"Să fii jurnalist în Suedia sau Finlanda nu are importanţă", spune fostul redactor-şef al publicaţiei "Cumhuriyet", Can Dündar. "În schimb, în Turcia contează!", adaugă el. "În vremuri liniştite oricine poate face jurnalism. Acum este momentul ca jurnaliştii adevăraţi să arate de ce sunt în stare", afirmă Dündar. O declaraţie pe care fiecare om de presă o aprobă. Fiindcă în timp ce, în perioada protestelor Gezi, jurnaliştii puteau veni cu poveşti pline de speranţă, în prezent aceştia s-au transformat în adevăraţi corespondenţi de război. Deseori ei înşişi sunt subiectul relatărilor.  

După protestele Gezi am început să relatăm despre un scandal de corupţie uriaş, despre lupta lui Erdogan şi a acoliţilor săi împotriva lui Fethullah Gülen. Am traversat un val de teroare provocat de către jihadiştii organizaţiei "Stat Islamic" şi de către susţinătorii PKK, am asistat la sfârşitul procesului de pace între Ankara şi kurzi, dar şi la trimiterea în spatele gratiilor a deputaţilor aleşi în mod democratic. Am fost martorii unei tentative de puci şi ai unui val de epurări. În niciun stat occidental nu se află la închisoare atât de mulţi jurnalişti ca în Turcia. Şi zilnic sunt reţinuţi alţi colegi de breaslă, iar redacţiile sunt închise.   

Cine practică meseria de jurnalist în Turcia are un însoţitor permanent: guvernul de la Ankara. Oamenii conducerii monitorizează fiecare mişcare a corespondenţilor din străinătate. Citesc, privesc, ascultă. În 2003, când Erdogan a devenit premier, Turcia ocupa locul 116 din 180 într-un clasament al organizaţiei "Reporteri fără Frontiere" privind libertatea presei. Între timp ţara a căzut pe poziţia 151. Conform formaţiunii social-democrate din opoziţie CHP, în 2015, au fost concediaţi 774 de jurnalişti care nu împărtăşeau opinia conducerii de la Ankara. În urma tentativei de lovitură de stat, din 15 iulie, represiunile s-au înmulţit. Peste 140 de jurnalişti critici au fost arestaţi. Organizaţia "Reporteri fără Frontiere" l-a încadrat pe preşedintele Erdogan la categoria "duşmani ai presei".

Guvernanţii sunt din ce în ce mai atenţi la cine are voie să relateze şi cine nu. Inclusiv corespondenţii din străinătate sunt supuşi la presiuni. Din ce în ce mai mulţi jurnalişti străini sunt descurajaţi la intrarea în Turcia, sunt hărţuiţi sau nu primesc deloc acreditări de la Biroul naţional de presă. Iar cine nu are legitimaţie, automat nu deţine nici drept de practică deci nu primeşte nici drept de şedere. Şi-n cele din urmă este nevoit să plece.

Preşedintele Erdogan nu ţine seama de criticile occidentului. "Îmi este totuna dacă mă numesc dictator sau altfel. Îmi intră pe o ureche şi-mi iese pe cealaltă", spunea el de curând. Autocraţia creşte, iar Erdogan a reuşit să transforme Turcia într-o ţară a spaimei. Copiii trebuie să se teamă că, din cauza unei postări critice pe Facebook la adresa preşedintelui, ar putea fi închişi. Turcia lui Erdogan a ajuns ţara în care cărţile  critice sunt scoase de pe rafturile librăriilor şi arse. Oamenii trebuie să ia mereu în calcul posibilitatea unui atentat comis de către un terorist al organizaţiei "Stat Islamic", iar guvernul anunţă numai măsuri ineficiente. Conform raportului Global Peace Index pe 2015, Turcia se situa pe locul 135 din 162 în topul celor mai paşnice ţări din lume.

Electoratul său de bază, ultraconservatorii, nu află oricum nimic din ştirile negative fiindcă Erdogan controlează aproape toată presa şi fiindcă lor le place să fie parte din sistemul centralizat ale cărui instituţii sunt ocupate până la refuz cu oamenii preşedintelui. Ba oamenii chiar îl aclamă pe Erdogan când acesta îi numeşte pe jurnaliştii străini "agenţi" sau "spioni".     

"De zile întregi produceţi ştiri minicinoase", i-a acuzat Erdogan pe jurnalişti, în iunie 2013, în faţa câtorva mii de susţinători de-ai săi, la Istanbul. "Aţi arătat lumii o altă Turcie, dar aţi rămas singuri cu minciunile voastre. Această naţiune nu este naţiunea pe care aţi prezentat-o voi întregii lumi", a mai spus el. Ca întotdeauna la asemenea manifestări publicul l-a aplaudat zgomotos strigând "Lasă-i să ne zdrobească".

Între timp, Turcia a ajuns în următoarea situaţie: mulţi jurnalişti au fost "zdrobiţi" prin concedieri, arestări, ameninţări. A venit vremea când a fi jurnalist are, într-adevăr, o mare însemnătate. Fiindcă din Turcia zilelor noastre nu mai este deloc uşor să scrii poveşti pline de speranţă.

Autor: Cigdem Akyol / Claudia Ştefan