1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFinlanda

Finlanda să solicite "fără întârziere" aderarea la NATO

Vlad Draghicescu
12 mai 2022

Liderii finlandezi au cerut ca țara lor să solicite aderarea la NATO, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de agresiunea rusă.

Soldat finlandez scrutând depărtarea
Soldat finlandez scrutând depărtareaImagine: DW

Într-o schimbare politică majoră, determinată de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi şefa executivului Sanna Marin, au publicat joi o declarație comună în care și-au exprimat intenția de a aduce Finlanda în alianța NATO.

"În calitate de membru NATO, Finlanda ar consolida întreaga alianță de apărare", afirmă cei doi lideri. "Finlanda trebuie să depună fără întârziere cererea de aderare la NATO", au adăugat ei, precizând că speră ca decizia să fie luată "în următoarele câteva zile".

Finlanda: Premierul Sanna Marin şi preşedintele Sauli Niinistö Imagine: Markku Ulander/Lehtikuva/dpa/picture alliance

Finlanda are o graniță lungă, de 1.300 de kilometri, cu Rusia. În timpul Războiului Rece, Helsinki a menținut o formă de nealiniere diplomatică între NATO și Uniunea Sovietică, dar agresiunea recentă a Moscovei a împins statul baltic să își reconsidere poziția.

Sprijinul pentru NATO este în creștere pe măsură ce războiul din Ucraina continuă

Sprijinul public din Finlanda pentru aderarea la alianța occidentală a crescut vertiginos de când trupele rusești au mărșăluit în Ucraina, fiind acum de 76%, potrivit unui sondaj recent realizat de postul public de televiziune YLE - un record, comparativ cu 60% în martie.  

Experţii indică o schimbare substanțială în percepția publică, după ce, în ultimii ani, sprijinul pentru aderarea la NATO a oscilat în jurul valorii de 25%. 

Relațiile Finlandei cu Rusia s-au deteriorat de la începutul invaziei, cu amenințări din partea Moscovei că orice încercare de a adera la NATO va atrage consecințe.

Finlanda, care a luptat împotriva Uniunii Sovietice în 1939 și 1944, și-a intensificat cooperarea cu NATO după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea în 2014.

NATO este gata să primească Finlanda și Suedia

Țara vecină Suedia ar putea urma exemplul Finlandei, înaintând și ea oferta de aderare la alianță, spun experții.

Anterior, șeful NATO, Jens Stoltenberg, a arătat că alianța va primi cu brațele deschise atât Finlanda, cât și Suedia și că aderarea va fi probabil un proces rapid.

Ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, și-a exprimat joi, în fața legislatorilor UE, "convingerea că Finlanda ar aduce un plus de valoare în NATO. Forțele noastre de apărare pe timp de război sunt în număr de 280.000 de soldați". 

La o întâlnire găzduită la Berlin la începutul lunii mai, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Helsinki și Stockholm pot conta pe sprijinul Berlinului. 

Statele baltice Lituania și Estonia salută faptul că liderii politici ai Finlandei sunt în favoarea aderării rapide la NATO. "Aderarea Finlandei ar întări semnificativ atât alianța, cât și securitatea statelor baltice", a scris joi premierul lituanian Ingrida Simonite pe Twitter.

"Istoria este scrisă de vecinii noștri din nord", a scris pe Twitter premierul eston Kaja Kallas. Finlanda poate conta pe "sprijinul deplin" al Estoniei. "Susținem procesul rapid de aderare. Din partea noastră, pașii necesari vor fi făcuți rapid."