1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Controale la toate granițele

16 septembrie 2024

Pentru că sistemul de acordare a azilului este supraîncărcat, Germania a instituit, începând de luni dimineață, controale la toate frontierele sale. Aceasta ar trebui să fie o excepție în UE. Dar nu mai este demult așa.

Germania | controale la frontieră
Controale regulate sunt acum posibile la toate frontierele terestre ale GermanieiImagine: Roberto Pfeil/dpa/picture alliance

Începând de luni, 16 septembrie 2024, poliția federală germană va verifica, timp de cel puțin șase luni, punctele de trecere a frontierei nu numai la granițele terestre de est și de sud, ci și la cele din nord și vest. Noile reglementări afectează tranzitul frontierelor cu Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg și Franța 

Deoarece Germania se află în mijlocul zonei Schengen, controalele suplimentare ar putea duce la perturbări în circulația persoanelor și a mărfurilor. Premierul polonez Donald Tusk a criticat Germania, acuzând-o că prin controalele ample va pune în pericol întregul sistem de liberă circulație comunitară, care garantează călătoria în zona Schengen fără verificări de identitate și cozi de așteptare.  

Germania extinde controalele la frontieră

01:39

This browser does not support the video element.

Controalele doar ca ultimă soluție  

În reglementările comunitare, introducerea verificărilor polițienești la frontierele interne este menționată ca posibilă în anumite condiții. Cu toate acestea, statele membre decid singure dacă aceste condiții sunt îndeplinite, după care raportează Comisiei Europene de la Bruxelles decizia de a efectua controale la frontieră.  

Administrația centrală comunitară poate critica măsura, dar până acum nu a făcut-o niciodată. Comisia s-a limitat de fiecare dată să sublinieze doar că verificările la frontieră ar trebui să rămână o excepție de ”ultimă instanță”, cum a afirmat recent Anitta Hipper, purtătoare de cuvânt a executivului UE. În plus, controalele sunt măsuri ”temporare”, în cel mai lung caz pe timp de trei ani, conform codului de frontieră Schengen recent modificat.  

Ministrul federal de Interne Nancy Faeser (SPD) justifică pasul făcut de Germania prin numărul mare de migranți care intră fără permisiune în țară și supraîncarcă sistemul de azil.  

Ministra de Interne Nancy Faeser a vizitat punctul de trecere a frontierei Görlitz la granița cu PoloniaImagine: Paul Glaser/dpa/picture alliance

Sute de excepții în spațiul Schengen  

Germania nu este singura țară care efectuează verificări extinse la punctele de trecere a graniței. Alți opt membri Schengen au reînființat posturi la frontierele interne. Din 2006, în statele Schengen au fost înregistrate 441 de măsuri speciale de control, în special în Franța. De la atacurile teroriste islamiste din 2015 și 2016, Parisul și-a rezervat dreptul de a controla în mod constant toate frontierele terestre și extinde măsura în mod repetat din diverse motive, cum ar fi amenințarea teroristă, presiunea migrației, spionajul rusesc sau evenimente sportive majore.  

Germania controlează, de asemenea, granița cu vecinul său sudic Austria, din 2015, argumentând că dorește să reducă numărul solicitanților de azil care intră în țară, dar și riscul terorismului. Austria, la rândul său, își controlează granițele cu Slovacia, Republica Cehă, Ungaria și Slovenia - din aceleași motive.  

Controalele au atins apogeul în timpul pandemiei de corona, în urmă cu patru ani, când aproape toate țările din Europa Centrală doreau să combată răspândirea virusului prin verificarea pașapoartelor și închiderea parțială a granițelor. Situația creată a dus la formarea unor ambuteiaje uriașe, ceea ce a stârnit multă furie în rândul navetiștilor și al transportatorilor de mărfuri.  

Sondaje pe autostrăzi  

Potrivit ministrului bavarez de Interne Joachim Herrmann, controalele de la granița cu Austria se limitează la o supraveghere vizuală și verificări punctuale pe autostrăzi. Aceasta înseamnă că nu fiecare persoană trebuie să prezinte actele la control. Sunt trase pe dreapta doar vehiculele ce par suspecte. Sunt, de asemenea, posibile și controale pe șoselele federale, dar nu peste tot și nici non-stop.  

