1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteFederația Rusă

Explozia pe podul din Crimeea: Venea camionul din Bulgaria?

Christopher Nehring
13 octombrie 2022

Proveneau din Bulgaria camionul și explozibilul care ar fi provocat deflagrația de pe podul Kerci din Crimeea? Moscova aduce acuzații grave, care fac valuri în politica internă de la Sofia.

Ucraina Crimeea podul Kerci
Reparații la podul Kerci care leagă Peninsula Crimeea de Rusia (09.10.2022)Imagine: AFP/Getty Images

"Am descoperit deja ruta pe care a circulat camionul care a generat explozia. A fost: Bulgaria, Georgia, Armenia, Osetia de Nord și regiunea Krasnodarsk." Cu această afirmaţie la discuția sa cu președintele Vladimir Putin, Aleksandr Bastrykin, președintele comitetului rus de anchetă, a provocat un mic cutremur în Bulgaria. Și asta deoarece Bulgaria este singura țară membră a NATO și UE din această listă. Autoritățile ruse susțin că Bulgaria ar fi fost locul de unde a pornit camionul-capcană care a explodat pe podul care leagă Crimeea de Rusia în data de 8.10.22.

La Sofia se fac simţite acum temeri legate de o eventuală implicare a Bulgariei în războiul din Ucraina: dă Kremlinul vina pe Bulgaria pentru explozia de pe pod? Și să fie vreo legătură între aceste acuzații și cele două explozii de la fabricile bulgare de armament din august și septembrie 2022? Până acum nu există dovezi, doar multă propagandă.

De precizat de la bun început: în maniera tipică a Kremlinului, nici Bastrykin, nici Putin nu au prezentat dovezi cum că respectivul camion-capcană ar fi venit din Bulgaria. La fel în ceea ce-i privește pe așa-zișii autori "ruși și străini" ai atacului. Peter Stano, purtător de cuvânt al comisarului european pentru politică externă Josep Borell,a declarat, la 10.10.2022, că UE nu are niciun fel de încredere în informațiile despre explozie prezentate de partea rusă. Nu există nicio dovadă pe moment că autocamionul ar fi pornit cu adevărat din Bulgaria.

Reacții de la Sofia

Cu două zile întârziere, și premierul bulgar interimar Galap Donev a respins la 11.10.2022 orice implicare a Bulgariei în explozie. El a promis simultan o anchetă amplă privind camionul suspect, precizând în același timp că "informațiile de care dispunem nu sunt credibile". "Bulgaria este numită doar sursă geografică de pornire a camionului, nimic mai mult."

Expertul bulgar în securitate Tihomir BezlovImagine: Tihomir Bezlov

Guvernul de tranziție de la Sofia însărcinase anterior serviciile secrete interne să verifice versiunea rușilor privind ruta urmată de camionul incriminat. În acest sens, Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) are însă nevoie de informații de la Moscova. Greu de spus dacă le va primi și cât de credibile sunt aceste informații: "Toate informațiile din Rusia nu pot fi verificate, nici în ceea ce privește ruta, nici în legătură cu camionul sau cu explozibilul. Necesară este o analizare a resturilor deflagrației la fața locului", explică pentru DW Tihomir Bezlov, expert de securitate la Center for the Study of Democracy din Sofia.

De ce Bulgaria?

Dacă versiunea Moscovei privind ruta camionului este adevărată, se pun două întrebări: de ce ar fi pornit camionul-capcană tocmai din Bulgaria? Și vrea Moscova cumva să sugereze că și explozibilul ar proveni tot din Bulgaria și că ar fi fost deja din start încărcat în camion? "Are sens", explică Tihomir Bezlov. "Bulgaria are camioane și șoferi în toată Europa, cu cele mai multe firme de transport. Dacă serviciile secrete ucrainene ar fi vrut să găsească aici un camion dezafectat, ar fi putut cu ușurință găsi un transportator falit."

Ruta care ar fi fost parcursă de camionul din Bulgaria până la explozia de pe podul Kerci

Din Bulgaria, camionul ar fi putut ajunge cu bacul săptămânal de la portul la Marea Neagră Burgas în localitatea georgiană Batumi. Și explozibilul? "Ar fi fost un risc prea mare ca explozibilul să fie în camion deja de la începutul călătoriei. Mult mai probabilă ar fi preluarea acestuia abia în Georgia sau chiar în Rusia", spune expertul de securitate Bezlov. El nu crede că explozibilul ar fi fost de proveniență bulgară: "Este aproape exclus ca o persoană să poată cumpăra, trafica și exporta în Bulgaria câteva sute de kilograme de explozibil, fără să ajungă pe radarul serviciilor secrete bulgare, occidentale și probabil ruse."

