În urmă cu 20 de ani, în vara lui 2003, șefii de stat și de guvern din țările Uniunii Europene și ale Balcanilor s-au întâlnit lângă Salonic. Ceea ce a devenit, între timp, o rutină era, atunci, un semnal important. Marcați de războaie, de eșecul statului și de perpetuarea unor regimuri autoritare, Balcanii de Vest ar trebui să aibă viitorul lor în comunitatea europeană - s-a spus la acel summit. Angajamentul urmărea să marcheze trecerea de la perioada postbelică la una marcată de speranța unui viitor european. Dar lucrurile au mers altfel.

Problemele regiunii nu au putut fi rezolvate doar prin promisiunea viitoarei aderări la UE. Iar Uniunea a fost un mediator modest. Nu a reușit să transforme Bosnia și Herțegovina într-un stat cu structuri funcționale și nici nu a reușit să înfrâneze naționalismul distructiv. Mai mult de zece ani de intervenții pe lângă Serbia și Kosovo nu au putut aduce niciun succes de durată. Între timp, naționalismul și revizionismul au devenit mai puternice decât erau în 2003. Pe scurt, perioada de după război seamănă mai mult cu cea care i-a premers.

În același timp, optimismul scade constant și în Uniunea Europeană. În primul rând, constituția comunitară a eșuat la referendumurile din Franța și Țările de Jos. De la criza economică și financiară din 2007/2008, Uniunea a dus-o dintr-o tulburare în alta, fără să-i rămână vreme pentru planuri ambițioase. De atunci, doar Croația a intrat în UE. Pentru toate celelalte șase state cărora li sa promis admiterea, drumul este încă foarte lung.

Cea mai lungă pauză de extindere

Uniunea Europeană nu a avut niciodată o pauză atât de lungă între două extinderi. De la aderarea Irlandei, Danemarcei și Marii Britanii în 1973, noi state au fost adăugate la intervale de mai puțin de zece ani. 

Au trecut 20 de ani de la promisiunea lansată la Salonic. A trecut un deceniu și de la ultimul nou membru admis, Croația, și nu există așteptări pentru acceptarea unui nou candidat în următorii ani. Această pauză prelungită este surprinzătoare, având în vedere că șase țări din Balcanii de Vest așteaptă aderarea, la fel însă și Turcia, Ucraina, Moldova și Georgia.

Numai că progresele lipsesc. În Turcia, responsabilitatea îi revine în primul rând președintelui autoritar Erdogan. Cu siguranță există Erdogani locali în Balcanii de Vest care, la fel ca el, folosesc tehnici autoritare pentru a rămâne la putere și pentru care aderarea la UE este doar o declarație de formă. Președintele sârb Aleksandar Vucic urmează cel mai mult exemplul lui Erdogan, menținând relații bune cu Rusia, Turcia, China și statele din Golf doar pentru a evita dependența excesivă de Uniunea Europeană.

Fără soluții față de autocrați

Alți autocrați, de la liderul influent al entității bosniace Republica Srpska, Milorad Dodik, până la prim-ministrul albanez Edi Rama, au relații diferite cu Bruxellesul. Dodik, de exemplu, se poziționează ca anti-occidental provocator, flirtând cu Vladimir Putin și încercând să submineze pacea în regiune. Alții, precum Rama, susțin UE, dar abuzează de puterea lor personală.

Iar UE nu a găsit un mod de a se raporta la acești autocrați. Unii, precum Dodik, sunt criticați dar supraviețuiesc bine cu sprijin nu numai de la Moscova, ci și din interiorul UE - de la premierul maghiar Viktor Orban, care de multă vreme își cultivă relațiile cu autocrații din Balcani, pentru a-și urmări interese proprii. Vucic reușește din când în când să se prezinte ca pompier pentru a stinge incendiile - pe care, însă, le aprinde chiar el.

UE devine adesea un complice: în schimbul unei promisiuni de stabilitate pe termen scurt închide ochii la atacurile asupra libertății presei și la guvernările nedemocratice din Balcanii de Vest.

