Turcia se află în faţa unor alegeri istorice. Duminică va fi introdus sistemul prezidenţial. În ţara divizată domină acum întrebarea: va reuşi Recep Tayyip Erdogan, care guvernează singur prin decrete, după eşuata lovitură de stat din vara anului 2016, să îşi cimenteze autocraţia? 

În Turcia trăiesc circa 3,5 milioane de refugiaţi. Statul are 80 de milioane de locuitori, aproximativ la fel ca şi Germania. În Germania, imigraţia a circa 1,5 milioane de oameni din 2015, dictează agenda politică şi socială. Populiştii de dreapta din AfD nu ar fi reuşit să acceadă în Bundestag fără dezbaterile parţial isterice pe tema migraţiei.

Problema refugiaţilor pune greu la încercare acum guvernul cancelarei, care a câştigat scrutinul cu deviza: "reuşim". Coaliţia de guvernământ riscă să se prăbuşească, săpată fiind de aceşti oameni care s-au refugiat din calea războiului şi a sărăciei lucii.

30.000 de refugiaţi sirieni pot vota în Turcia

În Turcia, care a primit de trei ori mai mulţi refugiaţi, problema a avut mai degrabă un rol secundar. În exteriorul Turciei, a redevenit actuală doar când Erdogan a ameninţat că va redeschide graniţele pentru a le permite accesul spre Europa refugiaţilor sirieni. 

În timp ce cancelara germană se va afla duminică la Bruxelles pentru a obţine sprjin în eforturile sale de a găsi o soluţie europeană, o parte din refugiaţii sirieni ar putea contribui la instalarea dominaţiei absolute a lui Erdogan în Turcia. În ultimele luni, 55.000 de sirieni au primit cetăţenia, dintre aceştia circa 30.000 au acum drept de vot. Un număr mic, raportat la cele 50 de milioane de turci cu drept de vot. Dar Erdogan nu lasă nimic la voia întâmplării, când este vorba despre puterea lui. Aceşti "votanţi în premieră" au fost plasaţi în zonele de graniţă, dominate de pro-kurzii de la HDP. Acolo ar putea influenţa majoritatea, dat fiind că pentru ei, Erdogan este salvatorul, pe care ei vor să îl voteze.

Este greu de crezut că toţi refugiaţii îl consideră pe Erdogan drept salvator. Doar o mică parte dintre aceştia au fost cazaţi în tabere oficiale şi au beneficiat de strictul necesar. Cei mai mulţi supravieţuiesc în condiţii precare. La Istanbul există mici localuri unde tinerii sirieni aşteaptă să fie antamaţi ca zilieri. 

Erdogan produce refugiaţi

Erdogan este un autocrat fără scrupule. I-ar trimite pe refugiaţi imediat înapoi, dacă nu ar avea nevoie de ei. Pentru el, cele 3,5 milioane de oameni reprezintă o armă, prin care ameninţă Germania sau întreaga Uniune Europeană. De la semnarea acordului privind eefugiaţii, din martie 2016, la fiecare neînţelegere ameninţă cu rezilierea lui. Pactul se menţine încă. Comisia UE anunţa recent că numărul imigranţilor rămâne la cote mult mai mici decât cele prevăzute, astfel încât acordul privind refugiaţii funcţionează.

Ce înseamnă însă ceea ce în limbaj politic sună pozitiv şi "funcţionează"?

UE îi oferă unui despot, care aruncă în închisoare mii de oameni, ţine după gratii cel mai mare număr de jurnalişti din întreaga lume, închide trusturi de presă, suspendă intelectuali, funcţionari şi angajaţi, şase miliarde de euro pentru a opri imigraţia în UE. Europenii devin astfel şantajabili, tac atunci când el invadează Siria, prin încălcarea dreptului intrernaţional, evacuează kurzii din teritoriile lor şi plasează acolo miliţii şi arabi, procedând practic la schimbarea populaţiei. 

Valorile europene nu se aplică pribegilor

Erdogan nu rezolvă nicio problemă, el însuşi reprezintă o problemă. Prin intervenţiile lui militare în Siria produce şi mai mulţi refugiaţi. Poate că a înţeles acum şi cancelara Merkel. Ea caută ajutor în Iordania şi Liban. Ajutor la o problemă, pentru care în urmă cu trei ani soluţia era "vom reuşi". De fapt, a avut dreptate. Cei 1,5 miloane de refugiaţi nu au destabilizat şi nici nu au sărăcit Germania. Dar modul în care au ajuns în atenţia presei şi a politicienilor a mutat graniţe, graniţele decenţei în dezbaterile publice. Nu ne mai referim la destinul oamenilor, ci vorbim despre "invazie", "valuri", "mase" sau "fluviu". Vorbim despre valori europene şi occidentale, dar ne izolăm în faţa oamenilor care caută exact aceste valori. Şi care fug de războaiele, de pe urma cărora noi profităm prin vânzarea de armament. Vorbim despre drepturile omului, dar le păstrăm doar pentru noi. Ne referim la bunăstare şi nu o împărţim cu nimeni. Spunem că vrem să "combatem cauzele migraţiei" şi planificăm tabere de refugiaţi la porţile UE. Nu reuşim să ne referim la ei ca fiind pur şi simplu "oameni". Nu spunem însă că nu vrem să îi avem alături de noi. De acea, Merkel se deplasează în Orientul Apropiat. Şi speră ca duminică să primească sprijinul partenerilor UE, pentru ca aliaţii din CSU să nu o gonească de la putere, în vreme ce în Turcia Erdogan, indiferent prin ce mijloace, îşi va extinde puterea.  Poate chiar şi cu ajutorul sirienilor alungaţi, cărora el le-a oferit cetăţenia în regim de urgenţă.

Politicienii îi numesc refugiaţi şi, din păcate, nici noi nu facem excepţie!

Kemal Hür, născut în estul Anatoliei, trăieşte din 1980 la Berlin, a studiat germanistică, sociologie şi teatrologie şi lucrează ca freelancer pentru postul public Deutschlandradio.