Porți înalte în care se amestecă simboluri dacice și celtice, păgâne și creștine. Biserici în care, sub zveltele turle, miroase a tămâie și rășină, printre pereții din bârne de stejar prinse fără cuie. Fântâni în miniatură pitite în sticlele de horincă. Troițe ca niște rugăciuni la întretăieri de drumuri. Lemnul e-n tot, în Maramureș - acolo unde, oricât de mult ar defrișa unii, pădurea vine mereu peste sate.

O meserie întoarsă din drum

”Meșteșugul lemnului în regiunea maramureșeană a României era aproape pierit”. Regimul comunist a interzis casele din lemn, când Nicolae Ceaușescu a avut ideea urbanizării satelor țării. După 1990, mulți localnici au migrat la muncă în Vest. Din banii câștigați acolo și-au ridicat construcții moderne din beton și cărămidă, cu dotări moderne. Ca în Vest. Unii au vândut vechile case din lemn ale bunicilor, alții le-au demolat sau le-au ascuns în spatele noilor vile cu etaj care stau goale, de paradă, la stradă.

Frankfurter Allgemeine Zeitung a descoperit însă în Maramureșul istoric meșteri care ”au adus o revigorare neașteptată” prelucrării lemnului. Codrea Petre, de exemplu: are un mic atelier acolo unde Tisa face graniță între România și Ucraina. Este, conform descrierii ziarului care apare la Frankfurt, o regiune parcă ”desprinsă dintr-un tărâm de basm, ferită de timp și spațiu, între creste montane, pășuni verzi și păduri dese”, unde singurii ”investitori” în ultimele două decenii au fost ”tăietori ilegali de lemn”. Abia de când cu războiul dus de Rusia în Ucraina se investește și prin zona aceasta câte ceva - se construiesc punți noi peste Tisa, apar câteva parcuri industriale.

Sus, în munți, însă, ”totul gravitează din nou în jurul lemnului. Nu pentru IKEA și piețele globale, ci pentru renașterea unui meșteșug vechi de secole, aproape pierit mai întâi sub socialism, apoi sub capitalismul post‑’89. Regenerarea tradiției are la bază o alianță neașteptată: Biserica și turismul”.

În căutare de experiențe autentice

Lucrurile s-au schimbat neprogramat, fără vreo strategie planificată. ”Unii spun că răscrucea a avut loc spre finalul anilor ’90, odată cu refacerea mănăstirii Bârsana, alții invocă revitalizarea turismului în deceniul următor”, explică Mirela Bârz, directoarea muzeului de etnografie din Sighetu Mar­mației. Confirmarea schimbării vine chiar de la piața imobiliară: în urmă cu zece ani, o casă veche se vindea cu 2000 de euro, astăzi prețurile încep de la 10.000 de euro.

”Turiștii nu vor case de piatră, ci tradiționale, de lemn, care să le ofere o experiență autentică”, notează reporterii FAZ. Anul trecut, chiar dacă nu a fost cel mai bun pentru industria ospitalității, au ajuns în Maramureș peste 300.000 de turiști. Caută experiențe locale neaoșe și găsesc aici interioare cu condiții moderne în spatele unui exterior rămas intact.

Munca propriu-zisă a recuperatorilor de autentic e un amestec de vechi și nou - tăiere computerizată a materiei prime, cioplit manual cu dalta și curățat cu jetul de aer comprimat. ”Meșteșugul lemnului are tarif pe măsură”, observă reporterul ziarului german: ”O poartă mare poate costa zeci de mii de euro, dar este durabilă. O casă nouă din lemn costă și mai mult, iar o biserică, sute de mii. Toate acestea într-o regiune unde veniturile sunt modeste: în 2023, județul avea un venit mediu lunar de 1142 de euro, iar tâmplarii calificați câștigă până la 100 € de euro pe zi”, relatează FAZ.

Cerere mare, muncă riguroasă, așteptare pe măsură

”Una din marile provocări rămâne prețul lemnului, în România chiar mai mare decât în Austria, din cauza restricțiilor stricte de exploatare, ca urmare a defrișărilor ilegale”.

În plus, comenzile sunt onorate cu mare întârziere. ”Cumpărătorii pot așteaptă până la un an”. E mult de lucru și e cerere mare, povestește Teo Bârsan. Familia lui este una dintre cele mai cunoscute. În curtea noii ambasade a Statelor Unite din București a fost montată, cu ani în urmă, o poartă tradițională realizată de tatăl Toader, supranumit ”sculptorul porților cerului Maramureșului”.

FAZ l-a vizitat pe fiul Teo. ”Fost profesor de matematică, preot ortodox, conduce un atelier cu circa 20 de angajați, realizează mobilier, porți, biserici și case din lemn atât în țară, cât și în străinătate. Casele și bisericile construite în curtea familiei sunt demontate ulterior și reasamblate la destinație”.

La alți meșteri, ”așteptarea este de până la trei ani, dacă nu ești prieten de familie. Cifre impresionante pentru un meșteșug considerat pe moarte cu doar câțiva ani în urmă”, conchide articolul ”Pentru Dumnezeu și turiști”, publicat marți, 22 iulie 2025, de ziarul preferat al publicului conservator german.