În Germania, un fenomen îngrijorător este sărăcia în rândul copiilor, care a crescut constant, în pofida îmbunătăţirii conjuncturii economice în ultimii ani. Dacă în 1965 doar un copil din 75 avea nevoie de ajutor social, azi procentul este mult mai mare – unul din şase, arată un raport dat publicităţii recent de o organizaţie de ajutorare a copiilor. Preşedintele acestei fundaţii, Thomas Krueger, crede că:

„Ceea ce este în mod special tulburător în această situaţie este că sărăcia în rândul copiilor a crescut semnificativ, în pofida avansului economic şi a reducerii serioase a numărului şomerilor.”

Alte ţări se confruntă cu alte situaţii, copiii nici măcar nu ajung la şcoală, sunt trimişi direct la muncă. Exploatarea copiilor este una din cele mai controversate şi scandaloase probleme din lumea actuală.

Copiii trudesc în Peru în galeriile de piatră, se scufundă în Filipine după bureţi, tăbăcesc pielea în Egipt şi ţes covoare în Pakistan. Experţii Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu sediul la Geneva, estimează că în lumea întreagă, cu precădere în ţările în curs de dezvoltare, sunt puşi anual la muncă 250 de milioane de copii.

Aceştia sunt deseori victime ale accidentelor de muncă – din cauza condiţiilor proaste de protecţia muncii, a pregătirii şi experienţei profesionale defectuoase sau pentru că lucrează cu maşini şi unelte construite pentru adulţi. Există însă şi alte ocupaţii pe care copiii sunt obligaţi să le facă – prostituţie, cerşit, furturi din buzunare. Ca la orice alt tip de acţiune de exploatare a copiilor, şi aici cei care organizează aceste activităţi şi profită de pe urma lor sunt adulţii.

Exploatarea copiilor scandalizează nu doar pentru că acestora li se refuză plata cuvenită muncii lor, ci pentru că, odată cu banii, le este furată şi copilăria. Lucrează la fel ca adulţii, dar încep mult mai devreme, trăiesc în condiţii care le periclitează atât sănătatea cât şi dezvoltarea fizică şi intelectuală. Aceşti copii trăiesc, despărţiţi de părinţii lor, precum nişte sclavi la locul de muncă. Fără vreo perspectivă pentru un viitor mai bun, mulţi dintre ei ameninţaţi de o moarte timpurie. Doar cu apeluri de încetare a acestor practici nu se rezolvă nimic; de multe ori trebuie identificate şi eliminate cauzele economice şi sociale ale acestui fenomen.

Exploatarea copiilor este un rezultat al condiţiilor economice din ţările în curs de dezvoltare şi al concurenţei dintre acestea şi statele industrializate. Mai mult, transformarea copiilor în sclavi este întotdeauna o urmare a sărăciei. În aproape toate ţările exploatarea copiilor este interzisă prin lege, dar este folosită în lumea interlopă ca mijloc de a evita plata de taxe, de a reduce costurile cu angajaţii şi de a folosi avantaje în lupta cu concurenţa.

Deşi este bine desigur ca acest fenomen să fie combătut prin toate mijloacele disponibile, este clar că lupta nu poate fi câştigată cu declaraţii şi rezoluţii. Din acestea există deja destule, cum este şi Declaraţia privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU încă din 1959.

În acest document se spune că minorii nu pot fi lăsaţi sau obligaţi să muncească până la atingerea vârstei majoratului, că nu pot exercita nici o activitate ocupaţională care să le pericliteze sănătatea, educaţia şi dezvoltarea viitoare. O convenţie a Organizaţiei Internaţionale a Muncii consideră că 12 ani este vârsta de la care copiii pot efectua muncă uşoară. Pentru copiii mai tineri, orice fel de muncă este interzisă. De asemenea, există deosebiri între state cu privire la vârsta considerată potrivită pentru majorat. În anumite ţări nedezvoltate, copiii de 16 ani sunt consideraţi adulţi, sunt căsătoriţi şi au la rândul lor copii.

În multe ţări din lumea a treia, şomajul în masă este normalitate. Nu există ajutor de şomaj sau alte forme de ajutor de la stat. În aceste circumstanţe, exploatarea copiilor este o formă de suplimentare a veniturilor familiei, uneori chiar singura sursă de venit. Dar angajarea copiilor creşte şomajul în rândul adulţilor. Adânceşte şi mai mult inegalitatea de venituri şi de bunăstare.

Exploatarea copiilor este o consecinţă a sărăciei, dar nu poate fi combătută ca o condiţie izolată a unei societăţi. Întreaga societate trebuie să evolueze, nu doar economic, ca să pună punct acestui fenomen, după cum ne demonstrează istoria multor ţări industrializate. Un lucru este clar: investiţiile în educaţie fac cel mai mult bine societăţii pe termen mediu şi lung şi asigură rămânerea copiilor pe băncile şcolii, acolo unde este, de fapt, locul lor.