La tragica situaţie în care Grecia deja se află se adaugă o traumă cu origini istorice: spaima elenilor de a fi tutelaţi de străini, scrie FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND. Ziarul mai aminteşte că dacă ar falimenta acum, nu ar fi pentru prima oară în istoria ţării. În 1893, premierul de-atunci al Greciei, Charilaos Trikoupis a anunţat public bancrotul. Suveranitatea ţării a fost îngrădită, a fost instituită de către creditori o comisie de control alcătuită din membrii reprezentanţelor diplomatice la Atena. Şaisprezece ani i-au trebui Greciei spre a-şi reveni iar preţul plătit de eleni, forţaţi atunci ca şi acum, să strîngă la sînge cureaua, a fost uriaş: instabilitate politică, nelinişti sociale, sărăcie, emigranţi. Din acest motiv, conchide cotidianul financiar citat, nu este deloc recomandabilă aplicarea reţetei unei necruţătoare austerităţi.

Iar ca să fim sinceri trebuie să admitem că nu avem nici o garanţie că Grecia va reuşi să iasă din marasm de una singură – avertizează LE FIGARO, admiţînd că spre a evita ieşirea din zona euro a ţării, cu efecte grave şi asupra restului ţărilor, Uniunea Europeană a ales totuşi calea cea mai înţeleaptă.

Nu însă şi cea mai rentabilă devreme ce, în optica ziarului WESTDEUTSCHE ZEITUNG, au fost daţi bani buni pe mîini nepricepute, cei care vor suporta păguboasele consecinţe nefiind alţii decît tot contribuabilii cinstiţi ai Europei.

Ceva mai optimist este DE VOLKSKRANT, cînd apreciază că noul pachet de ajutor are un minim avantaj: acela de a fi oprit pentru moment primejdia răspîndirii maladiei elene şi în alte ţări.

Uniunea Europeană dă într-o parte şi ia din cealaltă – este tentat cititorul să comenteze la auzul veştii că Ungariei i-a fost dat să simtă pe propria piele asprimea reglementărilor bugetare europene. Cotidianul DIE PRESSE se opreşte pe larg asupra unei decizii lipsite de precedent în familia celor 27 şi anume îngheţarea unui fond de susţinere în valoare de 500 de milioane de euro, destinat iniţial Budapestei. Nu este o pedeapsă este un imbold. Ungaria trebuie să-şi controleze mai bine bugetul a declarat comisarul european Johannes Hahn, referindu-se la cea mai severă sancţiune aplicată pînă acum unei ţări membre a Uniunii Europene, din cauza unor interminabile probleme bugetare. Dacă în ochii comisarului european măsura adoptată este fondată şi corectă, guvernul de la Budapesta o consideră ca fiind nefondată şi incorectă. Cu toate acestea, premierul a şi comunicat imediat intenţia de a modifica unele legi aflate în vigoare.

Deloc dispus să-şi modifice atitudinea faţă de comunitatea internaţională, în urma aplicării sancţiunilor, Teheranul le-a mai închis odată inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică uşa în nas.

Or, scrie DER STANDARD, există o singură cale prin care Iranul poate recîştiga un dram de încredere în ochii comunităţii statelor lumii: toate uşile trebuie să rămînă larg deschise inspectorilor.

Slabă speranţă după ce regimul mullahilor a proferat din nou ameninţări de tot felul, inclusiv aceea de a bloca strîmtoarea Hormus, urechea acului prin care curge ţiţeiul din Golf în cele patru zări ale lumii. Mesajul Teheranului este pe cît de brutal pe atît de simplu se poate deduce din lectura comentariului publicat în LE MONDE: nici sancţiunile economice, nici ameninţările militare nu pot îngenunchea Republica Islamică.

Aruncarea din greşeală a Coranului în foc de către nişte militari americani a reaprins vîlvătaia urii unei largi pături a populaţiei afgane faţă de forţele străine.

Scuzele formulate de generalul Allen, adresate direct locuitorilor ţării, deşi sincere şi pline de bun simţ au venit prea tîrziu spre a mai putea repara pagubele provocate de gestul necugetat al unor militari americani – scrie SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Dar, chiar admiţînd că actul petrecut la baza militară din Bagram a fost unul cu totul singular, el este inexplicabil la cei 11 ani care au trecut de la staţionarea trupelor ISAF la poalele masivului Hindukuş.

Două trebuie să fie cauzele pentru care, după mai bine de zece ani de staţionare într-o ţară islamică, unui militar nu-i este încă limpede ce importanţă are Coranul pentru musulmani: fie o crasă ignoranţă culturală fie o provocare deliberată, consideră MARKISCHE ODERZEITUNG.

Iar într-o ţară precum Afganistanul unde proliferează teoriile conspiraţioniste, aruncarea Coranului în foc nu poate fi decît o provocare, deduce FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG temîndu-se că eforturile de pacificare şi democratizare a ţării de-a lungul a zece ani riscă să fi fost zadarnice.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alina Kühnel