Germanii au nevoie de emigranţi bine pregătiţi şi harnici
14 iulie 2006Publicitate
Potrivit acestora, copiii cetăţenilor străini din Germania sunt slab pregătiţi, au prea puţine cunoştiinţe de limba germană şi ca atare nu pot fi integraţi în procesul de producţie sau creaţie. Preşedintele Patronatului German, Dieter Hund pledează pentru un sistem bazat „doar pe integrarea pe piaţa muncii a celor cu calificări, experienţă şi cunoştiinţe de limba germană corespunzătoare poziţiei în care vor lucra”. Lipsa locurilor de calificare practică a tinerilor pentru viitoarele meserii rămâne una din cele mai grave probleme ale economiei germane, iar liderii de opinie, angajatorii şi reprezentanţii strănilor din Germania vor încerca astăzi la sediul Cancelariei Federale să găsească soluţii. Soluţii se impun însă pentru scoaterea economiei generale din criza generală care se reflectă cu preponderenţă în numărul mare de şomeri şi în creşterea constantă a numărului aşa numitelor mini-joburi, plătite cu maximum 400 de euro pe lună.