Germanii tot mai dornici de concedii active
13 mai 2011Soarele, marea, spaţiul mediteranean cu vegetaţia sa încântătoare (lămâi, chiparoşi, măslini) i-au fascinat dintotdeauna pe germani. Goethe bunăoară evoca mirificele ţinuturi într-unul din versurile sale celebre: "Kennst du das Land, wo die Zitronen blühn?" (Cunoşti tu ţara în care înfloresc lămâii?).
Odată cu miracolul economic german din anii '50 ai perioadei postbelice a luat naştere şi turismul ca fenomen de masă. Tot mai mulţi îşi puteau permite să-şi petreacă vacanţa de vară la soare în Italia sau Spania, de preferinţă. Nu rareori, germanilor li s-a reproşat că nu-i interesează decât plajele însorite şi mai puţin istoria locului şi oamenii săi.
Şi astăzi zonele preferate de germani, de pildă în Mallorca sau pe Riviera italiană abundă de restaurante, cafenele şi magazine cu produse germane.
Iată însă că germanii sunt pe cale să-şi schimbe gustul. De la un concediu pasiv la unul activ. În loc de mare, soare, plajă - circuite, city break-uri sau croaziere în diferite colţuri ale lumii. Acesta este rezultatul sondajului ADAC, "Reisemonitor" pe 2011.
Dacă în anul 1998, 64,5 la sută dintre germani îşi petreceau marea parte a concediului la mare, în 2011 doar 58,5 procente au astfel de planuri. Actualul trend este reflectat şi în ofertele birourilor de turism.
Sondajul efectuat de automobilclubul german, ADAC, mai relevă că germanii nu vor doar să se destindă la soare, ci şi să cunoască ceva nou, să cunoască obiceiurile şi oamenii regiunii pe care o vizitează. Îndrăgite sunt deasemnea drumeţiile şi vacanţele "wellness".
Mai aflăm că germanii sunt dispuşi să investească mai mult în concediu. Să investească mai mulţi bani şi să plece nu doar odată, ci de trei sau chiar de mai multe ori pe an în vacanţă. Potrivit Băncii Federale, Deutsche Bundesbank, în 2010 turiştii germani au cheltuit pe vacanţele petrecute în străinătate 51 de miliarde de euro.
Primul loc în topul ţărilor favorite îl ocupă Italia, urmată de Spania. În ce priveşte ţelurile mai îndepărtate, Statele Unite sunt ţara care-i atrage în număr mare pe turiştii germani.
Încă un amănunt reiese din studiul efectuat în urma chestionării a 4.000 de membri ADAC, că cel mai îndrăgit mijloc de transport rămâne automobilul. Şi numărul celor care întreprind călătorii cu avionul este în creştere.
Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu