Ce s-o fi întâmplat oare cu preşedintele Consiliului European, fostul premier polonez Donald Tusk? Sarcina sa de serviciu este prezidarea reuniunilor şefilor de stat şi de guvern europeni, pregătirea acestor summit-uri şi stabilirea temelor cuprinse pe agendă. Să se numere între atribuţiile sale şi imixtiunea în cea mai fierbinte dezbatere, care ameninţă să pulverizeze UE, aşa cum a făcut el printr-un interviu oferit unui cotidian? Răspunsul este unul singur. Nicidecum.

Esteuropenii se ţin deoparte

Dacă Tusk îl descoperă brusc pe polonezul care zace în el, mai bine l-ar păstra pentru acasă. În calitate de preşedinte al Consiliului European el trebuie să fie pe cât posibil nepartizan şi să acţioneze în interesul de ansamblu al UE. El este dator valorilor fundamentale şi între acestea se numără şi primirea refugiaţilor în condiţiile respectului pentru fiinţa umană.

Se poate discuta despre felul în care să fie aceştia primiţi, dar a o ataca public pe Angela Merkel pe la spate, asta nu este sarcina lui. Este destul de rău că, de la schimbarea de guvern din Polonia, cooperarea dintre Varşovia şi Berlin a încetat nu numai în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi. Nu era nevoie să vină Tusk şi să mai pună un braţ de paie pe foc.

Că Slovacia a depus plângere împotriva UE în faţa Curţii Europene de Justiţie din cauza stabilirii de cote de refugiaţi pentru fiecare ţară membră, nu trebuie să mire pe nimeni. Premierul Robert Fico a luat această decizie pentru a se prezenta la următoarele alegeri ca un apărător al ţării sale, care trânteşte uşa în nasul refugiaţilor sirieni.

Nu trebuie să mire nici că premierul de dreapta din Ungaria, Victor Orban, vrea să se alăture plângerii slovace. Autocratul din Budapesta nu ratează nicio ocazie de a deschide focul împotriva UE. De luni de zile, UE este atacată la foc continuu din cele două ţări.

Exodul nu este exclus

Cei din Europa de Est, care fac totul pentru a distruge UE, nu au înţeles regulile fundamentale ale convieţuirii europene. Principiul nu poate fi acela de a cere bani membrilor din vest şi a face apoi numai ce vrei.

Primirea miliardelor şi a avantajelor comerciale este legată de obligaţia de a fi solidar. Cui nu-i convine e liber să plece şi să-şi caute norocul în altă parte. De altfel, într-un astfel de caz şi sutele de mii de muncitori din Europa de Est, care au profitat de dreptul la liberă circulaţie în interiorul UE, ar trebui să se întoarcă acasă.

Într-o situaţie asemănătoare se află de altfel şi grecii. Ei au încasat primele miliarde pentru salvarea economiei şi a sectorului bancar dar sunt încăpăţânaţi şi nu-şi duc la îndeplinire obligaţiile. Între care se numără tratarea cu omenie a refugiaţilor care sosesc în ţară, înregistrarea lor şi paza frontierelor externe .

Grecia are o marină puternică. De ce nu patrulează în faţa coastelor proprii pentru a-i descuraja pe traficanţii de oameni? Guvernul de la Atena refuză în acelaşi timp ajutorul oferit de UE, contribuind astfel voit la agravarea problemei.

Previziuni sumbre

Până acum a fost mereu posibilă eliminarea crizelor la nivelul UE, cu ajutorul banilor. Dar acum miza e mai importantă. Trebuie să se înţeleafgă ce este UE în esenţă, care sunt regulile ei de funcţionare şi care sunt valorile ei.

Nu vrem să avem de a face cu o Europă care să funcţioneze în baza regulilor liu Orban Fico şi ceilalţi. Nici vorbă să mai şi plătim pentru această gaşcă de populişti de dreapta. Solidaritatea, dragi vecini, nu este o stradă cu sens unic. Poate că ideea unei Europe reduse la esenţă, o Europă a celor care vor nici nu este una rea.