Mircea Geoană vizează transformarea României în „putere multiregională”. În Angajamentul său politic, el vorbește despre meritocrație și transparență, dar finanțarea campaniei sale electorale a rămas în zona crepusculară.

Programul conține capitole mari dedicate agriculturii, reindustrializării țării, antreprenoriatului, educației, sănătății, economiei și seamănă mai degrabă cu o ofertă de guvernare pe care un președinte fără un partid mare în spate nu are pârghii să o onoreze. 

Prezidențiabilul independent mai promite în Angajamentul său „un contract de guvernare între președinte, primul-ministru și liderii partidelor din coaliția de guvernare”, document care să fie semnat înainte de nominalizarea premierului și formarea noului guvern. În acest fel, susține Geoană, în programul de guvernare vor fi introduse elemente din propriul său program intitulat „Angajamentul pentru România: schimbarea adevărată pentru un deceniu al renașterii naționale”. Acest Angajament e plin de sloganuri de tipul „Țara înaintea partidelor”, „O economie în folosul românilor”, „Educație și sănătate moderne pentru fiecare”, „O națiune puternică, respectată și influentă în Europa și în lume”.

Nu există în Angajamentul lui formule prin care să demonstreze că ceea ce enunță poate fi pus în practică. Vorbește despre „potențialul uriaș” al României, îi descrie pe români ca fiind „puternici, harnici, capabili să facă față oricărei provocări” și ajunge la concluzia că, „după integrarea euroatlantică, politicienii nu au putut să propună un nou proiect național, lăsând România la periferia Europei și pe români să fie tratați ca cetățeni de mâna a doua”. Mircea Geoană a fost însă parte din această clasă politică și s-a integrat bine în grupurile ei de interese, a folosit metodele ei, profitând inclusiv în toate felurile de pe urma lor.

Când, cât și cum s-a schimbat Mircea Geoană în ultimii zece ani? Nu s-ar mai lăsa influențat de unii care-i dau cadouri scumpe, cum era amicul său Marian Vanghelie? Ar face abstracție de grupurile de interese care îi finanțează campania electorală? Ar putea schimba regimurile tranzacționale pe care s-a bazat România în lunga ei tranziție într-un regim meritocratic, așa cum se laudă? Și cum ar putea reintroduce meritocrația într-o țară în care totul se bazează pe relații personale?

Cine poate crede că Mircea Geoană s-a transformat într-un politician onest și integru, câtă vreme finanțarea campaniei sale electorale nu e transparentă? Nu există pe site-ul lui de campanie nicio rubrică dedicată celor care îl ajută cu bani. Cineva care vrea cu adevărat să schimbe țara, să modernizeze sistemul electoral, să digitalizeze totul, în așa fel încât să poată fi eliminată cât mai mult corupția și abuzurile, ar trebui să arate încă din această fază că e altfel decât ceilalți prezidențiabili. 

Mircea Geoană a răspuns doar vag la întrebarea de unde are bani de campanie. Dar de la un prezidențiabil care promite o Românie digitală te aștepți să vezi în fiecare zi pe site-ul lui câți bani a strâns și cum i-a folosit. Te aștepți să vezi o rubrică în care te invită să donezi. Dar dacă Geoană continuă să rămână într-o zonă crepusculară, plină de secrete, cum poate convinge? E mai bun decât ceilalți doar fiindcă acum e garantat de NATO? E suficient?

Duminică 06.10.20204, când și-a lansat oferta politică, s-a plâns că ceilalți competitori și partidele lor „vor încerca să fraudeze alegerile”. Geoană a făcut referire doar vag la cazul scoaterii Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială cu ajutorul judecătorilor constituționali, dându-și seama că PSD și PNL „nu mai au nicio limită”. În acuzațiile sale nu i-a numit explicit nici pe social-democrați, nici pe liberali, dar a sugerat că cele două partide vor încerca pe mai departe să-l compromită, fiindcă deja a văzut o „dezlănțuire de dezinformare”, „de încercare de linșaj public de la ruși, de la oligarhi și, pe picior de egalitate, de la partidele actuale”.

Mircea Geoană încearcă să aibă o campanie altfel, promite un Snagov 2.0 în care partidele să fie de acord cu obiective naționale de viitor. În același timp, propune dezmembrarea actualului sistem politic, pe care îl consideră depășit și mizează pe unul nou adaptat secolului 21. În toate propunerile pe care le-a făcut și care acoperă tot spectrul politic, economic, social, cultural, diplomatic, lipsește însă răspunsul la întrebarea „cum se poate face”.