demonstrație de forță.

O evaluare greșită a SUA?

Este posibil ca SUA să fi intrat în negocieri cu o evaluare greșită, spune Schneider. ”Mi se pare că a existat și o eroare de apreciere privind natura și esența acestui regim”. La Washington s-a presupus că Teheranul va ceda în fața masivei desfășurări de forțe militare. ”Dar un astfel de regim, condus ideologic, nu este dispus să facă acest lucru”.

Schneider respinge și justificarea lui Trump. ”Mi se pare că veridicitatea acestei afirmații nu este foarte ridicată”, spune el, referindu-se la susținerea că Iranul ar amenința direct SUA. Pare ”puțin plauzibil” ca Teheranul să plănuiască un atac concret asupra teritoriului american. Dacă se va ajunge acum la un război de amploare, ar fi ”un așa-numit War of Choice”, adică un război purtat de SUA ”pentru că ele doresc să-l poarte”.

Presiune în logica unui ”deal”

”Au fost discuții serioase cu scopul de a negocia un nou acord, sau, în formularea lui Trump, de a obține un ‘deal mai bun’”, spune Diba Mirzaei. Totuși, președintele american mizează, conform experienței, pe o strategie a escaladării: prin creșterea presiunii, partea adversă ar trebui determinată să facă concesii mai ample. Rămâne însă deschis dacă o astfel de logică a escaladării poate conduce, în condițiile date, la un acord viabil.

Faptul că Israelul a atacat mai întâi, iar la scurt timp după și SUA, este considerat de Schneider ca fiind pregătit tactic, dar greu de separat politic. La Washington ar fi fost analizat un astfel de scenariu, inclusiv având în vedere baza sceptică MAGA. În realitate însă, atacul ar fi fost coordonat: ”În esență, se poate presupune că ambele părți au atacat aproape simultan”. Israelienii ar fi fost ”practic cu două secunde mai rapizi”.

Pentru viitor, Mirzaei prognozează o situație dificilă: ”Iranul nu este Venezuela. Iranul nu este nici Irakul din 2003”. Trump ar fi ”manevrat SUA și regiunea într-o situație în care un acord poate fi atins doar cu mari dificultăți”. Dacă va urma o nouă escaladare sau dacă ”logica lui Trump” va funcționa până la urmă rămâne, deocamdată, o întrebare deschisă.