Organizații pacifiste există în Germania deja de la finele secolului 19. Printre altele, în 1892, Bertha von Suttner pune bazele Societății Pacifiste Germane (DFG). DFG a fost prima organizație care și-a propus să reprezinte pacifiștii din întregul Imperiu German. I-a urmat apoi DFG-VK, în prezent una dintre cele mai mari uniuni ale mișcării pacifiste. Dar aceasta a prins contur mai ales la mijlocul secolului 20. Lucru care s-a datorat și poziției geografice a celor două state germane în perioada Războiului Rece. Republica Federală Germania (RFG) și Republica Democrată Germană (RDG) au fost cele două state europene pe linia frontului în conflictul dintre marile puteri nucleare, SUA și URSS.

Cercetătorii împotriva armamentului nuclear

Bundeswehr (armata RFG) a fost înființată în 1955. O mare parte din populația germană a protestat atunci față de remilitarizarea Republicii Federale, la numai zece ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Monidal. În anul 1957, 18 cercetători în domeniul nuclear, așa-numiții ”Göttinger 18”, s-au împotrivit planurilor statului de a se înarma nuclear. Pornind de la acțiunea lor, a fost înființată mișcarea "Kampf-dem-Atomtod" (”Lupta împotriva morții nucleare”). În mare parte, aceasta a fost susținută de social-democrați (SPD), de sindicate și de o parte a Bisericii Evanghelice. Prin orientarea SPD către centrul politic de la finele anilor 1950, protestul împotriva înarmării nucleare a devenit din ce în ce mai independent. Așa-numitele "Ostermärsche" (”Demonstrații pascale”) erau îndreptate printre altele împotriva războiului din Vietnam și în 1968 și împotriva legilor privind starea de necesitate, o modificare a constituției prin care urma să se asigure capacitatea statului de a acționa prompt în situații de criză, catastrofe naturale, răscoale și război.

Mari demonstrații împotriva cursei înarmărilor

Timp în care SUA și Uniunea Sovietică erau la concurență în cursa înarmărilor, iar mișcarea pacifistă începe să se dezvolte în paralel cu această cultură a protestelor. Motorul sunt de această dată verzii ecologiști, ”Die Grünen”, sindicatele, o parte a SPD și o parte a bisericilor. În noiembrie 1980, reprezentanții acestor grupări publică ”Apelul de la Krefeld”. Cer Republicii Federale să retragă permisiunea staționarii noilor rachete de croazieră americane și a rachetelor Pershing II. Și pentru că ambele state germane ar fi primele afectate de un eventual conflict nuclear, acțiunea de protest, care era îndreptată și împotriva confruntărilor celor două alianțe militare - NATO, respectiv Pactul de la Varșovia – devine cea mai de amploare din întreaga istorie a Republicii Federale. Când în toamna anului 1983, Bundestag-ul vota staționarea acestor rachete conform deciziei NATO ”în două sensuri” - NATO Double Track Decision - (asupra modernizării forțelor nucleare active - inclusiv sisteme Cruise și Pershing II - alături de un control efectiv al armamentului convențional) la patru demonstrații paralele au ieșit pe stradă în Germania Federală aproximativ un milion de oameni în același timp. Oamenii cereau guvernelor asigurarea păcii prin controlul armamentului și dezarmare nucleară. În același timp, RDG a fost singura țară din blocul estic în care se conturase o mișcare pacifistă independentă de stat și de partid.

După reunificare

Odată cu încheierea Războiului Rece și cu Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare între SUA și URSS, dispare teama unui conflict nuclear și odată cu ea și scopul central al mișcării pacifiste. În centrul protestelor apar alte subiecte, cum ar fi exportul de armament, lupta împotriva rasismului sau dreptul la azil politic. Și protestul împotriva ambelor războaie din Irak la începutul anilor 1990 și 2000, aduce mai multe sute de mii de oameni pe străzile Germaniei. Dar mișcarea nu mai are popularitatea de care se bucura în anii 1980. Lucru care s-ar putea schimba acum, după amenințările lui Donald Trump de a se retrage din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare cu Rusia.