Atmosfera

"Suntem într-un punct de cotitură. O parte a populației ține capul în nisip, dar o alta ştie că ceva este greșit. Oamenii nu mai cred în politicieni. Mai întâi a fost dreapta la putere, apoi stânga şi toţi au dezamăgit", spune studenta Gabrielle. Disprețul tinerei în vârstă de 20 de ani pentru politică este împărtăşit de milioane de francezi. Această frustrare alimentează nu doar protestele de stânga, ci şi succesele populiste ale Frontului Naţional. O parte din alegători vor exact asta: la putere să vină, în sfârşit, "alţii".

La rândul lor, intelectualii francezi sunt care mai de care mai apocaliptici: Michel Houellebecq vede islamizarea Franţei ca pe cea mai mare amenințare la adresa ţării. Alain Finkielkraut scrie despre "identitatea nefericită" a Franței iar tratatul lui Eric Zemmours, intitulat "Sinucigașul francez", a devenit bestseller. Starea de spirit printre francezi pare să fie depresiv-suicidară. Cu toţii văd dispariția iminentă a "Grande Nation".

Economia

Uneori există succese izolate: în ultima săptămână, Franța a reușit să obțină un contract de 35 de miliarde pentru a construi submarine pentru Australia, reuşind să se impună în faţa concurenţei din Germania. Parisul a aplaudat, dar rezultatele sunt doar parțiale. "Sunt foarte supărat pe guvern", spune Bertrand Boissier, șeful producătorului de cablu BMS si vice-preşedinte al Camerei de Comerț. "Acum, dintr-o dată, cu un an înainte de alegeri, economia merge aparent mai bine, după cum arată cifrele privind rata şomajului. Nu au făcut decât să şteargă oameni de pe listă. Companiile se închid una câte una iar oamenii sunt daţi afară în număr mare. Economia se află într-o situaţie mizerabilă".

De altfel, datele rămân slabe. Din 2010, Franța are un deficit prea mare, între patru și cinci procente. Avertismentele anuale de la Bruxelles au fost pur și simplu clasate. În același timp, măsurile de austeritate par să dea roade. În acest an, datoria va scădea la 3,5%, a anunțat ministrul Finanțelor cu mândrie. Creșterea economică, cu toate acestea, lâncezește la 1,2% iar șomajul rămâne piatra de încercare a lui Francois Hollande. Încă există în jur de 3,5 milioane de oameni în căutare de muncă, inclusiv mulți tineri. Rata şomajului este de aproximativ zece procente - o adevarată ascensiune economică arată în mod clar diferit.

Cel fără de speranţă

Scuterul nu i-a adus lui Francois Hollande niciun noroc. De vină nu a fost aventura cu actriţa Julie Gayet. S-a spus că preşedintele nu ar trebui să apară în ipostaze ridicole, precum cea în care Hollande a fost zărit, în costum și cu cască, pe scuter, în drum spre Gayet. Privind retrospectiv, această întâmplare este una dintre cele mai inofensive ale mandatului său. Ceea ce îi deranjează pe francezi este eșecul în care persistă preşedintele. Alegerea sa, în mai 2012, a fost sărbătorită pe străzi. Astăzi, el este cel mai nepopular preşedinte francez din toate timpurile: 87% dintre francezi sunt nemulțumiți de el iar trei sferturi nu doresc ca el să fie reales în 2017. Hollande a susținut recent într-o emisiune de televiziune că economia merge mai bine, fiind contrat de un jurnalist care l-a întrebat: "Glumiţi, nu?".

Acest lucru are de-a face cu așteptările la adresa președintelui socialist: antreprenori și colegi de partid din centrul politic doresc reforme radicale. Stânga blochează orice încercare de a face din Hollande un preşedinte mai flexibil. "Oamenii care sunt de stânga sunt într-adevăr dezamăgiți de guvern. Economia nu merge bine. Îmi fac griji în special din cauza tinerilor", spune Cécile, funcţionară în primărie. Ea a defilat alături de mii de manifestanți săptămâna trecută împotriva reformării legislației muncii.

Președintele nu poate împăca pe toată lumea. De altfel, părea şi lipsit de determinare. Abia anul trecut a îndrăznit să intre în stufărişul sistemului de reglementare francez. Mult prea târziu, s-au plâns criticii lui. Chiar și notarii au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva tăierii privilegiilor lor. Fiecărei tentative de reformă i se răspunde în tradiția franceză: cu proteste. Preşedintelui i-a lipsit curajul în propriul său partid pentru a face pasul necesar. Francois Hollande nu a decis încă dacă va candida anul viitor din nou la preşedinţie. Poate că ar trebui să renunţe, sondajele îi dau 14%, mai puţin decât ar înregistra Marine Le Pen, recte Frontul Național.

Dătătorul de speranţă

De partea stângă a Partidului Socialiștilor, el este considerat un trădător. În partea dreaptă, purtător de speranțe: de când a lansat o inițiativă politică numită "Înainte" este privit inclusiv ca potențial candidat la președinție - Emmanuel Macron. Are 38 de ani şi s-a afişat recent în faţa presei mondene alături de partenera lui cu 20 de ani mai în vârstă. Înainte de a deveni, în 2014, ministru al afacerilor economice în cabinetul Hollande, el a fost bancher. Macron ar putea, încă din primul tur al alegerilor prezidențiale, să lase în urma lui un candidat conservator precum Sarkozy.

Ministrul Economiei s-a transformat rapid în piatră capitalistă de poticnire și în măcelar de vaci sacre. Macron militează pentru lucrul duminica, vrea să elimine săptămâna de lucru de 35 de ore şi să flexibilizeze piaţa muncii. Cât despre fosta idee a lui Hollande, care sugera un impozit pe averea bogaţilor de 75 la sută, Macron a spus: "Asta e Cuba, numai că fără soare". Pe de altă parte, el a criticat, de asemenea, lipsa de oportunități pentru tinerii migranți din suburbii. Încă nu a spus dacă va candida în 2017.

Candidaţii

Spectrul politic este larg și conține o mulțime de chipuri familiare. Un număr de zece candidați s-au înscris în alegeri, de la foarte stânga până la foarte dreapta scenei politice iar lista va fi chiar mai cuprinzătoare. Conservatorul Nicolas Sarkozy a scos capul la lumină mai devreme, pregătindu-şi deja de un an revenirea în politică. Dar vechile scandaluri în care a fost implicat cântăresc greu. Sarkozy rămâne profund nepopular. Majoritatea francezilor îl preferă pe contracandidatul său, Alain Juppé, în prezent primar de Bordeaux.

Marele contracandidat de cealaltă parte este Marine Le Pen, populistă de dreapta, din partea Frontului Național. Sondajele arată că aceasta ar obţine aproximativ 30 la sută în primul tur. Stânga, conservatorii și liberalii sunt atât de fragmentaţi, încât şi Alain Juppé ar reuși să-i bată în mod direct. În turul doi, imaginea s-ar putea schimba. Așa cum s-a întâmplat în 2002, în timpul cursei electorale dintre Jacques Chirac și Jean-Marie Le Pen, francezii se adună în spatele candidatului conservator. Cea mai bună șansă de obţinere a unei largi majorităţi o are acum Juppe. Socialiștii trebuie să se pregătească de o lungă perioadă de secetă electorală - cu excepția cazului în care se întâmplă un miracol. În cele din urmă, un an este o lungă perioadă de timp în politică.