1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
FotbalGermania

Fotbal: Bayer Leverkusen, campioană în Bundesliga

14 aprilie 2024

Pentru prima oară din 2012, Bundesliga are o nouă campioană: Bayer Leverkusen. Victoria de azi a confirmat câștigarea titlului cu cinci etape înainte de finalul campionatului.

Bundesliga - Bayer Leverkusen vs SV Werder Bremen
Leverkusen este noua campioană a Germaniei la fotbalImagine: Rolf Vennenbernd/dpa/picture alliance

Bayer Leverkusen a câștigat duminică cu 5-0 meciul cu Werder Bremen, devenind campioana Germaniei la fotbal cu cinci etape înainte de finalul campionatului. Se întrerupe astfel dominația lui Bayern München, care a câștigat toate titlurile de campioană din 2012 încoace. 

Este primul titlu de campioană a Germaniei câștigat de Leverkusen, care a mai terminat până acum de cinci ori pe locul doi.

Deși nu erau cotați printre favoriți la începutul sezonului, Leverkusen au câștigat titlul într-o manieră clară, fiind neînvinși până acum în 43 de meciuri în toate competițiile. Dacă își vor menține bilanțul, jucătorii antrenați de spaniolul Xabi Alonso vor fi prima echipă care rămâne invincibilă pe drumul spre titlu în istoria ligii germane de fotbal. Mai mult, Leverkusen s-a calificat și în finala Cupei Germaniei și este la doar un pas de semifinalele Europa League.

Xabi Alonso, antrenorul spaniol al lui Bayer LeverkusenImagine: Rolf Vennenbernd/dpa/picture alliance