Trăim într-o lume schizofrenică. Ce exemplu ar putea ilustra mai bine această stare decât momentul în care o femeie stabilită în Germania, originară din Balcani, află ştirea despre atacul terorist antisemit din Halle şi, în contextul acelor presentimente resimţite ca déjà vu, ia cunoştinţă de decizia Comitetului Nobel?

În timp ce Olga Tokarczuk, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 (anunţat tot joi, 10 octombrie n.red.), este prompt elogiată în presa de limbă germană pentru atitudinea ei critică la adresa naţionalismului din Polonia, în cazul lui Peter Handke se subliniază că aspectul politic din opera sa nu a jucat un rol central în decizia Comitetului Nobel de a-i acorda prestigioasa distincţie pe 2019.

Deşi viziunile politice ale lui Handke devin foarte clare citidu-i scrierile, deşi autorul nu a ezitat să-şi prezinte tezele şi în diferite interviuri, criticii trebuie să se ferească acum să aducă în discuţie acest aspect. Nu de alta, dar criticând poziţia scriitorului ar lăsa impresia că n-au înţeles ce înseamnă adevărata literatură. În ce priveşte atacul terorist antisemit de la Halle, presa strigă la unison "Ce s-a întâmplat nu are voie să se repete! Să înăbuşim aşa ceva în faşă!"

Cuvintelor ar trebuie să le urmeze faptele. Dar, după cum se vede, acest deziderat nu e mereu valabil. Cel puţin nu şi în cazul lui Handke.

Reacţii împărţite

Reacţiile din sud-estul Europei nu au întârziat să se facă auzite. În timp ce mulţi musulmani bosniaci consideră că astfel se ignoră numeroasele vieţi omeneşti curmate la Srebrenica - părere împărţită şi de kosovari -, croaţii sunt scindaţi: unii spun că "opera lui Hadke e semnificativă, dar..." iar alţii îl califică drept "cetnik".

Numeroşi sârbi se cred, în sfârşit, înţeleşi de restul lumii, deşi, şi în rândul lor s-au iscat discuţii aprinse. De pildă, scriitorul de origine sârbă Dejan Tiago Stanković nota: "Dragă domnule Handke, te vom ierta că te-ai lăsat dus de nas de Milošević, responsabil pentru moartea atâtor oameni, dar, te rog, nu te mai lăsa încă o dată păcălit (...)".

Încălcarea de tabuuri drept concept

În afirmaţiile sale, scriitorul austriac recurge adesea la încălcarea tabuurilor politic incorecte, polarizând puternic opinia publică. Referitor la MeToo, Peter Handke spunea într-un interviu: "Nu mai pot să aud acest subiect. Femei care îi excită pe bărbaţi, şi după aceea se plâng". Îi excită? Ignorând ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor lui Handke, admiratorii săi îi laudă stilul.

Legat de oraşul Višegrad din estul Bosniei, unde miliţiile sârbe au efectuat una din primele epurări etnice la adresa bosniacilor musulmani, Handke lansa întrebarea: "Cum de au putut să se dezlănţuie aceste acte de teroare împotriva unei populaţii majoritar musulmane, bine pregătite miliar şi care, în plus, mai deţinea şi puterea?". Astfel, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an punea sub semnul întrebării un articol publicat de New York Times despre teroarea răspândită de miliţiile sârbe la Višegrad. Criticarea presei şi a democraţiilor occidentale cântăreşte pentru Handke mai mult decât faptele, decât realitatea.

Peter Handke a fost unul din primii care au vorbit despre "minciunile presei", impunând şi termenul de "presă mincinoasă" - în ciuda faptului că relatările respective din presă au fost confirmate în urma mai multor expertize şi, tot astfel, deşi în războaiele din fosta Iugoslavie şi-au pierdut viaţa 57 de jurnalişti. Aceste fapte nu sunt decisive pentru evaluarea situaţiei din Balcani, spunea autorul într-un interviu. Realitatea din Balcani, mai aprecia Handke, nu poate fi descrisă decât cu ajutorul "ficţiunii". Ceea ce a şi făcut pe larg în scrierile sale. 

