Ford cumpără fabrica de la Craiova
12 septembrie 2007Concernul american Ford va cumpăra fabrica de automobile de la Craiova şi intenţionează să preia 72,4% din acţiunile uzinei craiovene, cu o sumă de 57 de milioane de euro, a anunţat Agenţia pentru valorificarea activelor statului AVAS.
Contractul dintre Comisia de privatizare şi conducerea Ford urmează a fi încheiat astăzi în deschiderea Târgului internaţional de automobilistică IAA de la Frankfurt.
Managementul concernului american doreşte să producă la Craiova un model nou, aflat în prezent în curs de proiectare în Germania şi Marea Britanie, a declarat John Fleming , directorul general al Ford Europa.
Concernul american doreşte să transforme uzina de la Craiova într-una din cele mai importante unităţi de producţie Ford din Europa unde vor fi montate anual peste 300.000 de automobile şi tot atâtea motoare.