UE nu mai este un purtător de speranță

Aderarea la spațiul comunitar european și promisiunile asociate, ale statului de drept și democrației, nu mai sunt subiecte dominante. Uniunea Europeană este preocupată mai mult cu managementul crizelor, care depășește importanța valorilor - fie din cauza migrației prin regiune, fie pentru a reduce influența Rusiei. Iar pentru națiunile de acolo, UE a încetat de mult să fie purtătorul speranței. Steagurile UE nu mai apar la demonstrațiile împotriva violenței sau a distrugerii mediului, nici la mitingurile pro-democrație. UE și statele sale membre au încheiat prea des înțelegeri cu autocrații, astfel că Uniunea a încetat de mult să mai fie simbolul unui viitor democratic.

Cum ar putea merge lucrurile mai departe a fost unul dintre subiectele asupra cărora ne-am aplecat în Grupul Consultativ pentru Politici „Balcanii în Europa” (BiEPAG). Din 2022, extinderea UE nu mai este doar un proces pentru Balcanii de Vest, ci și unul pentru Ucraina și Republica Moldova, precum și cu potențial pentru alte state precum Georgia. Această evoluție dă procesului din nou o importanță politică mai mare. Aceasta înseamnă că statele ar trebui să aibă un viitor planificabil, fără abuzul dreptului de veto al unor membrii UE, așa cum face Bulgaria cu Macedonia de Nord.

Abandonarea ”stabilocrației”

Sunt necesare fonduri suplimentare UE pentru viitorii membri, astfel încât decalajul de dezvoltare dintre țările comunitare și cele care urmează să se alăture Uniunii să devină mai mic, nu mai mare. Democrația și statul de drept trebuie să rămână conceptul central al Uniunii lărgite. Actualul comisar pentru extindere, Oliver Varhelyi, este omul lui Viktor Orban în instituțiile comunitare și subminează credibilitatea Uniunii în raport cu Balcanii de Vest, dar și cu Ucraina. Acest resort ar avea nevoie de un comisar cu mai multă greutate și o pregătire adecvată.

În plus, UE nu ar trebui să continue să renunțe la democrația din Balcani în schimbul promisiunii unei presupuse stabilități sau a cooperării împotriva Rusiei. ”Stabilocrațiile” din regiune, conducătorii care vând promisiuni false de stabilitate în detrimentul democrației, cum este președintele sârb Vucic, ar trebui marginalizați.

Cât de dificil este acest lucru este demonstrat și de faptul că una dintre coautoarele studiului nostru, Jovana Marovic, fost ministru al Integrării Europene în Muntenegru, a fost reținută pe aeroportul din Belgrad, pe 23 august 2023, și i s-a refuzat intrarea în Serbia. Potrivit autorităților sârbe, ea ar reprezinta un „risc de securitate”. O astfel de practică față de politicienii din țările vecine Serbiei este nouă. Vucic a deschis astfel un nou nivel de escaladare a relațiilor diplomatice, nu doar față de Muntenegru, a cărui independență față de Serbia nu a acceptat-o niciodată, dar pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest.

Există multe propuneri noi privind modul în care poate avea loc extinderea Uniunii Europene. În cele din urmă, oricât de creative ar fi, niciuna nu va funcționa în absența voinței politice. UE trebuie să fie pregătită să se lărgească înspre Balcanii de Vest dacă țările de aici îndeplinesc condițiile de aderare. Dacă nu reușește să integreze Balcanii de Vest în Uniune, atunci orice promisiune de aderare oferită Ucrainei sună neplauzibil. În concluzie, în joc este mult mai mult decât doar o promisiune veche de 20 de ani rămasă neîndeplinită.

Florian Bieber este profesor de istorie și politică sud-est europeană la Universitatea din Graz. Conduce Grupul Consultativ pentru Politici „Balcanii în Europa” (BiEPAG). Cartea sa „Butoiul cu pulbere Balcani. Cum câștigă dictaturile influență în Europa” va fi publicată în curând de editura Christoph Links din Berlin.