Despre înverşunarea lui Reich-Ranicki

Unul dintre marii săi adversari a fost celebrul critic literar Marcel Reich-Ranicki, care a înţeles deja devreme că admiratorii lui Handke reprezintă un fel de "comunitate de credinţă". În una din scrierile sale publicate în 1980, Handke îl ataca pe Reich-Ranicki, spunând că acesta "poate prin experienţele trăite în Ghetto-ul din Varşovia şi-a amplificat înverşunarea şi, lăsând la o parte identitatea sa de evreu, a ajuns în lumea călăilor o figură centrală. (Aluzie la faptul că, în calitatea sa de critic literar, Marcel Reich-Ranicki tăia şi spânzura fără menajamente operele şi scriitorii pe care nu-i agrea n. red.). Mai târziu, Handke avea să declare: "Am fost dur criticat pentru această afirmaţie catalogată drept antisemită, ceea ce m-a mirat foarte tare." 

Fosta parteneră de viaţă a autorului austriac, Marie Colbin, a dezvăluit că Handke ar fi bătut-o. "Mai aud încă zgomotul produs de capul meu când s-a izbit de podeaua tare. Mai simt încă durerea provocată de lovitura de bocanc în burtă sau de lovitura pumnului său pe obraz", a deplâns Colbin într-o scrisoare deschisă, pe care i-a adresat-o lui Handke, în care mai preciza că şi solidaritatea manifestată de scriitor faţă de Serbia nu s-a născut decât tot din narcisism, că războiul nu-i serbeşte decât drept hrană pentru ego-ul său pronunţat. 

Faptele? Deloc relevante!

Peter Handke se prezintă adesea ca expert pentru Balcani, ce-i drept cu justificarea poetului neinteresat de fapte. El a luat în serios expresia "sârbi toţi şi pretutindeni", numindu-i pe croaţi "sârbi catolici adepţi ai mişcării Ustaşa". Se întreba, totodată, dacă e cazul ca "musulmanii bosniaci originari din Serbia şi vorbitori de sârbo-croată să fie consideraţi un popor". Şi aceasta într-un text în care se îndoia de atrocităţile comise la Srebrenica: "În loc să investigăm cauzele (...), de ce se răspândesc brizante fapte şi fapte aparente, dictate de piaţă?"

Din când în când califică pe cineva ca fiind fascist (de preferinţă pe croaţi) şi, scârbit de occident, lasă impresia unui apărător al dreptărţii, revendicând "Dreptate pentru Serbia". Când în 1999 se desfăşurau la Rambouillet negocierile de pace între, pe atunci încă, Republica Federală Iugoslavia şi conducrea politică a albanezilor kosovari, Handke declara: "În cazul evreilor se poate diferenţia şi vorbi despre aceasta. Dar nu şi referitor la sârbi - o tragedie lipsită de temei".

Predilecţia pentru subiecţi colectivi

Şi tocmai acest scriitor, omagiat pentru virtuozitatea limbajului, spunea într-un interviu: "Cele mai groznice cuvinte sunt rostite în Republica Federală Germania de jurnalişti. Modul său de a vorbi despre "sârbi", "germani" sau "evrei", ca subiecţi colectivi a fost criticat pe drept de autorul bosniac Dževad Karahasan. Acesta, ca de altfel şi autorul sârb Bora Ćosić, tot un critic a lui Handke, ar fi meritat mai degrabă Premiul Nobel pentru Literatură. Dar Comitetului Nobel îi pasă la fel de puţin de oamenii din Balcani ca şi celui mai recent laureat al mult râvnitei distincţii.

Alida Bremer este o scriitoare şi publicistă croată, stabilită din anul 1986 în Germania. Eseurile, editorialele, povestirile şi poemele ei au fost publicate în diverse ziare, reviste, portaluri online şi traduse în mai multe limbi străine.