Poliția nu are personal care să efectueze controale constante inclusiv pe străzile laterale, se plânge sindicatul din instituția de ordine publică. Serviciile de intervenții sunt deja supraîncărcate și sunt necesari încă 5000 de ofițeri pentru îndeplinirea unor sarcini suplimentare de control. Afirmațiile sindicatului sunt contrazise de conducerea poliției federale: potrivit Ministerului federal de Interne, există suficiente forțe disponibile. Ministrul de Interne din Luxemburgului, Leon Gloden, a declarat pentru DW că omoloaga sa germană Faeser l-a asigurat că verificările de la graniță nu ar trebui să afecteze traficul și viața de zi cu zi și nici nu vor avea loc acolo unde trecerea spre Luxemburg are loc pe poduri.  

Franța a anunțat controale la frontieră, dar acestea nu au loc regulat, ca în această imagine la frontiera franco-belgiană la Neuville-en-FerrainImagine: Sebastien Courdji/Xinhua/picture alliance

Faeser caută soluții pentru a stopa imigrația ilegală  

Ministrul federal de Interne, Nancy Faeser, vrea să folosească noile controale pentru a depista persoanele care încearcă să intre ”neautorizat” în țară. Acestora, însă, li se poate refuza intrarea în Germania doar dacă nu depun o cerere de azil.  

Tehnic vorbind, o asemenea identificare s-ar produce înainte de intrarea în Germania și, prin urmare, o respingere formală conform regulilor UE nu este necesară, punctează ministrul bavarez Hermann.  

Cu toate acestea, când cineva care dorește să intre în țară formulează o cerere de azil la frontieră, autoritățile germane trebuie să verifice dacă persoana a depus deja sau ar fi putut depune o cerere de azil într-o altă țară a UE. Această persoană ar putea fi apoi returnată în țara primei cereri de azil sau a primei intrări în spațiul Schengen - cu condiția ca țara respectivă să fie de acord.  

Asemenea proceduri, în temeiul așa-numitelor reguli Dublin, ar putea dura luni de zile, conform standardelor actuale. Ministrul federal german Faeser solicită însă ca interogările din bazele de date ale UE privind azilul și negocierile cu statele comunitare partenere să fie accelerate. În acest scop, solicitanții de azil ar trebui să fie cazați în apropierea graniței germane și chiar închiși dacă există riscul de evadare. Mai este însă nevoie ca și landurile federale să înființeze astfel de tabere lângă graniță.  

Centrele de primire pentru migranți și refugiați sunt de regulă în interiorul Germaniei, precum aici la BraunschweigImagine: Julian Stratenschulte/dpa/picture alliance

Jumătate din cazuri, oprite la graniță  

Poliția federală spune că 34.000 de persoane ar fi încercat să intre ilegal în Germania din ianuarie până în iulie anul acesta. Dintre acestea, 17.000 au fost respinse chiar la graniță. Cealaltă jumătate a putut intra în țară iar situația acestor indivizi este procesată în conformitate cu regulile Dublin.   

Anul trecut, spun statisticile, la graniță au fost oprite 127.000 de persoane care au forțat accesul ilegal în Republica Federală. Unui sfert dintre acestea i s-a refuzat intrarea chiar la graniță. Nu este clar cât de mare este numărul de încercări neraportate de pătrundere în Germania și nici nu există o estimare a situației în cazul în care ar fi existat mai multe controale la frontieră.  

Satisfacție la Budapesta  

Ungaria, care deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene, a comentat într-o notă oarecum ironică noile controale de la frontierele germane. Budapesta este, de ani de zile, criticată și acuzată de atitudinea sa dură împotriva migrației ilegale. ”Se pare că, acum, cei care au respins abordarea noastră o urmăresc ei înșiși”, se precizează într-un comunicat de presă al guvernului de la Budapesta. ”Este amuzant cum câțiva ani și o criză a migrației te pot răzgândi”.

Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.