În timpul zilei, este liniște în adăpostul de urgență pentru persoane fără locuință al organizației de ajutorare Caritas din cartierul muncitoresc Gesundbrunnen, situat în nordul capitalei Berlin. Dar tot este mult de lucru: Martin Parlow cumpără alimente, plătește facturi, organizează personalul și resursele. Parlow conduce o echipă de opt angajați care operează centrul de cazare al organizației de ajutoare catolice.

Seara, atmosfera se animă. Sunt primiți înăuntru în jur de 18 bărbați, spune Parlow. Oaspeții vor să facă un duș, se bucură de o masă caldă și de un loc sigur în care pot să doarmă. Unii sunt în stare de ebrietate când ajung la adăpost, alții încearcă să evite poliția după ce au comis diverse ilegalități mărunte. Cei mai mulţi au scăpat prin ochiurile plasei sistemului de asistenţă socială și al administrației birocratice iar mulți vin chiar din alte țări ale Uniunii Europene.

A doua zi, dimineața, trebuie să părăsească adăpostul, revenind în stradă, într-o realitate dură, în care se confruntă cu numeoase probleme: muncă prost plătită sau cerșit, dependență de anumite substanțe, boli psihice sau fizice rămase netratate. Iarna, frigul și vremea rea le înrăutățesc și mai mult situația. "Unii vin aici deja de mai mulți ani. Mi se pare extrem de trist, având în vedere că adăpostul nostru este unul foarte simplu", spune Parlow pentru DW.

Noi condiții pentru "oaspeți"

Centrul de cazare oferă căldură, dar altfel este cazon: principalul loc de dormit amintește de un hostel ieftin, cu paturi metalice suprapuse și podele de linoleum. Câteva paravane ar trebui să asigure un minim de spațiu privat. Parlow îi numește "oaspeți" pe cei care își petrec noaptea în adăpost. Unii vin în fiecare noapte și își lasă lângă paturile lor lucruri care le aparțin: papuci de casă, căciuli, băuturi, săpun, aparate de ras.

Parlow lucrează de trei ani la acest centru, o perioadă lungă deja în condiții de pandemie. Ne spune că nu s-a dorit închiderea adăpostului, după izbucnirea epidemiei de COVID-19, în pofida temerilor mari de la început. Pentru a respecta regulile anti-coronavirus, a fost nevoie să fie redus numărul celor găzduiți: înainte de pandemie puteau fi primite 25 de persoane pe noapte, în situații speciale chiar mai multe.

Măștile, testele, urmărirea contactelor sunt un lux. Personalul care lucrează la adăpost a fost între timp vaccinat. Au primit serul anti-coronavirus inclusiv unii din cei cazați la centru, dar au trecut deja multe luni de atunci.

Deschis doar iarna și numai noaptea

"Vrem să salvăm vieți, punând la dispoziție un pat cald", explică Parlow. "Acum 30-40 de ani când a fost creat acest sistem de ajutor, oamenii fără adăpost mureau iarna în stradă."

Adăpostul de urgență este deschis doar iarna și numai pe timpul nopții. Potrivit lui  Parlow, oamenii pot înnopta acolo fără formalități: nu se pun întrebări, nu se cer hârtii. Dar nu este ieftin să operezi un astfel de centru: 45 de euro pe pat pe noapte, în ciuda serviciilor limitate oferite. Rețeaua pentru persoane fără adăpost din Berlin se îndreaptă spre un model de îngrijire permanentă, 24/7, spune Parlow. Se pot oferi astfel mai multă consultanță, ajutor în căutarea unui loc de muncă, perspective de locuit pe termen mai lung.

Toate acestea ar fi însă tot o formă de ajutor de urgență. Lipsesc locuințele necesare în Berlin și în toată Germania. Chiriile sunt prea scumpe pentru multă lume. Există de asemenea în Republica Federală un sector prea extins de joburi prost plătite iar din venitul lunar o sumă tot mai mare este investită în plata chiriei - o presiune resimțită la tot mai multe pături sociale.

"Fără siguranța oferită de o locuință și celelalte probleme zilnice sporesc", afirmă Parlow. "Cum să scapi de dependența de alcool, dacă ești nevoit să împarți o cameră cu un alcoolic?"

El spune că până și marile organizații de ajutoare, precum Caritas, au probleme să găsească locuințele necesare și să le pună la dispoziția celor care au nevoie de ele. Multe firme lucrează cu municipalitățile pentru a asigura spațiu locativ temporar pentru zeci de mii de oameni. Ceea ce este prevăzut inițial pentru câteva săptămâni sau luni ajunge să dureze uneori ani întregi.

