"Demnitatea omului este intangibilă". În locul unor complicate pasaje privind arhitectura statului, în fruntea Legii Fundamentale ("Grundgesetz") se află această simplă propoziţie, care nu poate fi relativizată prin nimic. Demnitatea umană nu avusese nicio valoare în perioada nazistă. Milioane de oameni au fost umiliţi, chinuiţi şi ucişi. După război s-a dorit aşezarea acestei demnităţi în prim-plan. 

Constituţia Imperială de la Weimar, precursoarea actualei Legi Fundamentale, a fost una modernă pentru timpurile sale. Şi aceea conţinea unele drepturi fundamentale - şi a introdus dreptul femeilor de a vota în Germania. Dar acea Constituţie nu a putut împiedica dictatura nazistă. Juristul Prof. Ulrich Battis consideră, totuşi, că "Republica de la Weimar nu a eşuat din pricina Constituţiei sale, ci fiindcă în apocă existau prea puţini democraţi". Cu toate acestea, Constituţia de la Weimar a avut mari carenţe, care trebuiau neapărat evitate în textul noii Legi Fundamentale.

Un preşedinte federal slab din cauza precedentului Weimar

Problematică era de exemplu poziţia foarte puternică a preşedintelui imperial. El putea de exemplu să dizolve Reichstagul după bunul plac şi chiar să guverneze pe lângă Parlament cu ajutorul ordonanţelor de urgenţă. Acest aspect l-a ajutat în cele din urmă pe Adolf Hitler să acceadă la putere. De aceea, preşedintele federal de astăzi nu mai are în principal decât funcţii reprezentative. În schimb, Legea Fundamentală a extins puterea Parlamentului şi a cancelarului ales de către acesta. 

Autorii Legii Fundamentale au fost neîncrezători şi faţă de democraţia directă, dată fiind experiența trecutului. Președintele imperial fusese ales direct. Dar în vremuri de neliniște politico-economică, acest fapt putea fi periculos, mai ales în legătură cu prerogativele ample ale şefului statului. De aceea Legea Fundamentală mizează pe un preşedinte federal ales de politicieni. Poate că astăzi această neîncredere pare exagerată, dar Ulrich Battis este în continuare de părere că alegerea directă a preşedintelui federal ar fi o eroare. Fiindcă într-un astfel de caz preşedintele ar putea oricând, cu uşurinţă, să invoce faptul că a fost ales direct de către popor, pentru a se poziţiona împotriva reprezentanţilor poporului, aleşi în Parlament. În opinia lui Battis, nici referendumul din Marea Britanie, privind Brexit, "nu este neapărat o reclamă pentru democraţia directă."

Valabilă iniţial doar pentru "o perioadă de tranziţie"

Dar nu numai eşuarea Republicii de la Weimar şi experienţa nazistă au fost marcante pentru Legea Fundamentală, ci şi perioada specială în care ea a fost redactată. În 1949 s-a cimentat divizarea Germaniei, iar Legea Fundamentală era valabilă doar pentru Republica Federală care tocmai lua fiinţă. Cu toate acestea, noua lege nu pierdea din vedere idealul reunificării. Era prevăzut ca legea fundamentală să fie valabilă doar pentru "o perioadă de tranziţie", până când toţi germanii vor putea participa la elaborarea unei noi Constituţii. De aceea textul juridic s-a şi intitulat "Lege Fundamentală" şi nu "Constituţie". 

În 1990, obiectivul reunificării a fost îndeplinit. Dar în loc să elaboreze o nouă Constituţie, politicienii de vârf au decis să aibă loc "o aderare a Republicii Democratice Germane la aria de valabilitate a Legii Fundamentale". Astfel Legea Fundamentală a rămas în vigoare cu titulatura consacrată, şi s-a renunţat la caracterul ei provizoriu. În locul articolului 23, privind posibilitatea de aderare la aria sa de valabilitate a altor landuri germane, din 1992 există "articolul Europa", care îndeamnă la "înfăptuirea unei Europe unite". 

Astăzi se vorbeşte mai mereu despre tații și mamele Legii Fundamentale. La început însă, aproape nimeni nu spunea că, pe lângă cei 61 de bărbaţi care au votat textul Legii Fundametale s-au aflat şi patru femei. Dar mai ales acestora, cu precădere juristei Elisabeth Selbert, li s-a datorat faptul că pasajul "bărbaţii şi femeile sunt egali în drepturi" a fost introdus în Legea Fundamentală. 

Unele prevederi au valabilitate "veşnică"

De la adoptarea ei, Legea Fundamentală a cunoscut mai bine de 60 de modificări. Un exemplu este oferit de articolul privind cererile de azil. La început, în lege scria, fără echivoc: "Cei urmăriţi politic se bucură de azil". Dar când, la începutul anilor 1990, numărul cererilor de azil a crescut spectaculos, Bundestagul a modificat, cu cele două treimi din voturi necesare, Legea Fundamentală. De atunci, nu mai poate solicita azil în Germania, de exemplu, o persoană care a sosit în ţară tranzitând un alt stat-membru al UE.

Există însă un miez al Legii Fundamentale, care este protejat de orice modificare printr-o "clauză a veşniciei". Între acestea se numără democraţia ("Toată puterea în stat izvorăşte de la popor") şi statul de drept ("Puterea executivă şi deciziile judecătoreşti sunt legate de lege şi dreptate") la fel şi art. 1 privind demnitatea umană. Şi structura federală a statului german constituie un tabu. 

Legea Fundamentală a fost adoptată în 1949 ca soluţie de tranziţie. Dar până acum s-a dovedit a fi Constituţia germană cu cea mai îndelungată valabilitate.