Criză politică internă de durată

Bezlov consideră că mai importante ar fi alte întrebări: "Vrea cumva propaganda Kremlinului să dea vina pe Bulgaria? Și dacă da, cum vor reacționa guvernul interimar și președintele Rumen Radev?" De fapt, la doar câteva ore de la discuția dintre Bastrykin și Putin, au apărut pe canalele loiale Kremlinului ale serviciului de mesagerie Telegram postări care dădeau vina pe Bulgaria: "A fost făcut în Bulgaria", a scris corespondentul de război al ziarului Komsomolskaja Pravda, Aleksandr Kots. "Ceea ce înseamnă că, la organizarea acestui act terorist ar putea fi implicate și servicii secrete străine, pe lângă cele ucrainene."

După relatări de acest tip în presa bulgară, au apărut și primele reacții politice. Poziția bulgară față de războiul Rusiei în Ucraina este marcată de un amestec complicat de politică internă și politică externă. Bulgaria se confruntă de doi ani cu o criză politică internă: doar din decembrie 2021 până în iunie 2022 a existat un guvern ales, și acela instabil. Guvernele interimare numite de președintele Radev amenință să devină normalitate în Bulgaria.

Ezitări între Moscova și NATO

Șeful statului Radev a transmis și executivelor interimare dilema sa între a condamna atacul rusesc din Ucraina și o anumită "neutralitate" bulgară. Radev respinge livrările de arme către Ucraina și acceptarea acestei țări în NATO, motivând cu îngrijorarea că Bulgaria ar putea fi atrasă în război.

Președintele Bulgariei Rumen Radev (dreapta) cu ex-premierul Kiril Petkov în decembrie 2021Imagine: BGNES

Kristian Winegin, deputat și membru în conducerea Partidului Socialist Bulgar (BSP), apropiat de Rusia, ca și Radev, dar care are o dispută aprinsă cu Radev pe plan intern, îi cere președintelui bulgar "să dea imediat un semnal clar și rapid și să nu permită ca Bulgaria să fie atrasă cumva în conflict". Poziția oficială a Kremlinului în ceea ce privește explozia din Kerci dă apă la moară forțelor pro-ruse din Bulgaria.

Livrări de arme și explozii

Demersul Kremlinului împotriva Bulgariei ar putea avea și un alt motiv, potrivit lui Tihomir Bezlov: "Partidele bulgare pro-Vest, care nu se înțeleg între ele, ar putea forma o majoritate parlamentară după alegerile din 2.10.2022 și decide să livreze arme Ucrainei, împotriva voinței președintelui Radev." Ex-premierul Bojko Borissov, al cărui partid GERB a obținut cele mai multe voturi la ultimul scrutin anticipat, și-a reiterat poziția de a fi dispus să livreze arme Ucrainei. Formațiunea de opoziție Bulgaria Democrată (DB) a anunțat la rândul ei introducerea în Parlament a unei solicitări în acest sens. Împreună cu GERB și cu partidul fostului premier Kiril Petkov, "Noi continuăm schimbarea" (PP), răsturnat de la putere în iunie 2022, s-ar forma o majoritate clară pro-Vest și pro-Ucraina în Parlamentul de la Sofia.

Ex-premierul bulgar Bojko Borissov, la alegerile anticipate din 02.10.2022, câștigate de partidul săuImagine: Visar Kryeziu/AP/dpa/picture alliance

Bulgaria nu a livrat până acum arme grele Ucrainei, dar este un secret cunoscut că firme de stat și private au exportat muniție și arme ușoare prin Polonia, Slovacia și Cehia. În august 2022 a avut loc o explozie la depozitul de armament al vânzătorului de arme Emilijan Gebrev, deflagrație pentru care proprietarul firmei a dat vina pe serviciile secrete rusești.

Pe 4.10.2022 a avut loc o nouă explozie la firma de armament "Arsenal", deținută de statul bulgar. Anchetatorii nu s-au referit deloc la o eventuală implicare rusească. Rolul geostrategic al Bulgariei de centru logistic important în tranzitul de mărfuri necesare în conflictul din Ucraina devine astfel tot mai evident.