1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ghid de vacanţă

15 mai 2021

Europa pare că a depășit valul trei al pandemiei și situația cauzată de COVID-19 este în tot mai multe țări din ce în ce mai bună. Iar asta ne dă tuturor speranțe că am putea să ne facem planuri de vacanță.

Grecia, Santorini
Imagine: Chun Ju Wu/Zoonar/picture alliance

După un an în care foarte puțini au fost cei care au trecut granița, și aceia cu opțiuni limitate în ce privește destinațiile de vacanță, datorită vaccinării și a restricțiilor îndurate, vara aceasta începem să vedem un licăr al ”revenirii la normalitate”.

Însă situația rămâne volatilă. La acest moment nu se știe nici când va fi implementat și nici la ce va servi mai exact certificatul verde european. Companiile aeriene testează și ele un ”pașaport” de vaccinare. Plus că, în cazul creșterii cazurilor de Covid, fiecare stat poate impune oricând noi restricții.

Informațiile sunt pentru cazul în care călătoriți din România. Dacă vă deplasați din alt stat, mai ales dacă e din afara UE, vă invităm să consultați site-ul Ministerului român de Externe, dar și pe cel al țării spre care vă deplasați.

GRECIA

Din 14 mai 2021 Grecia a relaxat restricțiile COVID, pentru a da startul sezonului turistic.

La acest moment, cu mașina se poate intra în Grecia prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul 07:00-23:00). Cu avionul se poate ajunge pe orice aeroport din Grecia.

Este obligatoriu ca la intrare să prezentați:

  • Un test COVID PCR cu rezultat negativ care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen sau o dovadă că sunteți vaccinați anti-COVID și au trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului.
    Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză. Măsura testului PCR este valabilă pentru orice cetățean peste 5 ani.
  • Grecia îi primește inclusiv pe cei vaccinați cu Novavax, Sinovac Biotech, Sputnik, Candino Biologics și Sinopharm.
  • Formularul PLF - completat AICI, cu cel puțin 24 de ore înaintea călătoriei. Amenda în caz de necompletare este de 500 de euro.
  • De menționat că e în vigoare măsura ca la graniță să fie efectuate aleatoriu teste rapide. Rezultatul se eliberează pe loc și e permis doar accesul persoanelor cu rezultat negativ.

Restricții în vigoare: Începând din 14 mai, Grecia permite călătoriile între regiuni și, chiar dacă autoritățile recomandă cetățenilor să își facă un test COVID înainte de a călători, acest lucru nu mai este obligatoriu. Nu mai este valabilă nici măsura care impune trimiterea unui SMS cu motivul deplasării.

Circulația pe timp de noapte este interzisă în Grecia în intervalul orar 00:30-05:00. Restaurantele sunt deschise pentru exterior de la începutul lunii mai.

Masca este obligatorie atât în spațiile închise, cât și în aer liber.

Autoritățile elene atrag atenția că pot decide instituirea de noi restricții de circulație în orice moment dacă evoluția situației pandemice o impune.

BULGARIA

Bulgaria este în ”situație de urgență epidemiologică” până pe 31 mai, urmând ca autoritățile să decidă apoi ce restricții vor mai păstra.

La acest moment, puteți intra în Bulgaria dacă:

  • prezentați un document care atestă finalizarea de cel puțin 14 zile a schemei de vaccinare anti-COVID. Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine), data nașterii, datele la care au fost efectuate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul.
  • Dacă ați avut COVID și v-ați vindecat puteți prezenta un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte. Documentul trebuie să conțină numele și prenumele persoanei, datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea PCR sau testul rapid antigen pentru COVID-19, înscrise cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultatul pozitiv („Positive”).
  • Un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii.

Testele antigen recunoscute în Bulgaria le puteți găsi AICI.

Documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie să conțină numele și prenumele persoanei, datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen dintre cele arătate în anexa 2) și rezultatul negativ („Negative”).

Sunteți exceptați de la aceste condiționări dacă doar tranzitați Bulgaria. Pentru asta, însă, trebuie să aveți documente doveditoare despre destinația finală.

În prezent și cu caracter temporar, nu se operează zboruri directe TAROM pe ruta București - Sofia - București; există curse directe operate de compania Qatar Airways pe această rută.

Restricții în vigoare: În Bulgaria este obligatorie purtarea măștii de protecție atât în spații deschise, cât și închise, păstrarea distanței de 1,5 metri pentru toți cetățenii peste 6 ani. Excepții sunt când sunteți la restaurant sau când practicați activități sportive. Discotecile și barurile sunt deschise, dar cu 50% din capacitate.

Puteţi citi articolul integral AICI.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră

Explorează oferta noastră