Să ne imaginăm că ieşiţi seara din casă. Deodată apare cineva cu steagul de război nazist, acompaniat de o persoană cu megafon care strigă: "incendiaţi căminele pentru refugiaţi!". Speriat fiind de acest scenariu sunteţi apoi şi înghiontit de o persoană necunoscută, care vă şopteşte la ureche: "ştim unde stai, te prindem noi!".

Dacă nu locuiţi la Dresda şi nu vă loviţi luni seara de deja tradiţionalele demonstraţii Pegida, nu veţi avea direct de-a face cu asemenea scenarii. Cei mai mulţi oameni educaţi ştiu că ameninţările şi instigările nu sunt de acceptat.

Există şi persoane care ar proceda probabil astfel, dar care se tem de condamnări şi de poliţie. Teama aceasta nu se resimte însă şi în internet. Ameninţările din mediile sociale, propagarea rasismului şi a jignirilor nu sunt condamnabile în Germania.

Laude ruseşti pentru o lege germană

O mare excepţie o reprezintă cazurile care au suscitat interes public. După ce politicianul AfD Jens Maier l-a jignit pe fiul lui Boris Becker, Noah Becker, cu acuzaţii rasiste pe Twitter, tribunalul de land din Berlin a emis un ordin de restricţie. Justiţia germană, cronic aglomerată, nu dedică însă prea mult timp altor cazuri, cu victime mai puţin cunoscute.

Guvernul federal a recunoscut problema, dar a reacţionat prin adoptarea uneia dintre cele mai proaste şi periculoase legi din istoria recentă a Republicii Federale, deşi prevederile au fost intens criticate de experţi.

În numele corectitudinii trebuie să recunoaştem că au existat şi laude. Parlamentari din partidul lui Vladimir Putin, "Rusia Unită", au apreciat în cei mai elogioşi termeni legea germană pe care, de altfel, au şi propus-o ca exemplu spre dezbatere Dumei de la Moscova.

Prezumţia de nevinovăţie

Legea pentru controlul online -  Netzwerkdurchsuchungsgesetz (NetzDG) - a intrat în vigoare în Germania încă de la începutul acestui an. Tot de atunci s-a trecut şi la ştergerea masivă a mesajelor cu conţinut neclar. Victime ale acestui tip de razie online sunt nu doar politicienii, ci şi postările satirice care nu au nicio relevanţă sub aspect penal şi nici nu se înscriu în aşa numitele instigări la ură (Hate Speech). Twitter a dat dovadă de o crasă lipsă de umor când a suspendat temporar contul revistei de satiră "Titanic".

Atunci când statul german ameninţă cu pedepse, providerii nu ţin seama de prezumţia de nevinovăţie. Facebook, Twitter şi restul erau obligate chiar şi înainte de intrarea în vigoare a legii să verifice postările care ar fi putut intra sub incidenţa dreptului penal. După adoptarea legii, angajaţii acestor concerne preferă să şteargă imediat conţinutul care lasă loc de interpretări.

Există însă şi postări însă care dau multe bătăi de cap necunoscătorilor, pentru că este dificil de identificat dacă se încalcă legislaţia penală sau dacă se aplică dreptul la opinie şi liberă exprimare.

În mod ironic, înşuşi ministrul justiţiei Heiko Maas, ar putea deveni victima noii legi. În noiembrie 2010, după ce Thilo Sarrazin publica contestata carte "Germania se autodistruge", Maas posta pe Twitter următorul mesaj:  "În vizită la Saarbrücken am realizat din nou cât de idiot este Sarrazin."

Satiră sau ameninţare?

Este pur şi simplu greşit să îl numeşti idiot pe Sarrazin. Termenul este originar din Grecia antică şi se referea la persoane care nu participă la viaţa politică a urbei, ceea ce nu se poate spune despre Sarrazin. Mult mai corect ar fi fost dacă îl califica drept autor cu jumătate de normă şi rasist cu normă întreagă, care a reinstalat în opinia publică ura faţă de minorităţi.

Oh! A fost aceasta o afirmaţie care cade sub incidenţa noi legi germane NetzDG şi care ar trebui ştearsă de pe platformele online? Sau de fapt este vorba despre libertatea de opinie? Acum sincer, chiar vreţi ca deciziile de acest gen să le aparţină platformelor Facebook, Twitter şi celorlaţi giganţi online? Prima decizei a noului guvern federal ar trebui să vizeze anularea legii NetzDG.

Ceea ce însă nu ar ajuta prea mult pentru că nu întâmplător cei mai aprigi critici ai legii sunt populiştii de dreapta, extremiştii şi neo-naziştii. Care, evident, vor să continue să instige şi lanseze mesaje rasiste, sexiste şi antisemite.

De aceea avem nevoie de o poliţie a internetului. Nu, nu mă refer la poliţiştii clasici care să renunţe la patrulele de stradă şi să fie obligaţi să digere ore în şir comentarii pe Facebook. Mă gândesc la persoane calificate care să poate distinge între satiră şi polemică, între ameninţări şi instigare la ură de rasă. Persoane competente care să recunoască dacă este vorba de derapaje întâmplătoare sau dacă s-a întrecut limita.

Nu-i de ajuns să ştergi o postare

Noua lege NetzDG nu soluţionează problemele în internet pentru că ştergerea conţinutului nu este totul. Justiţia este în continuare suprasolicitată. Este pur şi simplu nevoie de mai multe resurse şi de mai mulţi judecători care să se priceapă la acest gen de dosare.

Dacă cineva mă ameninţă cu bătaia, eu nu am de câştigat de pe urma ştergerii postării. Vreau ca persoana să înţeleagă că dacă repetă ameninţarea nu mai scapă de condamnare. Dacă cineva postează mesaje de genul  "Juden ins Gas" ("evreii în gaz")  atunci are sens ca persoana să suporte consecinţele şi nu doar să se supere că mesajul a fost şters şi atât.

O poliţie a internetului ar fi, evident, mai scumpă decât transferul responsabilităţii către marile concerne, cum se întâmplă acum. Cine să plătească, vor întreba unii. Există modelul în care concernele plătesc impozite în statele în care obţin câştiguri, iar din aceste impozite sunt finanţate poliţia, şcolile şi spitalele. Apple, Alphabet şi Facebook nu sunt susţinătorii acestui model, dar aceasta este deja o altă poveste.

Krsto Lazarevic este născut în Bosnia-Herţegovina. În copilărie a sosit ca refugiat în Germania alături de familia sa. În prezent trăieşte la Berlin şi lucrează ca jurnalist pentru publicaţii sau posturi în limba germană.