1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania rămâne cel mai mare contribuabil net al UE

12 august 2024

Germania rămâne de departe cel mai mare contribuabil net la Uniunea Europeană, în vreme ce România, Ungaria și Polonia sunt cei mai mari beneficiari neți, după cum arată un studiu al Institutului Economiei Germane.

Bancnote de 100 de euro - imagine tematică
Germania este principalul contribuabil la bugetul UEImagine: DesignIt/Zoonar/picture alliance

Studiul realizat de experții renumitului Institut al Economiei Germane (IW) relevă o contribuție netă a Germaniei la bugetul UE ”de aproape două ori mai mare decât cea a francezilor, care se situează pe locul doi cu sub 9 miliarde”, după cum a precizat, luni, economista Samina Sultan.

Anul trecut, potrivit expertei, Polonia a ocupat primul loc pe lista celor mai mari beneficiari ai banilor europeni, această țară primind cu aproximativ opt miliarde de euro mai mult decât a contribuit. Ea a fost urmată, la o oarecare distanță, de România, cu 6 miliarde de euro, precum și de Ungaria cu 4,6 miliarde de euro.

Polonia - Covor roşu pentru investitorii germani

02:58

This browser does not support the video element.

Situația economică dificilă a Germaniei

Analiza reputatului institut cu sediul la Köln mai arată că, pe fondul situației economice slabe, poziția netă a Germaniei ar fi scăzut față de 2022. La acea vreme, precizează IW, contribuția germană încă se situa la 19,7 miliarde de euro, fiind semnificativ mai mare decât media de 13,5 miliarde de euro din anii 2014-2020 anteriori Brexitului, când Regatul Unit încă vira cota sa.

"Pentru anul în curs, contribuția germană probabil va scădea din nou, în condițiile în care nu observăm semne de redresare economică", a declarat experta IW. 
Pe de altă parte, contribuțiile nete ale Spaniei și Portugaliei sunt în creștere, reflectând evoluția pozitivă a economiei din aceste țări. ”Cu alte cuvinte, povara financiară se mută", mai spune IW.

Însăși Comisia Europeană anticipează că Germania va înregistra o creștere economică de numai 0,1 % în acest an, în vreme ce pentru Spania se preconizează o creștere de 2,1% iar pentru Portugalia de 1,7 %.

În ceea ce privește plățile nete pe cap de locuitor, clasamentul este condus anul acesta de Irlanda cu 236 de euro, urmată de Germania cu 206 euro. Motivul detronării Germaniei la acest capitol rezidă în faptul că Berlinul a plătit la Bruxelles anul trecut cu aproape două miliarde de euro mai puține resurse proprii bazate pe venitul național brut decât în 2022. Contribuția Irlandei, pe de altă parte, a rămas constantă, precizează Institutul Economiei Germane.

Europa, mai rezilientă decât s-a crezut

02:18

This browser does not support the video element.

În contextul discuțiilor privind aderarea Ucrainei la UE, economiștii afirmă că o atare extindere ar necesita între altele reforme complexe în UE, nu doar la nivelul proceselor decizionale, ci și în ceea ce privește bugetul blocului comunitar. Studiul subliniază că fondurile politicii de coeziune sunt adesea utilizate cu întârziere, ceea ce ar impune o simplificare a normelor de alocare. "În plus, în eventualitatea unei extinderi a UE, aceste fonduri ar trebui să se concentreze mai mult asupra celor mai sărace state membre”, a declarat economista Samina Sultan. 

Relațiile economice româno-germane

Relațiile economice româno-germane sunt deosebit de importante pentru ambele părți. Prosperul land Bavaria este cel mai important partener economic al României, alături de Baden-Württemberg, cu un volum al schimburilor comerciale de 8,2 miliarde de euro anul trecut.

În iunie anul acesta, Bavaria și România au stabilit să își extindă relațiile economice, premierul bavarez Markus Söder și premierul român Marcel Ciolacu convenind la München să ofere mai multe stimulente companiilor bavareze pentru a investi în România și să faciliteze o deschidere mai amplă a Bavariei pentru forța de muncă bine calificată din România.

Germania: Lipsesc specialişti

02:36

This browser does not support the video element.

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie Germano-Române, proximitatea României față de Europa de Vest, în special în ceea ce privește reorganizarea lanțurilor internaționale de aprovizionare și apartenența la UE și NATO, reprezintă avantaje esențiale pentru investitorii germani și nu numai. Partenerii germani speră că România va reuși să își materializeze avantajele în ceea ce privește securitatea și aprovizionarea cu energie pentru economia românească și să atragă noi investiții.

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.