La mijlocul lunii iulie, mai precis în noaptea dintre 13 şi 14 iulie, s-au împlinit exact trei ani de la semnarea, la Viena, a acordului atomic cu Iranul, după 13 ani de negocieri extrem de dificile. Semnarea acordului denumit Joint Comprehensive Plan of Action, prescurtat JCPoA, este considerat de europeni cel mai mare succes al diplomaţiei insistente din istoria recentă.

Dar acest tratat şi-a serbat a treia aniversare într-o situaţie mai mult decât dificilă. JCPoA se află de la începutul lunii mai, când SUA l-au denunţat unilateral, la terapie intensivă. Între timp, retorica dintre Washington şi Teheran a devenit extrem de marţială, fapt dovedit şi de schimbul de avertismente făcut pe Twitter. Totuşi, ameninţările proferate luni, cu majuscule, de preşedintele SUA, Donald Trump, au fost urmate marţi, într-un discurs susţinut în faţa unor veterani din Kansas, de afirmaţii mai împăciuitoare. "Suntem dispuşi să încheiem o înţelegere veritabilă, nu înţelegerea negociată de adminisatraţia precedentă, care a fost o catastrofă", a declarat şeful Casei Albe.

Sabotaj american

Anunţurile de menţinere a acordului făcute de restul semnatarilor JCPoA - adică Germania, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Iran - nu lipsesc. Dar SUA nu numai că au denunţat acordul. Ellie Geranmayeh, expert în cadrul European Council of Foreign Relations, afirmă că Washingtonul sabotează toate încercările de salvare a tratatului atomic. "SUA lucrează activ să facă imposibil pentru europeni să respecte obligaţiile ce le revin potrivit prevederilor tratatului", a explicat Geranmayeh pentru DW. Mijloacele de care dispun SUA sunt următoarele: sancţiuni secundare severe, ameninţări şi presiuni asupra fiecărei ţări şi companii care vor să menţină deschise canalele economice cu Teheranul. Deosebit de dureroase pentru Iran sunt sancţiunile financiare, care decuplează practic ţara de fluxul internaţional de plăţi, precum şi încercarea SUA de a reduce practic la zero începând cu 4 noiembrie exporturile iraniene de petrol. Acţiunile SUA au produs deja un exod al firmelor internaţionale din Iran şi pentru tot mai mulţi şefi ai concernelor europene acordul cu Iranul este deja literă moartă.

Dar fără stimuli economici Iranul nu-şi va mai respecta obligaţiile ce-i revin potrivit tratatului. De aceea, deputatul ecologist din Bundestag, Omid Nouripour, a subliniat pentru DW: "Miza centrală o constituie exporturile de petrol ale ţării. Europa trebuie să creeze instrumente capabile să asigure continuarea acestor livrări."

Opoziţie din partea Turciei

Uşor de zis, greu de făcut. De câteva luni, delegaţii ale Ministerului de Finanţe şi ai Departamentului de Stat de la Washington colindă lumea pentru a convinge clienţii importanţi să-şi sisteze achiziţiile de petrol iranian. În Turcia aceste încercări au fost aspru sancţionate. Ministrul de Externe turc, Mevlüt Cavosoglu, a comunicat delegaţiei americane, potriv mass-media, că partea turcă nu se va alătura sancţiunilor, consideră că sancţiunile sunt o greşeală şi va cumpăra în continuare petrol iranian.

Dar de cele mai multe ori emisarii SUA au succes. În Europa, companiile Total (Franţa) şi Shell (Olanda) au stopat deja achiziţiile de petrol iranian. Preşedintele Total, Patrick Pouyanne, a explicat că a luat această decizie fiindcă este imposibil pentru o companie internaţională să rişte excluderea din sistemul financiar al SUA. Şi din alte ţări mari importatoare de petrol iranian, cum ar fi India, Coreea de Sud şi Japonia, se raportează scăderi semnificative ale cantităţilor.

Petrolul şi Strâmtoarea Ormuz constituie o linie roşie

Capacitatea de a exporta petrol este pentru Iran de importanţă vitală. Supravieţuirea economică a ţării depinde de asta. De aceea preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat la începutul lunii iulie, când a efectuat o vizită în Europa, făcând implicit referire la Strâmtoarea Ormuz, controlată de Iran, că "presupunerea că Iranul ar putea deveni singurul producător de petrol care nu-şi poate exporta petrolul este greşită." Comandantul Gărzilor Revoluţiei iraniene a completat această afirmaţie prin ameninţarea că trupele sale "vor avea grijă ca duşmanul să înţeleagă următoarele: ori folosesc toţi Strâmtoarea Ormuz ori nu o mai foloseşte nimeni." Această strâmtoare este tranzitată de 35 la sută din petrolul exportat pe mare. Blocarea ei ar presupune riscarea unei confruntări armate între marina iraniană şi cea a SUA.

Declaraţia lui Rohani denotă o înăsprire a poziţiei iraniene. Dar Teheranul a ales să nu renunţe la "răbdarea strategică", după cum observă experta Geranmayeh. Şi aceasta va continua probabil până în noiembrie. Teheranul aşteaptă să vadă rezultatul alegerilor parţiale din SUA. În urma acestora se va vedea dacă Donald Trump are şanse să câştige şi un al doilea mandat de preşedinte. De asemenea, Teheranul vrea să vadă ce rezultate palpabile, economice şi politice, vor avea discuţiile cu europenii, cu Rusia şi China.

Pregăteşte Washingtonul o schimbare de regim?

Politicianul ecologist Nouripour califică drept pozitive consultările dintre Bruxelles, Moscova şi Beijing privind Iranul. Dar raporturile transatlantice traversează în prezent o criză severă. "Europa este nevoită să încheie o căsătorie diplomatică silită cu China şi Rusia." El a adăugat că politica SUA primejduieşte securitatea Europei. "Prin influenţa crescândă a mujahedinilor poporului, o grupare de opoziţie autoritară, violentă şi urâtă de majoritatea iranienilor, la Washington s-a încetăţenit ideea unei schimbări de regim cu sprijin din exterior. Dar această politică va duce în ultimă instanţă la un război", consideră deputatul.

Ellie Geranmayeh consideră că politica "foarte confruntativă" a SUA faţă de Iran generează noi conflicte în raporturile UE-SUA. Pe lângă încercarea de a sugruma economia Iranului prin sancţiuni severe, SUA deţin şi alte instrumente pentru a interveni direct în politica internă iraniană. Între acestea se numără înfiinţarea unor medii noi în limba persană şi sprijinirea directă prin mesaje pe Twitter, scrise de Trump sau de secretarul de Stat Pompeo, a iranienilor care protestează împotriva regimului de la Teheran. Geranmayeh a completat: "Faptul că la Casa Albă lucrează şi John Bolton, care s-a prounuţat mereu pentru schimbarea regimului din Iran şi care a cerut bombardarea acestei ţări, stârneşte mare îngrijorare în capitalele europene, fiindcă nu se ştie care este obiectivul strategiei americane faţă de Iran."