Demonstraţiile care au avut loc în China merită toată atenţia, căci sunt, în sine, un fenomen rar, mai ales în capitala Beijing. Iar aceasta nicidecum din lipsa motivelor de protest care sunt nenumărate, ca de pildă corupţia nestăvilită, procesele de dezproprietărire sau întârzierea plăţii salariilor. Forţele chineze de secutitate obişnuiesc să reprime rapid manifestaţiile de protest iar iniţiatorii lor sunt arestaţi.

Două weekenduri la rând s-au înregistrat aşadar manifestaţii în mai multe oraşe chineze împotriva Japoniei, fără ca forţele de ordine să fi intervenit în mod eficient. Au fost cele mai ample demonstraţii din 1999 încoace, când chinezii au protestat împotriva bombardării ambasadei lor de la Belgrad de către forţele armate americane.

Recentele manifestaţii nu par să fi fost iniţiate de guvernul de la Beijing, iar protestatarii nu au trebuit transportaţi cu autocare la demonstraţii. A fost îndeajuns ca autorităţile să-şi exprime simpatia faţă de demonstranţi pentru a dezlănţui aversiunea latentă a chinezilor faţă de Japonia. Aceste demonstraţii nu s-ar fi desfăşurat însă fără contribuţia guvernului de la Tokyo.

Executivul nipon se confruntă, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace, cu reproşurile internaţionale de a nu lua o poziţie clară faţă de crimele de război comise de japonezi în ţările vecine, respectiv de a nu-şi cere scuze în mod oficial. Criticii Japoniei fac referire în acest context la Germania, care şi-a asumat în mod exemplar trecutul nazist. Şi Japonia ar trebui să-şi facă Mea Culpa.

Una dintre crimele cele mai atroce comise de trupele armate nipone este masacrul de la Nanjing, în decembrie 1937. Cotropirea oraşului Nanjing, pe atunci capitala Chinei, de către unităţile japoneze, s-a soldat cu executarea în masă a populaţiei autohtone şi cu nenumărate violuri. 300.000 de chinezi, majoritatea persoane civile, au căzut victime acestui genocid.

Guvernul nipon nu neagă în totalitate masacrul de la Nanjing, dar îl bagatelizează ca pe un incident nesemnificativ. Cum a fost prezentat şi în noul manual de istorie, care a prilejuit recentele proteste ale populaţiei chineze. În plus, apariţia manualului respectiv a coincis cu ziua comemorării morţilor în China. De-a lungul anilor, nenumărate pasaje din manualele japoneze au provocat dispute cu ţările vecine.

Şi Corea protestează că Japonia refuză să-şi asume greşelile istorice, de pildă în cazul aşa-numitelor „femei consolatoare”. Este vorba de aprox. 200.000 de femei care au fost răpite de soldaţii japonezi din coloniile chineze, din Corea şi Insulele Filipine, pentru a le constrânge la prostituţie în bordelurile nipone. Multe dintre ele, disperate, şi-au pus capăt zilelor, sau au fost ucise.

Un alt subiect sensibil atât pentru China cât şi pentru Coreea de Sud îl reprezintă, în cele din urmă, vizitele tot mai frecvente din ultimii ani ale demnitarilor japonezi la templul Yakusuni din Tokio, unde sunt comemoraţi pe lângă simplii soldaţi şi nenumăraţi criminali de război. Premierul nipon Junichiro Koizumi a respins în repetate rânduri solicitarea ţărilor vecine de a renunţa să viziteze templul Yakusuni, subliniind caracterul particular al vizitelor sale. Din acest motiv, nu a mai existat nici o întâlnire la nivel înalt între China şi Japonia.

Relaţiile sino-nipone se deterioraseră şi aşa în ultimele luni, de când în ultima "Carte Albă a apărării", în speţă în strategia defensivă a Cabinetului de la Tokyo, Coreea de Nord şi China sunt considerate explicit ameninţări militare, ale căror mişcări vor fi "observate cu atenţie". Iar în februarie Beijingul a trebuit să ia cunoştinţă scrâşnind din dinţi de noua alianţă strategică americano-niponă pentru asigurarea securităţii maritime în zona taiwaneză. La acestea se adaugă nenumărate litigii teritoriale sino-japoneze axate în jurul unor insule din Marea Chinei de Est potenţial bogate în resurse minerale.

Guvernul de la Beijing a apelat la naţionalismul chinez pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Tokyo. Încurajarea acordată demonstranţilor este însă rezervată iar mass-media chineză nu menţionează în nici un fel manifestaţiile. Japonia rămâne, totuşi, principalul partener economic al Chinei.