"Credeam că o să fie şi mai bine, mai ales că ştiam cu ce se mănâncă Statele", spune băiatul. Are 21 de ani şi nu şi-a imaginat nicio clipă că va găsi acolo ceea ce el numeşte "un lagăr". Încă din prima săptămână de când a ajuns la fabrica de ciocolată Hershey, a picat într-o depresie adâncă. Şi-a dat seama că din salariul promis, după ce i s-au oprit toate deducerile, taxele şi chiria, nu mai avea bani nici măcar de mâncare. Iar ritmul la care i se cerea să lucreze devenea din ce în ce mai obositor. "Faster, faster, faster" e tot ce auzea, zile întregi, el şi colegii de la linia de producţie.

"Eram ameninţaţi că o să fim concediaţi"

"Când am ajuns cu bine pe aeroport eram atât de fericit de-mi venea să pup pământul", povesteşte băiatul. "Încă de la început toată lumea spunea că e muncă grea, dar eu chiar mă bucuram că este aşa, pentru că mă mai ţinea şi pe mine în formă. Dar când am văzut că pentru o săptămână am fost plătit cu 59 dolari în loc de vreo 300$... M-am dus să întreb ce s-a întâmplat, poate era vreo greşeală, mi-au răspuns că nu e nicio greşeală şi ăsta e cecul meu în urma decontărilor. Am cerut ajutorul sponsorului de viză, adică Cetusa, dar ei m-au expediat rapid spunându-mi că, dacă am să părăsesc locul de muncă, voi fi trimis acasă imediat", spune Cristian.