1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Doi ani de la catastrofalele inundaţii de pe Valea Ahr-ului

14 iulie 2023

Cu doi ani în urmă o viitură a curmat multe vieţi pe Valea Ahr-ului şi a produs imense pagube materiale. Zeci de mii de oameni au rămas fără locuinţă. Afectate au fost şi alte zone ale ţării. Cum avansează reconstrucţia?

Distrugeri pe Valea Ahr-ului
Casă în ruină la MayschoßImagine: Volker Witting/DW

A fost una din cele mai grave catastrofe naturale care au afectat Germania. Ploile abundente au provocat în noaptea dintre 14 şi 15 iulie 2021 o viitură pe râul Ahr din vestul Germaniei, care a distrus totul în cale: case, poduri, şosele, căi ferate. Numai în landul Renania-Palatinat şi-au pierdut viaţa cel puţin 135 de persoane. 

Germania: Inundații ucigașe

12:33

This browser does not support the video element.

Şi viticultorul Lukas Sermann a pierdut în acea noapte prieteni şi vecini. "Cu toate acestea, văd viitura ca pe o şansă", a declarat el pentru DW. Întreprinderea sa familială, a cărei conducere o preluase cu doar doi ani înainte de catastrofă, nu era asigurată împotriva pagubelor provocate de inundaţii. Cu toate acestea, Sermann a reconstruit tot ce fusese distrus de apele revărsate şi şi-a continuat activitatea. "La capătul acestor doi ani sunt obosit, fericit şi curios de ce ne va rezerva viitorul", spune el.

Lukas Sermann a reuşit să-şi reîntemeieze existenţaImagine: Volker Witting/DW

Sermann a putut profita de fondul de reconstrucţie, dotat cu 30 de miliarde de euro, pus la dispoziţie de guvernul federal şi de cele regionale, din dorinţa de a-i ajuta pe sinistraţi. Acest viticultor, care este vicepreşedinte al asociaţiei Ahrwein e.V., a reuşit să-şi acopere 80 la sută din pagube din fonduri publice. Astăzi el administrează o casă de oaspeţi, o vinotecă şi via proprie, din care produce mai ales un pinot noir specific regiunii. Pe un hectar din totalul de 11, cât însumează via sa, produce şi riesling, care se vinde foarte bine, "fiindcă vinurile albe tocmai sunt la mare căutare", a explicat el. 

Localitatea Altenahr este încă în reconstrucţieImagine: Volker Witting/DW

Un paradis al vinului roşu

Valea Ahr-ului, foarte îngustă, a fost odinioară o regiune mai degrabă săracă, rurală şi conservatoare. Dar deja romanii au descoperit rapid că aici sunt condiţii ideale pentru viticultură. Astăzi, valea cu vii pe o suprafaţă de 560 de hectare este un paradis al vinului roşu din Germania. În ultimele decenii, viile au atras nenumăraţi turişti în zonă. 

Vinul se vinde iarăşi bine, dar turiştii nu mai vin în număr atât de mare, spune Sermann. În opinia sa din următoarele motive: şoselele nu sunt refăcute în totalitate, nici pistele de bicicletă sau căile ferate, şi lipsesc parcările pentru autocare şi locurile de camping. Lipseşte infrastructura pentru turism. 

Carolin Groß, expertă în cadrul Ahrwein e.V., vede şi un alt motiv: "Numeroase hoteluri mari şi centre de conferinţe încă nu şi-au redeschis porţile". Unele dintre ele nici nu le vor mai redeschide vreodată. De aceea nu este clar deloc când se va reuşi iarăşi atragerea unui număr de turişti comparativ cu cel din 2019, înainte de pandemie şi de viitură. Atunci s-au numărat 1,3 milioane de oaspeţi. În comparaţie cu atunci, capacitatea de cazare a putut fi reconstruită doar în proporţie de 60 la sută. Iar cei care vin în regiunea Ahr acum, se cazează în medie pentru un sfârşit de săptămână. Înainte stăteau mai multe zile în şir. 

Drumeţie între lumi

Thomas Winges recunoaşte că Valea Ahr-ului nu se mai numără între destinaţiile turistice de top. "Odihnitor înseamnă altceva", spune el, referindu-se la zgomotul de şantier, care răsună toată ziua. Afacerea sa funcţionează însă. El organizează drumeţii în jurul romanticei localităţi Altenahr. Acum itinerariul său se intitulează "drumeţie între lumi", între fundul văii, încă parţial distrus, şi splendidele vii de pe coline. 

Thomas Winges cu fotografii ale dezastrului petrecut în urmă cu doi aniImagine: Volker Witting/DW

Ne-a arătat fotografii cu distrugeri, realizate imediat după viitură la Altenahr. Ne-a povestit foarte afectat despre cei 10 oameni care şi-au pierdut viaţa doar aici, în această mică localitate. Apa, care are acum o adâncime de 48 de centimetri, crescuse în noaptea sinistrului la 10,60 de metri, distrugând tot ce a întâlnit în cale. Dar tot el ne-a povestit despre imensa solidaritate între localnici, care s-au ajutat reciproc, şi despre voluntarii sosiţi de pretutindeni în Valea Ahr-ului pentru a da o mână de ajutor. 

Hubert Pauly, preşedintele viticultorilor, ne-a confirmat la rândul său că regiunea este departe de a se fi reîntors la normalitate. Cei aproximativ 130.000 de oameni care locuiesc în vale sunt în continuare foarte speriaţi. Le e teamă de o nouă viitură, de noi necazuri. De noi imagini de felul celor care pe mulţi îi mai urmăresc până şi în somn. Ei se uită înspăimântaţi spre cer de fiecare dată când plouă iarăşi. 

De sus din vii nu se prea vede prăpădul făcut de viitură în valeImagine: Volker Witting/DW

"Ni se strică iarăşi locuinţa"?

Afară începe iarăşi să plouă cu găleata. Pentru această zi de sfârşit de iunie s-au anunţat furtuni. Şcoala din Ahrweiler rămâne închisă, din prudenţă. De fiecare dată când începe o furtună cu tunete şi fulgere, mulţi dintre copii şi adulţi sunt înspăimântaţi. Pauly povesteşte că nepoţica unui prieten îl întreabă, într-o astfel de situaţie, de fiecare dată: "Bunicule, ni se strică iarăşi locuinţa"? 

Hubert Pauly spune că pagubele pe care le-au suferit viticultorii din Ahrweiler se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro. Numai cinci din cei 35 de viticultori nu au fost afectaţi de inundaţii. El ne-a povestit şi despre marea solidaritate de care au dat dovadă viticultori din alte regiuni viticole, care au ajutat de la început la reconstrucţie, strângerea recoltei, producţia şi depozitarea vinului. Şi despre clienţii solidari care au cumpărat aşa-numitul "vin al viiturii", din sticle ale căror etichete s-au pierdut, mânjite cu noroi. 

Dar Pauly ne-a spus de asemenea că reţeaua telefonică fixă nu a fost reconstruită în totalitate, semnalul de telefonie mobilă este slab şi planificările şi lucrările de construcţie nu sunt bine coordonate. 

Inundaţiile au avariat grav infrastructura pe Valea Ahr-uluiImagine: privat

Localnicii vor să privească înainte, a conchis el. Şi chiar dacă reconstrucţia nu se desfăşoară ca pe roate, Valea Ahrului rămâne în continuare o regiune "în care merită să trăieşti, pe care merită s-o iubeşti".