Factorii de decizie politică au fost luați prin surprindere în ultimii ani atât de imigrația ridicată, cât și de valul de investitori din piața imobiliară - ceea ce a agravat problema persoanelor fără locuință, pe lângă deciziile politice deficitare din sectorul locuințelor.

Guvern nou cu planuri mari, dar puține aspecte concrete

Noua coaliție "semafor" a anunțat ca obiectiv construirea masivă de noi locuințe. Problema celor fără adăpost ar trebui să fie rezolvată până în 2030. În contractul de guvernare se vorbește de un "plan de acțiune național". Nu se știe deocamdată ce înseamnă concret acest plan și cum va fi aplicat.

"Obiectivul de a rezolva în acest deceniu problema lipsei locuințelor poate fi atins doar dacă se va coopera la toate nivelurile guvernării", explică Ingrid Herden, purtătoare de cuvânt a conducerii SPD, într-o luare de poziție la cererea DW. "Din acest motiv va fi creat un grup de lucru la nivel federal-regional care va pregăti crearea planului de acțiune național."

Noul guvern "trebuie să definească elementele planului de acțiune național și cum se avor aplica noile prevederi în diverse domenii pentru a îndeplini obiectivele din programul de guvernare", a precizat pentru DW Krister-Benjamin Schramm. Schramm este angajat al biroului deputatului ecologist Chris Kühn. Acesta a fost până la alegerile generale din septembrie specialistul grupului parlamentar ecologist în politica construcțiilor și locuințelor.

În guvernul regional al landului Berlin, SPD și ecologiștii au deja în contractul de guvernare pași concreți în acest sens la nivel regional. Între altele, sunt prevăzute investiții sporite din fonduri proprii și din bani europeni pentru combaterea lipsei adăpostului, pentru verificarea juridică mai atentă a evacuărilor forțate și înlăturarea obstacolelor în procesul de intermediere a spațiului locativ.

"Housing first"

Guvernul regional din Berlin și executivul federal vorbesc de "Housing First" - un concept dezvoltat în SUA și aplicat de probă deja și în Germania, care facilitează oferirea directă de locuințe proprii persoanelor vizate. Spre deosebire de alte programe asemănătoare, în cazul "Housing First", persoanele fără adăpost nu sunt obligate să se "califice" pentru locuințe independente pe termen lung. La alte programe, cei fără adăpost trebuie să îndeplinească mai întâi niște condiții, precum rezolvarea dependențelor de diverse substanțe.

Organizațiile de ajutorare salută noua voință politică de rezolvare a lipsei adăpostului, dar sunt sceptice cu privire la aplicarea măsurilor concrete în acest sens. Asociația federală de ajutorare a celor fără adăpost (BAG W) cere ancorarea mai puternică a dreptului la o locuință în Constituție, o protecție mai bună împotriva evacuărilor forțate și un control mai puternic al dinamicii prețurilor la chirie. În plus, asociația solicită un acces mai ușor al celor fără adăpost la serviciile medicale.

Lipsa de date reelvante despre cei fără adăpost

O problemă în crearea unui cadru de măsuri mai eficient este slaba colectare a datelor despre cei fără adăpost. Doar din 2020 a intrat în vigoare o lege care prevede strângerea amplă de date despre persoanele fără adăpost. Primele statistici în acest sens vor fi disponibile abia anul viitor. Potrivit estimărilor BAG W, în 2018 trăiau în Germania aproximativ 678.000 de oameni fără adăpost. Dintre aceștia, 441.000 sunt refugiați iar 19.000 copii. Doar 12% dintre ei aveau un loc de muncă. Tot aproximativ 12 procente erau pensionari. Cel mai întâlnit motiv pentru pierderea locuinței este, potrivit BAG W, întârzierile de plată a chiriei.

Astfel, numărul celor fără locuință s-ar fi triplat în perioada 2008-2018. Creșterea este pusă mai ales pe seama refugiaților: aceștia sunt scăpați mai ușor din sistemul social de protecție, în pofida statutului lor și a capacității profesionale. Ei au probleme sporite în găsirea unui loc de muncă permanent. 

Martin Parlow de la centrul de cazare de urgență din Berlin-Gesundbrunnen crede că numărul celor afectați este mult mai mare. De exemplu, statisticile nu includ tinerii care nu pot pleca de acasă pentru că nu au o locuință proprie. De asemenea, nu sunt incluși cei obligați să rămână în relații abuzive pentru că nu au unde altundeva să se ducă. Doar la Berlin, estimează Parlow, s-ar mai putea afla în condiții precare de locuit încă 200.000 de persoane.