La un colţ de stradă, într-un cartier mărginaş al Priştinei, barăci, cocioabe şi spălătorii auto. Aproximativ 10 bărbaţi stau pe marginea drumului, unii dintre ei fumează. Cu toţii sunt şomeri şi aşteaptă să fie tocmiţi cu ziua pentru diverse munci. Fetim Hasiri este unul dintre ei. Are 26 de ani şi este şomer de şapte ani. Locuieşte într-un sat la doi kilometri de capitala Priştina. „Câteodată lucrăm o săptămână şi una nu lucrăm. Lucrăm câte o zi şi la capătul ei se întâmplă să ne trezim că nu avem cu ce să ne întoarcem acasă”, spune el. Dacă are de lucru, câştigă aproximativ cinci euro pe zi.

O camionetă albă îşi face apariţia şi încetineşte. Bărbaţii sar în picioare, crezând că e rost de vre-un job, dar şoferul face semn că doar întoarce.

Pe aceeaşi stradă, la numai câţiva metri depărtare se află Oficiul de plasare a forţei de muncă. Directorul Ylber Shabani este responsabil pentru întreg Kosovo-ul. El nu crede că situaţia se va îmbunătăţi curând: „Nu cred că independenţa este bagheta magică aptă să ne rezolve problemele peste noapte. Ţara se află în faţa unor sarcini uriaşe în toate domeniile. Situaţia se poate însă îmbunătăţi prin acces la credite şi prin investiţii străine. Sperăm că printr-o serie de legi noi vom deveni atrăgători, creând un climat favorabil firmelor străine.”

Investitorii străini se lasă aşteptaţi

Deocamdată, la patru săptămâni de la auto-proclamata independenţă, climatul este orice altceva decât atrăgător pentru investitorii străini. De exemplu, curentul electric continuă să fie întrerupt zilnic vreme de mai multe ore. Administraţia ONU, care controla provincia Kosovo înainte de independenţă, nu a reuşit să înlăture această problemă. Acelaşi director Shabani estimează că vor mai trece câţiva ani până când curentul va fi asigurat 24 de ore din 24. Atu-urile Kosovo se află în viziunea sa în altă parte: „Avantajul nostru constă în forţa de muncă. Aproximativ jumătate din kosovari au vârste sub 25 de ani. Şi mulţi dintre ei au studii la un nivel acceptabil”. Cei care ştiu să lucreze cu calculatorul nu au probleme în a-şi găsi loc de muncă. Puţine firme, însă, au nevoie de astfel de personal, mai adaugă el.

Până acum, accentul se pune în regiune pe industria grea şi pe agricultură. În plus, multe locuri de muncă se ocupă prin relaţii. Munca la negru este şi ea înfloritoare. În regiuni de criză, după conflicte, joburi sigure şi bine plătite oferă îndeobşte organizaţiile internaţionale. Aşa a fost şi în Kosovo. Administraţia ONU, UNMIK, armata şi organizaţiile umanitare au nevoie de traducători, şoferi, femei de serviciu, bucătari. Străinii plătesc bine şi câştigă ei înşişi foarte bine. Banii şi-i cheltuie în baruri şi restaurante, şi asta înseamnă locuri de muncă în sectorul gastronomic şi alimentar. La un moment dat, însă, pe măsura consolidării independenţei statale, toate aceste locuri de muncă vor dispărea.